Suspiciune de toxiinfecţie alimentară la o pensiune din Alba. 37 de persoane au ajuns la spital, iar 9 au rămas internate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciile medicale de urgenţă SMURD din Alba Iulia şi Sebeş au intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică la un posibil caz de toxiinfecţie alimentară, înregistrat la o pensiune din comuna Vinţu de Jos.

UPDATE Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia a raportat, duminică dimineaţa, Direcţiei de Sănătate Publică Alba că 37 de persoane au ajuns la spital după ce au participat la o nuntă, acuzând probleme digestive. 9 persoane au rămas internate. 23 de persoane au fost aduse de SMURD la UPU Alba, alte 4 persoane fiind duse la spitalul din Sebeş. Potrivit ISU, alte 12 persoane au venit la spital cu maşinile proprii. La nuntă au participat 154 de consumatori.

În acest caz, conform procedurilor, compartimentul de control efectuează verificarea condiţiilor igienico-sanitare precum şi recoltarea de probe din alimentele preparate, iar compartimentul de epidemiologie efectuează ancheta epidemiologică a pacienţilor internaţi în spital. Rezultatele controalelor vor fi date publicităţii, potrivit DSP Alba. 


Mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanţă şi SMURD din Alba Iulia şi Sebeş au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30, la un posibil caz de toxiinfecţie alimentară la o pensiune aflată în drumul spre Vinţu de Jos.

Din primele informaţii primite de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, aproximativ 30 de persoane, care au acuzat simptome ale unei toxiinfecţii, au avut nevoie de îngrijirile medicilor. Pensiunea aparţine firmei Karma&Toya SRL.

Potrivit unor martori, persoanele afectate, printre care şi copii, ar fi participat la o nuntă, la pensiunea ”Drumul Dragostei”. Acestea ar fi acuzat o stare generală de rău, cu greaţă, vărsături şi dureri abdominale.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite