FOTO Farmecul pierdut al străzilor şi pieţelor din Alba Iulia în urmă cu peste 100 de ani
0
În Alba Iulia au existat la începutul secolului XX câteva străzi care acum nu se mai regăsesc în peisajul urban al oraşului în configuraţia de la vremea respectivă. Frumusetea acestora este evocată acum cu ajutorul documentelor şi al fotografiilor de arhivă. Imagini document cu străduţe in Cetate, dar şi din oraşul de jos au fost realizate în urmă cu mai bine de un secol de celebrul fotograf şi arheolog Adalbert Cserni.
”2015 pe Strada Fără Nume dintre Muzeul Naţional al Unirii şi Catedrala Încoronării, adică în inima unui cvartal marcat de Piaţa Cetăţii, Piaţa Tricolorului, Strada Unirii şi Strada Mihai Viteazul. Zelul dovedit de ingeniosul arheolog şi fotograf Adalbert Cserni, moştenirea de imagini pe care ne-a lăsat-o, mă ajută să redeschid ochii într-un peisaj urban de la 1900, aflându-mă acum pe Pavillon utcza (Strada Pavilionului), în inima unui cvartal marcat de József főherczeg utcza (Strada Arhiducele Joseph), fatalitate, la vest o altă stradă fără nume, 1943 utcza (strada 1943), Erzsébet utcza (Strada Elisabeta) şi Ferencz József utcza (Strada Franz Joseph).
Căile sunt în general de pământ, doar pe alocuri, precum în Károly Tér (Piaţa Carol) poţi vedea vreun caldarâm din piatră de râu, sau, mai adesea, rigole şi trotuare din acelaşi material. Pe la 1900 în Cetatea Alba Iulia nu apăruseră încă pavajele sistematice din piatră cubică. Străzile se deschideau adesea în spaţii libere numite cu afectare „pieţe”, sau „parcuri”, deşi imaginile lor fotografice nu probează că edilii s-ar fi preocupat prea mult de îngrijirea lor. Chiar dacă uniformele militare şi costumele preoţeşti se amestecă în peisaj cu toaletele elegante, cu hainele ponosite şi cu straiele ţărăneşti, oraşul părea că trăieşte tihna unei păci veşnice, iluzie pe care la Belle Époque a semănat-o în întreaga Europă”, astfel descrie istoricul Valer Moga o posibilă imagine a peisajului urban din Cetatea Alba Iulia în 1900.
Schimbările de după Marea Unire şi Încoronarea Regilor
A urmat primul război mondial şi toate repercursiunile negative care au urmat din acest ”cataclism de o amploare fără precedent”. La Alba Iulia a avut loc Marea Unire de la 1918 şi Încoronarea Regilor în 1922. A fost construită Catedrala Ortodoxă a Încoronării, fiind preferat proiectul propus de Nicolae Iorga, prin care noul edificiu intra în cmpetiţie urbanistică cu vechea Catedrala Romano-Catolică. ”Preţul soluţiei lui Iorga consta în demolarea clătirilor de pe o suprafaţă de circa un hectar şi în dinamitarea unei porţiuni importante din zidul vestic al Cetăţii. Prim-ministrul liberal Ion I. C. Brătianu şi regele Ferdinand au încuviinţat proiectul. Era poate prea devreme ca ei să vadă în Cetatea Alba Iulia un patrimoniu istoric moştenit şi nu un simbol al forţei militare a inamicului din războiul tocmai încheiat”, susţine istoricul de la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Proiectul a determinat reconfigurarea totală a zonei vestice a Cetăţii.
Spre deosebire de Cetaate, Oraşul de jos, unde locuia în special populaţia românească, a fost configrat urbanistic relativ târziu. ”Cartierele au apărut abia în secolul al XVIII-lea, pentru veacul anterior neputându-se vorbi decât despre mici insule de locuire. Inexistenţa unui proiect iniţial global a imprimat procesului de extindere o anumită lipsă de ordine. Succesele parţiale ale municipalităţii în aplicarea unor planuri de sistematizare au apărut târziu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ultima realizare de marcă a fost Palatul de Justiţie care, în 1908, la inaugurare, a devenit cea mai impozantă clădire din oraşul de jos. (...) La periferii şi pe fosta zonă de protecţie a Cetăţii s-a desfăşurat o febrilă activitate de construcţie după 1921, odată cu împroprietăririle rezultate din aplicarea reformei agrare. Centrul vechi a cunoscut însă prea puţine modificări până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Desprinderea de trecut s-a produs într-un mod agresiv şi inadecvat, sub regimul comunist. Trecutul însuşi a început să fie perceput ca un mediu ostil de către ideologii noii puteri”, precizează Valer Moga.
Reforma arhitecturală din Oraşul de jos
Pieţele şi străzile centrale ale Alba Iuliei, din oraşul de jos, au cunoscut în proporţii diferite această reformă arhitecturală. Până spre sfârşitul secolului trecut, pe frontul stradal de pe latura vestică a pieţei Mihai Viteazul, fostă Hunyadytér se succedau în mod fantezist spaţii comerciale, clădiri cu un nivel, expresii ale eclectismului, neoclasicismului sau ale stilului secession. Singura excepţie o oferea, în capătul sudic, hotelul Hungaria, devenit Dacia după 1918, clădire cu un etaj şi cu reale calităţi arhitectonice. Frontului stradal de pe latura estică a pieţei i s-a acordat mai multă atenţie. El cuprindea patru clădiri etajate dintre care una, Casa Gisella, cu trei niveluri şi un turn decorativ. Şi destinaţiile edificiilor erau mai deosebite: localul Băncii Izvorul, după 1918, biserica şi mânăstirea surorilor din Ordinul Sfântul Vincenţiu, şcoala de fete cu internat pe care o îngrijeau acestea, clădiri pentru birouri.
Piaţa ca atare avea o viaţă foarte animată şi diversă. În zilele de târg era plină de căruţe cu mărfuri de la ţară. După amiaza, în scuarul pustiu rămâneau numai grămăjoarele de fân puse cu câteva ore în urmă la boturile cailor. Joia era ziua liberă a servitoarelor, care se strângeau în grupuri, la taifas, în piaţă. Duminica după-amiaza, cele două laturi ale pieţei cu trotuarele lor deveneau corso şi anticorso pentru tineretul oraşului ieşit la promenadă.
După colţ, spre est, se deschidea Novák Ferencz tér (piaţa Ferencz Novák), azi Piaţa Iuliu Maniu. Avea o viaţă asemănătoare cu Hunyadytér, doar că aici se desfăşurau „marile afaceri”, fireşte, la scara unui oraş cu 11500 de locuitori la 1900. Poate că din acest motiv purta şi numele de piaţa mare. Ca şi dincolo, clădirile cu etaj alternau cu cele cu un singur nivel, doar că de data aceasta erau mai numeroase. Casa Gisella îşi făcea prezenţa prin aripa sa estică. Vizavi se înălţa clădirea primăriei, de un eclectism dominat totuşi de stilul neoclasic. În rest, aceeaşi agitaţie de comerţ şi de promenadă, însă fără corso şi anticorso.
Până astăzi, din cele două pieţe au rămas în picioare trei clădiri. Este vorba de biserica surorilor catolice (strivită între două blocuri după demolarea mânăstirii şi a şcolii), Casa Gisella şi alături, imobilul în care îşi desfăşura activitatea comercială Nándor Fuchs, cunoscută sub numele de Roşu şi Negru, după culoarea zugrăvelii şi după numele cofetăriei care se afla până nu de mult acolo. (Credite foto şi informaţii istorice: Muzeul Unirii, edu.kindergraff.ro/BBB)
Citiţi şi:
Monetăria din Alba Iulia - izvor de bani şi putere. Cum au folosit principii medievali monetăria în Epoca de Aur a Principatului Transilvaniei
Se încarcă comentariile...
