Rotire de cadre la IPJ Alba: comisarul şef Laurenţiu Crişan a preluat atribuţiile de semnătură ale comandantului

Rotire de cadre la IPJ Alba: comisarul şef Laurenţiu Crişan a preluat atribuţiile de semnătură ale comandantului

Comisarul şef Laurenţiu Crişan

Până la organizarea unui concurs sau desemnarea temporară a unui comandant au loc noi rotiri de cadre la conducerea IPJ Alba. Începând de vineri, 21 aprilie, comisarul şef Laurenţiu Crişan a fost desemnat să preia atribuţiile de comandant.

Ştiri pe aceeaşi temă

Laurenţiu Crişan preia aceste atribuţii de la colegul său din conducerea instituţiei, comisarul şef Mihai Rus. Crişan a mai fost desemnat  în 15 martie 2016 să asigure interimatul la conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, după ce chestorul principal Ioan Nicolae Căbulea şi-a înaintat raportul în vederea pensionării.

Din luna mai 2012, comisarul şef Laurenţiu Crişan deţine funcţia de adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba. Acesta a promovat examenul organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române organizat în luna aprilie. 

Anterior, acesta a ocupat funcţia de şef al Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, iar, în perioada februarie 2010 – decembrie 2011, a fost împuternicit adjunct al şefului inspectoratului, cu atribuţii pe linie de ordine publică. Până în 3 aprilie 2017, funcţia de comandant a fost exercitată interimar de comisarul şef Cristian Dunca.
citeste totul despre: