Faliment pe platforma industrială din Aiud: Metalurgica Transilvană se închide după cinci ani de activitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica metalurgică îşi va opri total activitatea după aproape 120 de ani de activitate
Fabrica metalurgică îşi va opri total activitatea după aproape 120 de ani de activitate

Platforma industrială Metalurgica din Aiud a ajuns pentru a doua oară în faliment în ultimii 10 ani. Societatea care a cumpărat fabrica metalurgică de la stat în anul 2008 îşi va închide porţile, iar activele vor fi scoase din nou la vânzare.

Tribunalul Alba a pronunţat miercuri, 13 martie 2013, falimentul societăţii Metalurgica Transilvană Aiud SA. Societatea a fost înfiinţată în 2008 de omul de afaceri clujean Călin Mitică (foto jos), proprietarul companiei Remarul 16 Februarie Cluj-Napoca. Activele fostei societăţi de stat, Metalurgica SA Aiud, au fost cumpărate de Remarul 16 Februarie în 2006 cu aproximativ 3 milioane de euro.

În 2008, Remarul a vândut aceste active, reprezentând construcţii, terenul aferent şi utilaje, noii firme Metalurgica Transilvană SA cu suma de 7,3 milioane de euro. A fost, de fapt, un transfer de proprietate între firmele afaceristului clujean, care a obţinut astfel un profit de cel puţin 4 miloane de euro. Metalurgica Transilvană a avut profit doar în 2008, în valoare de circa 5 milioane de lei. Societatea avea atunci 845 de angajaţi. În 2009, potrivit bilanţului contabil, numărul angajaţilor s-a redus la jumătate (480) iar activitatea s-a încheiat cu pierderi de peste 5 milioane de lei.

calin mitica

În 2010 şi 2011, pierderile s-au redus dar şi numărul angajaţilor. Metalurgica Transilvană a încheiat anul 2011 cu pierderi de 1,4 milioane de lei şi 326 angajaţi. Datoriile erau la nivelul de peste 24 milioane de lei, adică circa 5 milioane de euro. În 2012 suma datoriilor a crescut cu cel puţin 1 milion de euro, astfel încât firma a intrat în faliment, în 13 martie 2013, cu mai mult de 6 milioane de euro datorii. Societatea mai are la acest moment aproximativ 170 de angajaţi, după ce 155 de muncitori au primit preaviz de la 1 februarie şi au fost disponibilizaţi. La începutul lunii martie, mai mulţi muncitori au protestat în centrul oraşului pentru neonorarea obligaţiilor contractuale faţă de ei.

După pronunţarea falimentului şi restul angajaţilor vor fi disponibilizaţi. Activitatea va fi oprită total, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare. Metalurgica Transilvană are obiect de activitate în domeniul fabricării utilajelor pentru metalurgie. În ultima perioadă, la Aiud s-au derulat lucrări de reparaţii la vagoane prin comenzi primite de la cealaltă firmă a miliardarului Călin Mitică, Remarul 16 Februarie.

Administrator judiciar al societăţii falimentare este „Hodoş Business Recovery IPURL” Târgu Mureş, iar printre creditorii care s-au constituit părţi în proces pentru restanţe de la firma aiudeană se află mai mulţi parteneri de afaceri, dar şi BCR, Apa CTTA Aiud, DGFP Alba şi E.On Gaz.

Activitatea de metalurgie de la Aiud îşi are originea unei fabrici de materiale de construcţii şi lăcătuşerie, înfiinţată în 1894, ca urmare a unei tradiţii în producţia de lăcătuşerie şi tîmplărie organizată în bresle.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite