Preţuri uriaşe pentru bilete la meciul FC Unirea - FCSB din Cupa României: 50 de lei pe gradene şi 70 de lei pe scaune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meciul va avea loc în noctură pe stadionul Minaur Zlatna
Meciul va avea loc în noctură pe stadionul Minaur Zlatna

Organizatorii meciului de fotbal din Cupa României, dintre Unirea Alba Iulia şi FCSB, ce se va desfăşura joi la Zlatna, au stabilit un preţ de 50 de lei pentru un bilet de intrare.

Alba Iulia – FCSB, contând pentru “16”-imile Cupei României, se va desfăşura joi, 27 septembrie, de la ora 21.30, pe Stadionul “Minaur” din Zlatna.

Reprezentanţii clubului FC Unirea Alba Iulia au anunţat că vor fi scoase la vânzare 2.600 de bilete, la preţul de 50 de lei, intrare generală, începând de marţi, 25 septembrie, la ora 16.00, la casa de bilete a Stadionului ”Cetate”, dar şi la Zlatna

Suporterii care au achiziţionat bilete la meciul cu Metalurgistul Cugir, dacă vor da dovada tichetului, au reducere de 10 lei, adică vor plăti intrarea la partida de la Zlatna doar 40 de lei. Aceste bilete vor fi reţinute de clubul organizator până joi, la ora 12.00.

De asemenea, vor fi şi 150 de bilete la preţul de 70 de lei, în sectorul cu scaune al stadionului din Zlatna, pe care, cu ocazia acestui joc va fi montată şi o tabelă electronică. Pentru suplimentarea capacităţii arenei, va fi instalată o tribună mobilă, în capacitate de 600 de locuri pe scaune. Stadionul din Zlatna are o capacitate puţin peste 2000 de locuri, majoritatea pe gradene.

stadion zlatna

„Joi, trebuia să plătim 30.000 de euro, iar restul de 14.000 după, pentru a instala nocturna mobilă pe Cetate, după cum am discutat cu cei care o închiriau. Ulterior, după o discuţie sinceră, ne-am dat seama că nu există timpul fizic necesar, plus care mai rau şi o sumendenie de avize. Şi în cazul în care totul ar fi mers perfect, riscam foarte mult, la nivelul şanselor de montare a nocturnei eram mici. Şi dacă se implicau autorităţile locale, nu cred că reuşeam, dintre autorităţile locale, domnul Dumitrel s-a interesat încercând să ne sprijine cu ce avem nevoie. Sperăm ca şi după acest meci să nu intrăm în uitare, să se continue lucrările de modernizare ale arenei, pentru că ar fi cazul, este un stadion ce are nevoie de cosmetizare. Dacă era implicarea totală a autorităţilor, poate şansele creşteau”, a declarat preşedintele FC Unirea, Mihai Dăscălescu, citat de ziarulunirea.ro

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite