Cazul Anca, cea mai groaznică făcătură a Miliţiei comuniste. Cum a fost torturat un om nevinovat şase luni până a recunoscut o crimă pe care n-o comisese

Cazul ”Anca” a fost cea mai mare făcătură a Miliţiei comuniste. Taximetristul Gheorghe Samoilescu a fost torturat şase luni, până a recunoscut o crimă pe care nu o comisese. Părinţii acuzatului s-au sinucis de ruşine, iar copiii lui au ajuns la orfelinat. Miliţia clasat catalogat cazul drept ”o eroare judiciară”.

Cazul „Anca“ a rămas în istorie drept cea mai mare făcătură a miliţiei comuniste, prezentată în analele oficiale drept ” o eroare judiciară”. În realitate, un bărbat a fost torturat şi obligat să recunoască comiterea unei crime, nu dintr-o eroare, ci în mod voit de către miliţia din timpul comuniştilor. Taximetristul Gheorghe Samiolescu, victima unei macabre înscenări a unui sistem nedrept, a murit înainte să i se facă dreptate.

Crima odioasă care avea să rămână în istorie drept cazul „Anca“ s-a produs în vara anului 1977 şi a îngrozit Capitala. În data de 8 iulie 1977, în parcul Herăstrău s-a găsit un pachet care conţinea două mâini de femeie, înfăşurate în foi de plastic. Organele de miliţie au intrat în alertă. Un alt pachet, care conţinea bazinul unei femei, a fost descoperit în zona Arcului de Triumf.  Alte patru pachete care conţineau părţi din trupul unei femei sunt descoperite în următoarea săptămână, împrăştiate prin Bucureşti.

Analizând plângerile de dispariţie depuse la Miliţie, s-a stabilit că trupul ciopârţit era al unei tinere de 19 ani. Anca Maria Rodica Broscăţeanu, originară din Sibiu, care venise în Bucureşti să dea examen la facultate. Mătuşa sa, cea în locuinţa căreia stătea tânăra, semnalase dispariţia fetei din data de 7 iulie. 

Examenul medico-legal a scos la iveală faptul că moartea fetei a survenit prin „strangulare cu un cablu, sufocare prin astuparea căilor respiratorii cu mâna şi asfixie mecanică”, consemnează procuror.ro. Victima fusese sufocată cu hârtie igienică îndesată în laringe. Potrivit aceluiaşi examen, victima avusese relaţii sexuale înainte de deces.

 Pentru că victima nu mai avea bijuterii, oamenii legii au dedus că a fost tâlhărită.

Vestea despre odioasa crimă care speriase Capitala a ajuns repede şi la urechile lui Nicolae Ceauşescu. Alertat, dictatorul a ordonat prinderea ucigaşului, cât mai repede. „Cazul Anca“ a fost preluat de Inspectoratul General al Miliţiei care a cooperat cu Procuratura Bucureşti.

Cum a ajuns taximetristul Gheorghe Samoilescu  suspectul principal

Gherghe Samoilescu, un şofer de taxi care avea 26 de ani la data comiterii crimei, a ajuns în vizorul anchetatorilor, după ce numărul său de telefon a fost găsit în agenda tinerei ucise. Bărbatul a primit un mandat de arestare de 30 de zile, după ce a recunoscut că a cunoscut-o pe tânără întâmplător şi că a avut o aventură cu ea. 

Anchetatorii care aveau nevoie de un vinovat cât mai repede îl cataloghează imediat ca fiind suspectul principal al odioasei crime. Potrivit declaraţiilor făcute publice de Samoilescu, după Revoluţia din 1989, miliţienii l-au bătut încă din prima zi de anchetă, cerându-i să recunoască crima pe care acesta susţinea că nu a comis-o. După 30 de zile de arest pentru tâlhărie este reţinut în continuare, de data aceasta, pentru ”omor deosebit de grav”.

Şase luni de anchetă cu cele mai crunte bătăi

Anchetarea lui Samoilescu a durat şase luni.  În tot aces timp taximetristul a fost bătut până la leşin şi terorizat până la epuizare. La 16 ore de întrebări, avea voie să doarmă doar patru. Era bătut cu doctorul lângă el. Când leşina, medicul era cel care îl consulta pentru a vedea dacă tirul de întrebări şi bătaia pot continua, sau se lua o pauză până a doua zi. 

Detaliile dezvăluite de procuror.ro arată că „suspectul era încătuşat în poziţie ghemuit, iar pe sub genunchi se trecea o bară de fier, care era sprijinită de două birouri. Astfel suspendat, nici nu mai ştia unde primea loviturile, care-l dădeau de-a dura în jurul barei”.

Macavela a fost o altă metodă de constrângere cu care Samoilescu a fost torturat în arest: „Inculpatul era legat cu mâinile la spate, după care era suspendat, cât putea să reziste sau până îi ieşeau mâinile din umeri”. Samoilescu era, astfel, torturat noaptea într-o pădure de lângă Capitală. Când mâinile i s-au rupt, i-au fost puse în ghips iar ancheta a continuat prin alte metode.

Securitatea a arestat-o şi pe soţia lui Samoilescu, acuzând-o într-o primă fază de complicitate. Mama soţiei lui Samoilescu a murit în acea perioadă, de inimă, la aflarea veştii că fiica sa şi ginerele sunt consideraţi criminali. Câtă vreme cei doi soţi au stat în arest, cei trei copii ai lor au fost duşi la orfelinat.

Părinţii taximeristului s-au sinucis, pe rând, în cele şase luni de anchetă. Tatăl lui Samoilescu, fost ofiter superior, s-a spânzurat la două săptămâni după ce şi-a văzut fiul arestat şi considerat cel mai odios criminal după Râmaru. Mama vitregă a lui Samoilescu s-a  sinucis si ea, la scurt timp, lăsând un bilet de adio: „N-am mai putut suporta teroarea“.  Anchetatorii au interpretat sinuciderile drept dovezi ale vinovăţiei taximetristului.

„Nu voi mai face faţă anchetei, mă simt epuizat fizic şi moral şi va trebui să recunosc ceva, chiar şi un neadevăr”,

Sub tortură Samoilescu a recunoscut că a înfăptuit crima. Declaraţiile sale consemnate în „Nota privind eroarea judiciara în cazul inculpatului Samoilescu Gheorghe, condamnat pentru omor deosebit de grav“, întocmită de Securitate şi dezvăluită delumeajustiţiei.ro în 2010 arată că taximetristul nu a mai putut suporta teroarea şi a recunoscut tot ce i s-a cerut.

„Nu voi mai face faţă anchetei, mă simt epuizat fizic şi moral şi va trebui să recunosc ceva, chiar şi un neadevăr”, apare în nota din 21 septembrie 1977.

„M-am hotărât, în mod categoric, să iau crima asupra mea în care sens vreau să le propun un târg, după care voi lua totul asupra mea şi voi fi în masură să dau toate explicaţiile necesare”, spunea Samoilescu în nota din 27 septembrie 1977.  

„Am vrut să fac ceva, dar văd că nu se poate şi tot acolo voi ajunge. Mă văd obligat s-o scot pe soţie definitiv din cauză, să poata merge la copii, iar eu să iau totul asupra mea”, se arată în nota din 11 octombrie 1977 consemnată în documentul Securităţii. 

Adevăratul criminal a fost prins în 1980

Tribunalul Suprem al Republicii Socialiste România l-a condamnat, în februarie 1979, pe Gheorghe Samoilescu la 25 de ani de închisoare. Concluzia anchetei era că taximetristul se face vinovat de omor deosebit de grav, viol, tâlhărie şi profanare de cadavru. 

Patru ani a stat Samoilescu în închisoare pentru o crimă pe care, deşi nu o comisese, fusese constrâns să o recunoască. În noiembrie 1980, în locuinţa bucureşteanului Romca Cozmici, miliţienii dau peste cadavrul unei femei. Vecinii acestuia au fost cei care au semnalat faptul că dinspre locuinţa lui Cozmici vine miros de cadavru. Luat la întrebări, după ce miliţienii l-au ridicat, Cozmici recunoaşte că el este cel care a ucis-o pe tânăra Anca, în 1977. În faţa locţiitorului şefului Miliţiei Capitaliei, colonelul Corneliu Diamandescu, Cozmici ar fi mărturisit: „Domnule colonel, eu ştiu că merg la glonţ, dar pentru că vă simpatizez, aţi fost domn cu mine, vreau să vă spun că pe Anca tot eu am ucis-o”.

Aşa se stabileşte, oficial, nevinovăţia lui Samoilescu, care a fost eliberat două luni mai târziu, după prinderea lui Cozmici. Eliberat, însă nu şi reabilitat complet. În faţa erorii comise, Securitatea a încearcat o muşamalizare a cazului.

Securitatea a recunoscut ”eroarea”

„Nota privind eroarea judiciara in cazul inculpatului Samoilescu Gheorghe, condamnat pentru omor deosebit de grav”, dezvăluită în premieră de lumeajustiţiei.ro în anul 2010 arată că Securitatea a ştiut de la bun început că Samoilescu nu este vinovat

„Conducerea comandamentului, în mod greşit, a orientat şi organizat activităţile de investigaţie şi de urmărire penală, mobilizând întregul potenţial de muncă în direcţia exclusivă a versiunii privind pe Samoilescu Gheorghe. Ca urmare, deşi iniţial s-au propus şi admis măsuri complexe care vizau şi alte persoane suspecte, pe parcurs, din ordinul colectivului de conducere, aceste măsuri au fost neglijate, iar ulterior, abandonate”, se arată în nota Securităţii, dezvăluită de lumeajustiţiei.ro.

În documentul intern, Securitatea a concluzionat: „Din verificările efectuate, a rezultat că trimiterea în judecată şi condamnarea lui Samoilescu Gheorghe, pentru uciderea victimei Broscoţean Anca, constituie o gravă eroare judiciară, care se explică prin greşelile şi încălcările de lege comise de organele de Miliţie, procuratură şi instanţele de judecată”.

Despăgubiri de 70.000 de lei, contravaloarea salariilor taximetristului

Prin Decizia nr. 75 din 10 iunie 1981 a Tribunalului Suprem, s-au casat hotărârile de condamnare, trimiţându-se cauza lui Samoilescu la Procuratura Bucureşti, pentru completarea urmăririi penale.

În 1982, procurorii l-au scos pe Samoilescu de sub urmărirea penală pentru viol, omor deosebit de grav şi profanare de cadavre, dar au menţinut acuzaţia de abuz de încredere, pentru faptul că Samoilescu reţinuse lănţişorul victimei. Pentru această faptă, s-a dispus încetarea procesului penal, dat fiind că „persoana vătămată nu a formulat plângere penală prealabilă pentru această faptă, care beneficiază şi de amnistia prevăzută de Decretul nr. 115/1977.”

Pentru cei patru ani petrecuţi în puşcărie pe nedrept, lui Samoilescu i s-au acordat 70.000 de lei despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea salariilor pe care taximetristul le-a pierdut cât a fost închis. Statul a oprit 30.000 de lei drept „cheltuieli de cazare şi mâncare în penitenciar”.

Victima miliţiei a dat statul în judecată

După Revoluţia din 1989, Samoilescu a cerut socoteală statului român. În aprilie 1997, acesta a depus plângere penală la Procurorul General al României, cerând pedepsirea anchetatorilor care i-au distrus viaţa. Deşi cei mai mulţi dintre foştii miliţieni şi procurori care îl anchetaseră trăiau, nu s-a luat nicio măsură. Samoilescu a murit în 2005, bolnav de cancer pulmonar. 

Urmaşii taximetristului au cerut dreptate

Laura Margareta Tarchetta, fiica lui Samoilescu Gheorghe, a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de revizuire a dosarului de omor în care fusese condamnat tatăl ei. Cererea din iulie 2012 a fost respinsă pe rând de Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Ȋnalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „În speţă, faţă de actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuienta T. Laura pentru defunctul Samoilescu Gheorghe, nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 lit. e) C. proc. pen., având în vedere că nu există două hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia”, au arătat  judecătorii Ȋnaltei Curţi,  în decizia din 2012. 

Ȋn iulie 2013, Laura Tarchetta a dat în judecată statul român solicitând „reparare prejudicii erori judiciare”. Statul român a ivocat „excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune”. În procesul Tarchetta versus statul român, în februarie 2014, Tribunalul Bucureşti a decis ca statul trebuie să plătească 500.000 de euro cu titlu de daune morale „ca urmare a erorii judiciare săvârşite împotriva defunctului Samoilescu Gheorghe”. 

Decizia a fost atacată cu recurs de statul român, iar în data de 20 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat: „despăgubirile cuvenite reclamantei sunt în cuantum de 10.000 de euro, în echivalent în lei la data executării efective”. Sentinţa a rămas definitivă.