Preşedintele PSD Alba despre excluderile din partid: ”Cine şi-o caută, o găseşte“
0
Conducerea organizaţiei PSD Alba consideră normală şedinţa Comitetului Executiv Naţional în cadrul căreia s-a decis excluderea celor trei lideri din partid. Deputatul Ioan Dîrzu afirmă că ”cine şi-o caută, o găseşte”.
”A fost o şedinţă lungă în care totată lumea a spus ce a avut de spus despre ceea ce a fost şi despre deciziile din perioada următoare. Este foarte clar pentru orice membru de partid că trebuie să existe o disciplină, iar cei care nu se pot încadra trebuie să se aştepte la decizii drastice”, a spus Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba.
Deputatul a completat că a rămas plăcut impresionat de solidaritatea pentru susţinerea premierului Victor Ponta. ”A fost o solidaritate puternică în jurul premierului şi a preşedintelui PSD pentru a continua proiectul de guvernare şi în 2015, guvernare care s-a dovedit foarte bună pentru România”, a completat parlamantarul.
Despre cei trei lideri PSD excluşi din partid, Dîrzu a afirmat că au meritat această sancţiune. ”Cine şi-o caută, o găseşte. Au fost discuţii cu fiecare dintre cei trei şi s-a ajuns la aceasrtă decizie drastică dar necesară”, a mai precizat preşedinte PSD Alba.
Ioan Dîrzu consideră că acuzaţiile ulterioare lansate de Marian Vanghelie şi Mircea Geonă sunt lucruri spuse la nervi şi că în următoarele zile lucrurile se vor linişti. ”Am fost de acord cu un congres sau un consiliu naţional în primăvara anului viitor. Până atunci va trebui pus la punct un nou proiect, care nu poate fi gândit peste noapte”, a afirmat liderul PSD Alba