FOTO Vizitele lui Nicolae Ceauşescu în Alba: de la decenţa din 1966, la cultul personalităţii în 1984

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Ceauşescu a vizitat pentru prima dată Alba Iulia în octombrie 1966. A fost singura vizită în care dictatorul comunist a intrat şi în cele două catedrale din Cetate. Din delegaţie au făcut parte Alexandru Drăghici, temutul conducător al Securităţii, Paul Niculescu-Mizil, Manea Mănescu şi Ilie Verdeţ.

În 1966, Nicolae Ceauşescu era în fruntea unei delegaţii oficiale impresionante, care a intrat atât în catedrala ortodoxă, cât şi în cea romano-catolică, unde a fost primită de cei doi episcopi de Alba Iulia, Emilian Birdaş şi Márton Áron. Mai târziu asemenea locaţii au dispărut de pe agenda de lucru. Cu aceeaşi ocazie a vizitat Sala Unirii şi a luat decizia de a renova monumentul aflat într-o stare jalnică.

În 1968, alături de Ion Iliescu

Şi a două prezenţă a dictatorului la Alba Iulia, în noiembrie 1968, a fost caracterizată prin decenţă. Nu se manifesta încă prezenţa cultului personalităţii. Vizita a fost prilejuită de împlinirea a 50 de ani de la Marea Unire.
„Printre membrii delegaţiei se găsea şi tânărul Ion Iliescu, pe atunci şef al Departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR. Întreaga delegaţie a venit cu trenul. La Alba Iulia a fost dezvelită statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, şi inaugurate clădirea Sălii Unirii şi cea a Babilonului, ambele găzduind câteva secţii ale Muzeului Unirii“, a declarat istoricul Liviu Zgârciu de la Muzeul Unirii.

În 28 mai 1975, Nicolae Ceauşescu, însoţit pentru prima dată la Alba Iulia de soţia sa Elena, a luat parte la festivităţile consacrate împlinirii a 375 de ani de la prima unire politică a ţărilor române, realizată de Mihai Viteazul şi a două milenii de atestare documentară a oraşului.  Adunarea grandioasă s-a desfăşurat în faţa tribunei plasate lângă obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan şi în faţa Porţii a III-a a Cetăţii. Manifestarea comunistă a fost deschisă de cuvântarea prim secretar-ului PCR al judeţului, George Homoştean.
 
Disctatorul, mai ”presus” de Carol al VI-lea

„Statuia ecvestră a împăratului Carol al VI-lea de pe Poarta a III-a a Cetăţii a fost acoperită de un portret imens al «iubitului conducător». Bietul împărat nu avea cum să fie plasat mai sus decât «cel mai iubit fiu al poporului»“, a afirmat Liviu Zgârciu. Tot atunci, regretatul Amza Pellea, care cu numai patru ani înainte făcuse un rol memorabil în filmul Mihai Viteazul, a fost adus să-l reprezinte pe voievodul muntean. Prezenţa actorului a generat anumite probleme legate de un ipotetic dialog între „voievod“ şi „Geniul Carpaţilor“. Totul s-a rezolvat în cele din urmă, prin ţinerea la distanţă de preşedinte a lui „Mihai Viteazul“.

Ultima vizită a dictatorului la Alba Iulia avea să aibă parte în vara anului 1984, într-un moment în care fastul manifestărilor de proslăvire a lui Nicolae Ceauşescu, organizate de elita nomenclaturiştilor şi a activiştilor de partid, contrasta evident cu nivelul de trai al românului de rând. Elicopterul prezidenţial a aterizat pe stadionul din Cugir, unde a fost întâmpinat de o imensă pancartă inscripţionată cu lozinca: „Ceauşescu fiu iubit – La noi bine aţi venit“. Ironia sorţii a făcut ca peste cinci ani, în 1989, oraşul Cugir să fie primul din Alba în care a izbucnit Revoluţia.

Ceauşescu a fost aşteptat la Cugir de Gheorghe Hurbean, prim secretar PCR al judeţului, iar la Alba Iulia a fost întâmpinat de Viorel Purdea, primarul oraşului din acea vreme. A fost o vizită de lucru, în care a dat „indicaţii preţioase“ despre cum trebuie să se dezvolte Alba Iulia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite