Statuile de 1 milion de euro amplasate în Cetatea Alba Iulia, furate pe bucăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grup statuar amplasat în Cetatea Alba Iulia
Grup statuar amplasat în Cetatea Alba Iulia

Statuile de 1 milion de euro amplasate în Cetatea Alba Iulia în cadrul proiectului de restaurare a monumentului istoric au început să fie furate pe bucăţi. Hoţii fură noaptea orice le cade în mână, de la şuruburi, până la vârfuri de baionete, mânere de săbii sau chiar obiecte în întregime.

Restaurarea zonei interioare a Cetăţii Alba Iulia a început în 2012, lucrările fiind încheiate la sfârşitul anului trecut. În această perioadă, în interiorul cetăţii au fost amplasate 31 de statui şi monumente noi, între care Clopotul Unirii, o piramidă, monumentul Socrate sau complexul statuar cu telescop, dar şi soldaţi romani, austrieci şi personaje din perioada interbelică. Între timp, însă, o parte a acestor obiecte au început să fie furate pe bucăţi.

Cel mai grav afectat din acest punct de vedere este telescopul, amplasat lângă Catedrala Ortodoxă şi prin care ar fi trebuit să se vadă imaginea observatorului astronomic de la ultimul etaj al Bibliotecii Bathyaneum. Iniţial, telescopul a fost rupt pe jumătate, apoi a fost furat în întregime, în prezent mai existând doar placa de granit şi trepiedul pe care era amplasat. De asemenea, unele dintre statuile amplasate în Cetate au rămas fără vârfurile de la baionete sau mânere de la săbii. Cea mai mare pagubă este însă la celebra piramidă din Piaţa Cetăţii

alba

unde a fost furată una dintre feţele din sticlă pe care sunt prezentate fazele de execuţie ale lucrărilor de restaurare. Hoţii au desfăcut şuruburile şi au sustras obiectul în formă de triunghi.

Cele 31 de statui şi monumente, care simbolizează, potrivit reprezentanţilor Primăriei Alba Iulia, ”elemente de reîntregire a atmosferei cu tematică diferită, ce reflectă atmosfera de epocă” şi ”opere de artă urbană”, au costat, în medie, între 70.000 de lei şi 213.000 lei, fără TVA, banii fiind din fonduri europene sau de la bugetul local. Printre statuile care reflectă ”atmosfera de epocă” se numără soldaţi austrieci în uniforma anilor 1.600, orăşeni, o florăreasă, doamna în haine de epocă, cavalerul în uniforma armatei austriece, ţăranca cu baniţă, băiatul cu pălărie, cetăţean cu baston şi cu melc sau grupurile statuare – călugărul şi copilul, absolventul, şcolarii şi căţelul.

”Operele de artă urbană” au tematici diferite, de la educaţie, cum este statuia cu piedestal ”Socrate”, istorie – basorelieful ”Dacii şi romanii”, Clopotul Unirii, până la interferenţe culturale care sunt reprezentate de o piramidă. Valoarea celor şase opere de artă urbană este de 1.279.722 lei fără TVA. Valoarea totala a proiectului de restaurare şi amenajare a interiorului cetăţii a fost de 33.573.030 lei fără TVA. 

Conducerea Primăriei intenţionează să monteze un sistem de supraveghere video pentru a împiedica pe viitor furtul obiectelor din Cetate.

FOTO VIDEO Cetatea Alba Carolina, redeschisă în toată splendoarea după cel mai mare proiect de restaurare din România

Primăria Alba Iulia a recepţionat 3 obiective din Cetate: muzeul Principia, drumul roman şi zidul medieval. Lucrările au costat peste 16 milioane lei

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite