Fostul primar din comuna Rîmeţ, condamnat la închisoare pentru fapte de corupţie într-un dosar cu prejudiciu de peste 700.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar al comunei Rîmeţ din judeţul Alba, Dan Aurel, în prezent consilier local, a fost condamnat la închisoare cu suspendare într-un dosar de corupţie. Decizia a fost pronunţată la Judecătoria Aiud, care a constatat prejudicierea bugetului Primăriei Rîmeţ cu suma de peste 700.000 de lei ca urmare a unor ilegalităţi derulate în cadrul contractului de reparaţii a Căminului Cultural.

Alături de fostul primar au mai primit pedepse cu suspendare sub supraveghere fostul contabil al instituţiei, Săsărean Ioana Laura, dirgintele de şantier Achim Marius Mircea şi doi reprezentanţi ai firmei care trebuia să deruleze lucrările: Isăilă Vasile Daniel şi Poantă Ioan Alin. Firma se numeşte Ovas Construct Ro SRL Cergău. Decizia a fost pronunţată de Judecătoria Aiud în 12 februarie 2016 şi poate fi contestată la Tribunalul Alba. 

Cei cinci au fost trimişi în judecată în 2014 pentru infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la fals intelectual, delapidare. Contractul de modernizare a Căminului Cultural din Rîmeţ trebuie finalizat în 2009, dar firma a oprit lucrările pe motiv că nu a fost plătită. Banii, însă, au fost viraţi de Primăria Rîmeţ încă din decembrie 2008. Prin urmare, firma a încasat banii dar nu a mai realizat lucrările la care s-a angajat prin contract. Paguba în bugetul Primăriei Rîmeţ se ridică la suma de circa 711.000 lei.

Prin decizia Judecătoriei Aiud, fostul primar Dan Aurel, judecat pentru abuz în serviciu şi fals intelectul (7 acte materiale) a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani. Fostul contabil al instituţiei, Săsărean Ioana Laura, judecată pentru abuz în serviciu, a fost condamnată la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare pe o perioadă de 3 ani. Dirigintele de şantier al lucrării, Achim Marius Mircea, a primit 3 ani de închisoare, pedeapsă suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani. Poantă Ioan Alin a fost condamnat la 2 ani, 2 luni şi 20 de zile cu suspendare pe o perioadă de 3 ani, în cazul acestuia infracţiunile fiind de complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la delapidare. 

Singurul inculpat condamnat cu executare este un fost reprezentant al firmei Ovas Construct Ro SRL, Isăilă Vasile Daniel. Acesta a primit pedeapsa finală de 4 ani şi 2 luni de închisoare pentru patru infracţiuni: complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi delapidare. Instanţa a dispus menţinerea sechestrelor dispuse pe bunurile inculpaţilor pentru recuperarea prejudiciului. 

”Menţine măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa procurorului din data de 06.02.2014 şi 21.02.2014 până la concurenţa sumei de 711.481,68 lei. În baza art. 397 Cod. pr. pen. raportat la art. 19 Cod. pr. pen. şi cu aplicarea art. cu aplicarea art. 1357 şi urm. Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Primăria Comunei Râmeţ şi obligă în solidar inculpaţii Dan Aurel, Săsărean Ioana Laura, Achim Marius Mircea, Isăilă Vasile Daniel la plata sumei de 711.481.68 lei reprezentând despăgubiri materiale”, se afirmă în minuta deciziei de la Judecătoria Aiud.

Comuna din Apuseni cu 14 angajaţi la şcoală şi 13 elevi. Un sfert din populaţia localităţii este format din călugăriţe

 

Mănăstirea Râmeţ, ”Grădina raiului din Apuseni”. Cum a fost ridicată biserica veche cu 2 metri în anul 1988

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite