Proiect de aproape 6 milioane de lei pentru rebilitarea a 14 km de drumuri forestiere în Apuseni
0Primăria comunei Avram Iancu a scos la licitaţie un proiect de investiţii evaluat la 5.894.118 de lei privind reabilitarea a aproape 14 kilometri de drumuri forestiere.
Obiectivul de investiţii se găseşte în întregime pe domeniul public al statului în teritoriul administrativ al comunei Avram Iancu. Cinci drumuri forestiere existente sunt propuse spre reabilitare iar două drumuri sunt noi.
Drumuri existente propuse spre modernizare: DF Dobrana – 3,5 km, DF Păltiniş – 1,4 km, DF Valea Boului – 0,8 km, DF Toha – 2,2 km, DF Divaia – 1,1 km. Drumurile nou propuse sunt: DF Toha-Dobrana – 3,7 km şi DF Parcela 29 – 1,2 km. Lungimea totală a drumurilor ce vor fi reabilitate sau nou înfiinţate este de 3,9 km.
O lungime de 8,4 km de drum va avea o lăţime a platformei de 4 metri şi o lăţime a carosabilului de 3 metri. Restul de 5,5 km de drum su fost proiectaţi cu o lăţime a carosabilului de 2,75 metri. Drumul forestier Dobrana este singurul care va fi asfaltat, restul umrând să fie reabilitate prin realizarea de structuri rutiere formate din piatră spartă şi balast. Constructorul drumurilor va amplasa, în total, 92 de podeţe tubulare, 35 de indicatoare rutiere şi parapeţi metalici pe o lungime de 3,3 km.
Ofertele pot fi depuse la sediul Primăriei Avram Iancu până în data de 12 aprilie 2019. Ofertantul trebuie să fi executat lucrări similare în ultimii 5 ani în valoare cumulată de cel puţin 5.890.000 lei, fără TVA. Perioada de derularea a investiţiei este de 2 ani de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Sursa de finanţare a priectului este Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.