FOTO Românii din Covasna au ajuns cu căruţele la Alba Iulia: „Pe drum am văzut sufletul românilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii din Covasna au ajuns la Alba Iulia
Românii din Covasna au ajuns la Alba Iulia

Căruţaşii din Covasna au ajuns la Alba Iulia, în Capitala Marii Uniri. Au parcurs aproape 300 de kilometri cu căruţele, în nouă zile, pentru a simţi cu adevărat spiritul românesc în ziua în care România împlineşte 100 de ani.

Mai multe convoaie de căruţe trase cai şi au plecat în 25 noiembrie, din mai multe regiuni istorice, spre Alba Iulia pe un traseu refăcând acelaşi drum al bunicilor şi străbunicilor care au participat la Marea Unire din 1918.

După multe zile de frig, ploaie, dar şi entuziasm, cei 100 de români din judeţul Covasna au ajuns la destinaţie şi s-au instalat în locul amenajat special în spatele Bazinului Olimpic din Alba Iulia.

„Am plecat duminică dimineaţa şi astăzi am ajuns. Pe drum am văzut sufletul românilor, am văzut oameni care ne-au aplaudat, care au fost bucuroşi, mai ales oameni în vârstă cărora le curgeau lacrimile, am văzut copii în braţe cate ne-au felicitat, tricolorul la porţile oamenilor, primire, ospitalitate, bucurie că suntem uniţi, că Româna poate să trăiască şi poate să fie mai bine”, a spus unul dintre căruţaşi.

carute romani covasna

Aceştia vor vizita Cetatea Alba Carolina, se vor odihni, după care vor pleca la Blaj. „Românii din Covasna lui Decebal vă aşteaptă la Alba Iulia”, a strigat unul dintre ei.

carute romani covasna
Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite