Femeie de afaceri din Apuseni, condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă din fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de afaceri din oraşul Cîmpeni a fost condamnată de Tribunalul Alba la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pentru fraudă din fonduri europene.

Denumirea exactă a infracţiunii prevăzută în legislaţie este folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Societatea acesteia, Maria Production SRL, cu obiect de activitate în domeniul producţiei de mobilă, a fost condamnată, de asemenea, la amendă penală în valoare de 54.000 de lei. Hotărârea a fost pronunţată de instanţa de judecată în 19 martie 2018 şi poate fi contestată cu apel. M. Maria şi firma menţionată au fost trimise în judecată de Serviciul Teritorial DNA Alba Iulia în martie 2017.

Potrivit rechizitoriului, în luna decembrie 2006, M. Maria, în calitate de reprezentant al SC Maria Production SRL, a implementat un proiect denumit „Achiziţii de echipamente pentru procesarea primară a lemnului şi valorificarea deşeurilor lemnoase” finanţat prin fonduri SAPARD. ”Inculpata Morar Maria, împreună cu inculpata SC Maria Production SRL, au folosit cu rea credinţă documente şi declaraţii false, inexacte, ce au fost depuse la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a sumei totale de 176.019 lei, fonduri nerambursabile SAPARD, pentru proiectul respectiv”, s-a precizat la momentul trimiterii în judecată, într-un comunicat de presă al DNA

”(…) Obligă în solidar inculpatele la plata sumei de 176.019,19 lei, reprezentând contravaloarea integrală a finanţării nerambursabile decontate beneficiarului SC Maria Production SRL în baza contractului, din care suma de 132.014,39 lei reprezintă contribuţie din fonduri UE, iar suma de 44.004,80 lei contribuţie la bugetul de stat, în favoarea părţii civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale”, se susţine în minuta deciziei de la Tribunal. Instanţa a mai dispus anularea înscrisurilor care a stat la baza săvârşirii infracţiunii.

Perioada de supraveghere stabilită este de 2 ani, timp în care inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria Oraşului Câmpeni sau Primăria Comunei Bistra. Femeia de afaceri din Cîmpeni mai este vizată într-un dosar penal, instrumentat de strcutra centrală DIICOT, alături de un inginer de la Direcţia Silvică Alba şi alte cinci persoane, administratori la societăţi comerciale cu obiect în prelucrarea lemnului. Până la pronunţarea unei decizi definitive, inculpata beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Te-ar putea interesa şi:

VIDEO O familie din Bucureşti locuieşte de 5 ani într-un sat mirific din Apuseni unde a reconstruit două case tradiţionale. Următorul proiect este o moară de apă

FOTO Imagini rare cu Geamăna, satul din Apuseni dispărut sub muntele de steril al exploatării miniere Cupru Min

Marginalizarea oraşului Alba Iulia în comunism. De ce a fost condamnat să fie un „târg prăfuit, plin de gropi şi bălţi“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite