Foşti studenţi români şi vietnamezi, din nou împreună după 40 de ani. Cât de iubită e România în Hanoi, la 10.000 km distanţă
0În urmă cu aproape 40 de ani, în multe facultăţi din România învăţau şi vietnamezi. Ca urmare a acestui fenomen, mai mulţi foşti studenţi români au decis să-şi viziteze prietenii din facultate în Vietnam. Au făcut asta la sfârşitul lunii octombrie 2016, iar „Adevărul“ vă spune povestea reîntâlnirii lor.
Zona de sosiri internaţionale a aeroportului din Hanoi (Vietnam) freamătă de emoţia unei întâlniri mai puţin obişnuite. Foştii studenţi români şi vietamenzi ai Facultăţii de Construcţii din Cluj Napoca se revăd, unii dintre ei, după aproximativ 40 de ani. Sub privirile înţelegătoare ale personalului aeroportului, oamenii îşi lasă libere emoţiile: lacrimi, îmbrăţişări şi cântece în limba română din vremea studenţiei clujene. „Trec studenţi stol după stol, dar Clujul nu rămâne gol“, asta se aude, imnul uitat al unor generaţii fericite, după care se cântă Gaudeamus şi se încinge Hora Unirii, chiar în aeroport. Evenimentul emoţionant a avut loc în 19 octombrie 2016.
În Vietnam, România este iubită. Pentru o mână de vietnamezi, România a fost a doua patrie. Într-o perioadă în care ţara lor era zguduită de un război devastator, aici au găsit o nouă şansă şi tot aici şi-au petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă. Acesta este unul dintre motivele pentru care absolvenţii vietnamezi ai promoţiilor de la sfârşitul anilor `70 şi începutul anilor `80 ai facultăţilor din România se întâlnesc de mai multe ori pe an, în diferite locuri din Vietnam. Grupul studenţilor de la Cluj este cel mai numeros. La aceste întâlniri, vietnamezii vorbesc limba română, pe care n-au uitat-o din vremea studenţiei, ascultă Margareta Pâslaru şi Doina Badea, cântă româneşte şi îşi povestesc amintirile din cămin. De asemenea, de Ziua Naţională a ţării noastre, vietnamezii se duc la Ambasada României unde cântă imnul şi citesc poezii scrise de ei în româneşte.
Foştii colegi vietnamezi şi români la Facultatea de Construcţii din Cluj în anii '70
Pentru prima dată în ultimii 40 de ani, un grup numeros de absolvenţi români a decis să îşi viziteze colegii din Vietnam şi să participe la câteva dintre aceste întâlniri. După un zbor lung, în aeroportul din Hanoi îi aştepta o surpriză. Colegii vietnamezi n-au mai avut răbdare să aştepte întâlnirea „oficială“ de a doua zi şi au venit la aeroport, cu flori şi cu o pancartă de bun venit. Printre cei care s-au reîntâlnit cu această ocazie se numără Ioan Mateş şi Do Xuan Ba, care au fost cei mai buni prieteni în studenţie. Acum, zâmbitor, Do Xuan Ba ţine pancarta pe care a scris „Welcome you, my friends from Romania“. „A fost mai mult decât o primire frumoasă, a fost emoţionant. Am plâns când ne-am despărţit, am plâns când ne-am revăzut! Mulţi colegi vietnamezi au venit de la 1.800 de kilometri, de la Ho Si Min la Hanoi, ca să ne aştepte la aeroport“, a spus Dan Copăceanu, liderul grupului de români.
Do Xuan Ba şi Ioan Mateş au rămas buni prieteni chiar şi după 40 de ani
În cele 10 zile cât au stat în Vietnam, românii şi-au revăzut aproape toţi colegii vietnamezi; din Hanoi până la Saigon, grupuri de vietnamezi i-au însoţit tot timpul. În cinstea românilor, au fost organizate câteva petreceri la care au participat şi ambasadorul României, Valeriu Arteni, alături de soţia sa, precum şi preşedintele şi vicepreşedintele Asociaţiei de prietenie Româno-Vietnameză. S-a cântat, s-a dansat şi pe lângă preparatele specifice bucătăriei vietnameze, foştii studenţi de la Cluj au gătit sarmale şi mici ca să le
arate românilor că n-au uitat gustul bucătăriei lor. Nu au lipsit din repertoriu ”Trandafir de la Moldova”, ”Casa părintească nu se vinde” şi ”Pe lângă plopii fără soţ” cu accent vietnamez, dar cu pasiune de român. Totodată, românii au fost plimbaţi prin cele mai interesante locuri din această ţară, fiind însoţiţi de fiecare dată de foştii lor colegi care s-au organizat în aşa fel încât să nu-i lase niciodată singuri şi care i-au tratat ca pe nişte musafiri de suflet.
Ce au căutat vietnamezii în România
Studenţii vietnamezi au început să sosească în România în jurul anului 1968. În perioada războiului cu americanii, o parte dintre aceşti tineri au avut ocazia să plece la studii în ţări comuniste prietene. Majoritatea celor care au venit în România au studiat construcţiile pentru că doreau ca, după război, să îşi reconstruiască ţara. Veneau în România cu trenul. Două săptămâni dura călătoria prin China, Mongolia şi Rusia. „Şcoala românească i-a ajutat cu bursă, casă şi masă şi s-au întors în Vietnam cu diplomă de ingineri. Cât au stat aici ne-am împrietenit ca fraţii. În cămin mâncam împreună, învăţam împreună, ne ajutam la studii şi proiecte“, spune Ioan Dumitru Mateş, inginer constructor din Alba Iulia, cu nostalgie.
Printre foştii studenţi de la Facultatea de Construcţii a Universităţii Babeş Bolyai s-a aflat chiar un tânăr care a venit de pe front. Soldaţii care slăbeau foarte tare din cauza condiţiilor dure, respectiv ajungeau să cântărească sub 45 de kilograme, erau scoşi din luptă. Unul dintre ei a ajuns la Cluj-Napoca şi a terminat facultatea.
Dragostea pentru România tinereţii lor a mai cunoscut un episod, consumat în urmă cu doi ani, când un grup de absolvenţi vietnamezi a vizitat Cluj-Napoca. Atunci, la coborârea din avion, au sărutat pământul, un gest care i-a emoţionat profund pe colegii lor români, care îi aşteptau la aeroport. Studiile din România, seriozitatea vietnamezilor şi nivelul la care se afla în anii `70-`80 Facultatea de Construcţii din Cluj-Napoca le-a conferit tuturor absolvenţilor un statut special. După întoarcerea acasă şi-au găsit slujbe mai bine plătite decât media naţională de la acea vreme, participând la reconstrucţia unei ţări abia ieşită din război. Prin generaţiile de absolvenţi, şcoala românească de construcţii şi-a pus amprenta asupra noului Vietnam.
Do Xuan Ba, fost student în România, se bucură la sosirea colegilor români
În anii `70, prietenia era tolerată de cele două regimuri comuniste, nu însă şi dragostea. Unul dintre vietnamezi s-a îndrăgostit de o colegă româncă, şi ea, la rândul ei, s-a îndrăgostit de vietnamez. Preţul pentru această iubire a fost unul foarte mare. În anul al doilea, vietnamezul a fost trimis acasă, unde a suferit foarte tare în urma acestei despărţiri. A scris un poem trist, pe care l-a dedicat fetei: „Te caut în toată peninsula Balcanică“. Statul vietnamez dorea ca ei să se concentreze la învăţat şi sa „nu piardă vremea”. Deşi nu a terminat facultatea la Cluj, a ţinut să se revadă şi el cu foştii colegi şi le-a recitat poemul său care suna trist şi după atâţia ani.
La ambasadă, de Ziua Naţională
După ce prietenii lor români au plecat înapoi în ţara natală, foştii studenţi vietnamezi, conduşi de principalul organizator al vizitei românilor, Lê Văn Tăng, au mers, în 27 noiembrie 2016, cu câteva zile înainte de Ziua Naţională a României, la ambasada României la Hanoi. Cu acest prilej, au citit poezii dedicate României şi au cântat imnul. După această regăsire, românii şi vietnamezii şi-au propus să se vadă mai des şi să ţină legătura. De altfel, la invitaţia românilor, următoarea întâlnire va avea loc la Cluj-Napoca. „Peste aproximativ doi ani, sperăm să ne vedem din nou, în oraşul tinereţii noastre, la Cluj, unde ne-am cunoscut şi ne-am împrietenit. I-am invitat pe prietenii noştri din Vietnam şi vom încerca să ne ridicăm la nivelul primirii pe care ne-au făcut-o ei“, a spus Ioan Mateş. (Reportaj de OVIDIU HAŢEGAN)
La întâlnirea de la Ambasada României în Vietnam, Lê Văn Tăng le-a trimis foştilor săi colegi câteva dintre creaţiile vietnamezilor îndrăgostiţi de România:
România - Ţara de dor
Am mai fost în România
Ce frumoasă-i Ţărioşar-asta
Mi-am dorit din toată-Inima
Să mai vin în România
Să-mi amintesc de studenţimea
Ce s-a petrecut la Universitatea...
Să-mi regăsesc tinereţea
Cu însorite vacanţe la Mamaia
Şi să cînt melodii îndrăgite
Să sărut cărările cunoscute
Să-mi-mbraţişez prietenii cu iubire
Şi să spun: Mi-e dor de Tine
Dulce Românie.
Tren de noapte
Te-am întâlnit azi, în trenul de noapte
Străbătând ploaia şi zăpada primăverii,
Grăbindu-te să mergi înainte.
În inima mea, amintirile revin din trecut
Când eram tânăr, într-o ţară cu păduri de brad (România)
Cine eşti tu ?
Sandra, Cristina
Sau Maria, Ştefania…
Şi multe alte prietene dulci
Trăind împreună cu mine aceste timpuri trecute
Când am venit pe tărâmul acesta, din foc de război…
Sufletul meu a fost pătruns
De “Valurile Dunării” şi “Ciocârlia”.
Îmi voi aminti totdeauna
Citadela Sinaia
Ghioceii închizându-se tăcut noaptea.
Zilele de vară la “Pârâul Rece”
Paşii noştri în horele moldoveneşti
Şi sufletele noastre tinere
Ale celor două ţări aflate la distanţă de mii de mile
Împărtăşind necazul despărţirii
Impregnat cu sângele şi lacrimile generaţiilor…
În această noapte, în zgomotul ritmat al roţilor de oţel
Eu - ca un copil învăţând lecţia la Română
Un copil cu păr alb
Sunt încă fericit, ca mulţi alţii, când sunt apreciat
Şi…îngrijorat când profesorul încruntă sprâncenele
Sandra, Cristina,
Vă mulţumesc
Că mi-aţi oferit timpul
Să retrăiesc zilele de mult trecute
Şi
Momentele de pace
În vicisitudinile vieţii.