Femeie din Alba arestată preventiv pentru tentativă de omor. Victima înjunghiată în inimă a scăpat miraculos cu viaţă
0O femeie de 41 de ani din comuna Fărău, judeţul Alba, a fost arestată preventiv pe o perioadă de 29 de zile pentru tentativă de omor. Daniela Adam şi-a înjunghiat concubinul cu un cuţit. Chiar dacă lovitura a atins inima victimei, aceasta a scăpat cu viaţă.
Scandalul între cei doi concubini a avut loc sâmbătă. Pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii contradictorii, Daniela Adam l-a înjunghiat pe bărbatul în vârstă de 55 de ani. Poliţia a fost sesizată de o vecină.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Alba unde a fost supusa unei intervenţii chirurgicale, specialiştii stabilind că viaţa sa a fost pusă în pericol. Bărbatul a scăpat miraculos chiar dacă cuţitul i-a atins inima. Femeia a fost reţinută de procurori pentru 24 de ore. Duminică a fost prezentată Tribunalului Alba care a decis emiterea unui mandate de arest preventiv pentru 29 de zile. Decizia poate fin contesată cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia.
Femeia a ajuns după gratii, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.