UPDATE Patru tineri din Alba Iulia, suspecţi într-un dosar de jaf şi tâlhărie la o sală de jocuri, arestaţi preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii reţinuţi au fost prezentaţi pentru arestare preventivă. Foto: alba24.ro
Tinerii reţinuţi au fost prezentaţi pentru arestare preventivă. Foto: alba24.ro

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Alba Iulia au identificat patru bărbaţi bănuiţi de comiterea unei tâlhării la o sală de jocuri din oraş. Pentru obţinerea de probe în cauză, marţi dimineaţă, poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare ocazie cu care cele patru persoane bănuite de comiterea faptei au fost reţinute.

UPDATE Cei patru tineri au fost arestaţi preventiv miercuri, 4 martie 2015 la Judecătoria Alba Iulia. Aceştia sunt Maidan Dan Viorel, Capătă Teodor Marian, Bordea Crinel Viorel şi Bunea Iulian. Decizia de arestare a fost contestată, iar competenţa de judecată aparţine Tribunalului Alba.

”În sarcina lui C.T.M. de 32 de ani, M.D.V., de 27 de ani, B.C., de 26 de ani, B.I., de 24 de ani, primii doi cunoscuţi cu antecedente penale, s-a reţinut faptul că în noaptea de 22/23.02.2015, în jurul orelor 03,45, au pătruns în incinta sălii de jocuri de noroc, iar în timp ce unul din ei i-a solicitat angajatei banii din încasări un altul a forţat uşa unei încăperi alăturate şi a sustras suma de aproximativ 10.700 lei, bani proveniţi din încasări. Se pare că în acest timp B.I. a păzit uşa de acces în sale de jocuri, iar B.C.V. i-a aşteptat într-un autoturism cu ajutorul căruia şi-au asigurat scăparea”, se afirmă într-un comunicat al IPJ Alba.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că B.C.V. este cercetat de poliţiştii din Blaj sub aspectul comiterii infracţiunilor de „inducerea în eroare a organelor judiciare” şi „delapidare”, după ce în data de 27.11.2014, a înscenat o tâlhărie, susţinând că în timp ce conducea autoturismul unei societăţi de curierat, a fost atacat şi i-a fost sustrasă suma de 6.000 de lei.

alba tineri jaf

Cele patru persoane bănuite de comiterea faptei au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia urmând ca faţă de aceştia să fie luată măsuri legale. 

Ca-n filme: un tânăr din Alba Iulia şi-a înscenat un jaf, după ce a furat bani din gestiunea societăţii la care lucrează

FOTO VIDEO Jaf sub ameninţarea armei la o casă de schimb valutar din Alba Iulia. Atacatorul a fost prins de poliţie

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite