Raport privind controale realizate de APM şi Garda de Mediu la Kronospan Sebeş, transmis de Ministerul Mediului la Parchetul General

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţi ai Ministerului Mediului ar fi descoperit nereguli în rapoarte întocmite de Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba şi Comisariatul Judeţean Alba al Gărzii de Mediu în urma unor controale desfăşurate la compania Kronospan Sebeş. Un raport al corpului de control al Ministerului a fost înaintat Parchetului.

Direcţia Corp Control, Integritate şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Mediului a descoperit nereguli în activitatea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba şi a Comisariatului Judeţean Alba al Gărzii de Mediu. Neregulile constatate au legătură cu activitatea depusă de aceştia în privinţa Kronospan Sebeş. Raportul Corpului de Control a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru cercetări.

Informaţiile provin dintr-un document oficial transmis profesorului Ioan Căldare, unul dintre principalii opozanţi ai construcţiei fabricii noi de formaldehidă ridicate pe platforma Kronospan cu o capacitate de 60.000 de tone. De altfel, o anchetă penală privind autorizarea fabricii se află şi la Serviciul Teritorial Alba Iulia al DNA. 

„În urma controlului efectuat de Ministerul Mediului – Direcţia Corp Control, Integritate şi Anticorupţie au fost identificate o serie de neconformităţi în activitatea desfăşurată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba şi Garda Naţională de Mediu – Serviciul Comisariatul Judeţean Alba. Raportul de control a fost înaintat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General în vederea analizării deficienţelor constatate, precum şi în vederea luării măsurilor administrative corespunzătoare faţă de funcţionarii publici cu atribuţii în emiterea actelor de reglementare, precum şi faţă de funcţionarii publici cu atribuţii în verificarea activităţii SC Kronospan Sebeş SA. Menţionăm că raportul de control va fi înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea efectuării cercetărilor specifice faţă de aspectele costatate”, se precizează într-un răspuns primit de vicepreşedintele Asociaţiei Centrul Independent de Protecţie a Mediului Sebeş, Ioan Căldare, de la Direcţia Corp Control, Integritate şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Mediului.

Cazul Kronospan, în atenţia DNA

DNA Alba Iulia a început în urmpă cu câteva luni audierile într-un dosar în care se fac cercetări cu privire la posibile fapte de corupţie cu privire la autorizarea de către Primăria Sebeş a fabricii de formaldehidă cu capacitate de 60.000 de tone, construită pe platforma industrială Kronospan Sebeş. Dosarul vizează modul în care a fost autorizată noua fabrică de formaldehidă a companiei Kronochem, divizia de produse chimice a multinaţionalei Kronospan. Surse judiciare susţin că în perioada următoare vor fi audiaţi şi alţi angajaţi ai primăriei.

Sunt vizate acte emise de Primăria Sebeş, Agenţia Regională de Mediu Sibiu şi Inspectoratul de Stat în Construcţii Centru Braşov. Surse judiciare susţin că este vorba despre un certificat de urbanism care ar fi fost expirat de câteva zile la data la care a fost analizat de reprezentanţii primăriei. La data înregistrării cererii pentru eliberarea autorizaţiei de construire, în 26.10.2012, certificatul de urbanism nr. 364/28/10.2009 era în valabilitate prelungită până duminică 28.10.2012. Primăria Sebeş a verificat conţinutul documentaţiei după 3 zile, respectiv în ziua de miercuri 31.10.2012, dată la care certificatul respectiv nu mai era valabil .

Primăria ar fi ales să nu constate faptul că certificatul de urbanism nu mai valabil deşi şi nu a luat măsuri pentru emiterea unui nou certificat de urbanism, aşa cum prevede legea. După verificarea conţinutului documentaţiei depuse pentru eliberarea autorizaţiei, Primăria Sebeş a solicitat firmei Kronokem SRL completarea documentaţiei fără eliberarea unui nou certificat de urbanism care să înlocuiască certificatul expirat. Potrivit unei plângeri depuse de un locuitor din Sebeş la Parchetul local şi transmisă apoi spre DNA, din acest motiv, toate avizele obţinute ulterior şi depuse la dosar în baza acestei solicitări sunt lovite de nulitate.

sebes kronospan

Pe circuitul documentelor au intervenit cu avize Inspectoratul de Stat în Construcţii Centru Braşov şi Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu, care, de asemenea, nu ar fi ţinut cont de faptul că certificatul de urbanism nu mai era valabil. În plângerea depusă la parchet se mai susţine că deşi Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) este un document care se obţine după certificatul de urbanism, potrivit raportului de impact asupra mediului, avizul de mediu aferent PUD-ului a fost emis cu şase luni înaintea emiterii certificatului de urbanism. Mai clar, Kronochem nu ar fi întocmit PUD-ul în baza certificatului de urbanism ci în baza altor documente.

De asemenea, în plângere se afirmă că avizul de mediu nr. SB 08/23.04.2009 a fost anulat în luna aprilie 2010 de către Tribunalul Cluj, ceea ce ar fi trebuit să anuleze toate actele aprobate sau emise în baza acestui aviz: PUD, raportul privind impactul asupra mediului, acordul de mediu şi autorizaţia de construire emisă de Primăria Sebeş. ”Atât Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu cât şi Kronochem SRL au fost părţi în acest proces şi ştiau de anularea în instanţă a documentului. Cu toate acestea au decis să ignore acest aspect. Primăria a eliberat autorizaţia de construcţie nr. 50/2013 în baza unui PUD şi al unui acord de mediu ilegale”, afirmă petentul în plângerea adresată DNA. Reprezentanţii Kronospan, respectiv Kronochem Sebeş, nu au comentat deocamdată în legătură cu ancheta procurorilor.

Citiţi şi:

Mâncărurile tradiţionale din bucătăria românească. Ce preparate şi băuturi pun cel mai frecvent pe masă românii

VIDEO Cum se aeriseşte corect caloriferul. Sfaturi pentru un randament maxim al instalaţiei de căldură

Drama unei familii din Alba care avea cânepă în grădina de zarzavat: percheziţie, anchetă, proces şi, în final, achitare

Dreptate în justiţie după 9 ani în dosarul unui accident de muncă mortal. Victima avea doar 22 de ani

Primăria Alba Iulia pune la bătaie 1,7 milioane de lei pe 4 ani pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar

Omul care a supravieţuit plutonului de execuţie. A fost poreclit „Împuşcatul“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite