VIDEO Victima exploziei de la Fabrica de Arme din Cugir ar fi murit pentru că s-a întors în tunelul de trageri după telefon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Explozia urmată de incendiu au format un nor de fum deasupra oraşului Cugir
Explozia urmată de incendiu au format un nor de fum deasupra oraşului Cugir

Femeia de 50 de ani care a murit luni în incendiul ce a avut loc la Fabrica de Arme ar fi reuşit să iasă, într-o primă fază, din tunelul unde a avut loc explozia, dar s-a întors pentru a-şi recupera telefonul.

Prefectul de Alba, Dănuţ Hălălai, a declarat, luni, că femeia a decedat după ce a ieşit iniţial din tunel, dar s-a întors pentru a-şi recupera telefonul. Prefectul a mai spus că deflagraţia s-a produs după o tragere cu un pistol mitralieră, pentru calibrarea armamentului.

”Din punct meu de vedere, incendiul a fost provocat de pulberea fină şi a fost foarte puternic în prima faza. În acest tunel de încercare se fac trageri pentru calibrarea armamentului care pleacă de aici. În momentul în care s-a făcut o tragere a apărut o flacără care a provocat incendiul. Colegii femeii au reuşit să iasă, au încercat să o scoată şi pe dânsa şi din câte am înţeles s-a întors după telefon şi acest lucru i-a fost fatal şi a fost prinsă de către incendiu. Datorită fumului putenic s-a intoxicat şi nu a mai putut ieşi. A murit prin asfixiere, după care a fost carbonizată. Ultimul cuvânt îl vor spune procurorii care vor cerceta cazul”; a spus prefectul de Alba, Dănuţ Hălălai.

”Am găsit un incendiu care acţiona cu violenţă  în subteran, într-un tunel de tragere. S-a intervenit pentru stingere. Din păcate pe parcursul operaţiunilor de stingere s-a găsit un cadavru de sex feminin cu vârsta de aproximativ 51 de ani, carbonizat. În momentul de faţă, mai există pericol datorită muniţiei care se detonează în interiorul tunelului. Acţiunea de stingere s-a terminat, mai sunt focare la nivelul solului. Au venit colegii de la IS Sibiu, care au verificat zona cu aparatură. Au fost depăşiri de concentraţii de substanţe toxice, dar în acest momentu sunt la nivele scăzute. Se lucrează pentru cercetări atât la cauza incendiului cât şi la cauza morţii femeii”, spus lt. col. Mircea Dan, comandantul Detaşamentului de Pompieri Alba Iulia.

O femeie în vârstă de 51 de ani a decedat luni în urma unei explozii urmată d eun incendiu puternic la Fabrica de Arme SA Cugir. Explozia s-a produs într-un tunel subteran de testare a muniţiei. Pe schimb lucrau 12 bărbaţi şi 7 femei, victima fiind singura persoană care nu a reuşit să iasă. La faţa locului au intervenit peste 30 de pompieri şi voluntari cu mai multe autospeciale. Au fost chemate echipaje din Hunedoara şi Sibiu. După câteva ore de la producerea exploziei, Fabrica de Arme Cugir a fost evacuată. Cei aproximativ 1.000 de angajaţi au fost trimişi acasă. Societatea unde a avut loc explozia este o filială a Companiei Naţionale Romarm şi produce muniţie şi armament, atât pentru piaţa civilă cât şi pentru cea militară. Cea mai mare parte a producţiei este furnizată la export. 

Incendiul a fost lichidat după două ore, la intervenţie participând echipaje ale ISU Alba, Hunedoara şi Sibiu. Potrivit reprezentanţilor ISU Alba, în timpul incendiului ar fi fost constatate în aer şi depăşiri de substanţe toxice. La faţa locului au ajuns şi ofiţeri criminalişti şi un procuror. Fabrica de Arme Cugir produce pentru piaţa civilă, americană îndeosebi, arme semiautomate, destinate vânătorii şi tirului sportiv. Pe segmentul militar, se produc AKM-uri, care fac obiectul contractelor externe. Uzina din Cugir a fost înfiinţată în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic, sub denumirea de Fabrica de Fier şi Oţel. În 2004, societatea s-a împărţit în Uzina Mecanică Cugir şi Fabrica de Arme.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite