Două persoane reţinute şi şapte sub control judiciar în dosarul IPJ Alba de evaziune din comerţ cu piei de animale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au fost reţinute şi alte şapte sunt cercetate sub control judiciar în dosarul de evaziune şi spălare de bani în care poliţişti din IPJ Alba au efectuat miercuri, 17 iunie, 21 de percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe.

Astfel, în urma percheziţiilor efectuate de către poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din IPJ Alba, au fost identificate înscrisuri şi documente contabile ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de două dintre persoanele vizate, iar şapte au fost prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba care a dispus faţă de acestea măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Percheziţiile au vizat domiciliile şi sediile unor societăţi comerciale aparţinând mai multor persoane din judeţele Alba, Sibiu, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie din judeţele Ilfov, Sibiu, Călăraşi, Giurgiu şi Poliţiei Capitalei şi cu suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii si Protecţie Internă.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2010 – 2015, unele dintre persoanele în cauză ar fi achiziţionat, fără forme legale, piei de animale (bovine), pentru care ulterior ar fi obţinut documente fictive, de la societăţi comerciale cu comportament tip „firma fantomă”, pentru a fi comercializate unor mari procesatori din Comunitatea Europeana, cu scopul de a solicita şi obţine rambursare de T.V.A..

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 2.200.000 de lei.

Poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de două dintre persoanele vizate, iar 7 au fost prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba care a dispus faţă de acestea măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Urmează ca joi, 18 iunie, M.G., de 29 de ani şi F.C., de 40 de ani, reprezentaţi ai unei societăţi comerciale din Sinteşti, judeţul Ilfov, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea arestării preventive sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Evaziune şi spălare de bani din vânzarea pieilor de animale: poliţişti din IPJ Alba efectuează 21 de percheziţii în Bucureşti şi în cinci judeţe

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite