Şeful unui centru de colectare a fierului vechi, reţinut împreună cu hoţii care-i aduceau marfă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorul unui centru de colectare a deşeurilor metalice a fost reţinut împreună cu hoţii de fier vechi. Pe numele şefului a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tăinuire. Atât hoţii cât şi administratorul au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Furturile de fier vechi au căpătat amploare, fiind  favorizate chiar de către şefii centrelor de colectare de fier vechi. În dimineaţa zilei de 9 martie poliţiştii din oraşul Zimnicea au fost sesizaţi de reprezentanţii unei staţii de irigaţii cu privire la sustragerea unor bunuri metalice din incinta acesteia. S-a constatat că persoane necunoscute au tăiat şi au sustras mai multe conducte metalice, producând un prejudiciu de 550 lei.

În urma investigaţiilor şi verificărilor efectuate au fost identificaţi suspecţii, P. Alexandru de 28 ani şi F. Laurenţiu de 21 ani, ambii din Zimnicea. De asemenea, poliţiştii au identificat şi prejudiciul, pe care l-au recuperat de la un centru de colectare a deşeurilor industriale din aceeaşi localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

P. Alexandru mai este cercetat într-un alt dosar penal, pentru furtul de componente metalice de la o staţie de irigaţii. Bunurile sustrase cu acea ocazie au fost predate aceluiaşi centru de colectare fier vechi, administrat de B. Mădălin de 31 ani din comuna Smărdioasa.

Din cercetări s-a stabilit că administratorul centrului de colectare a pus la dispoziţia suspecţilor aparatul de de tăiere cu flacară – autogen şi a achiziţionat conductele sustrase, ştiind că acestea provin din comiterea furtului. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tăinuire.

S-a luat măsura reţinerii atât a suspecţilor de furt, cât şi a administratorului centrului de colectare fier vechi, aceştia fiind introduşi pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Teleorman, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite