Dosarul „stemei judeţului Alba“: instanţa a amânat judecarea acţiunii PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Dîrzu şi Dorin Sandea, doi dintre semnatarii acţiunii în justiţie
Ioan Dîrzu şi Dorin Sandea, doi dintre semnatarii acţiunii în justiţie

Tribunalul Alba a amânat judecarea dosarului în care PSD Alba solicită anularea hotărârii Consiliului Judeţean prin care a fost aprobată noua stemă a judeţului. Liderii PSD reclamă faptul că pe noua stemă nu sunt reprezentate mai multe zone ale judeţului, în special Munţii Apuseni cu sigiliul lui Avram Iancu.

Primul termen al procesului a avut loc marţi, 15 octombrie, dar începerea judecării cauzei a fost amânată pentru luna noiembrie. Vechea stemă cuprindea şi reprezentarea sigiliului lui Avram Iancu, eroul naţional al moţilor din Apuseni. În noua variantă de stemă aprobată de Consiliul Judeţean Alba în aprilie 2013, lipseşte acest sigiliu. 

Noua stemă are forma unui scut tăiat prin trasarea unei linii orizontale la mijlocul său care îl împarte în două câmpuri: în primul câmp de sus, pe fond de aur, cu hermina neagră, se află o coroană de oţel. În câmpul doi, pe fond roşu, se află un legionar roman (argint), stând în picioare, privit din faţă, având capul spre dreapta şi ţinând în mâna dreaptă o suliţă, iar în cea stângă un scut negru.

În expunerea de motive a proiectului de hotărâre şi în raportul de specialitate întocmit de Direcţia amenajarea teritoriului şi urbanism a Consiliului judeţean Alba se justifică revizuirea stemei judeţului Alba, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 645/1993, prin aceea că aceasta conţine culorile Drapelului Naţional, cuprinde prea

stema alba

multe elemente heraldice care dau caracter eclectic, chiar dacă fiecare însemn rezultă din evenimente istorice importante. S-a susţinut că actuala stemă nu este conformă cu metodologia elaborată de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Română. Potrivit acţiunii civile initiate de PSD Alba, stema revizuită nu simbolizează în formă concentrată tradiţiile istorice şi realităţile economice şi sociale ale judeţului Alba şi lasă în afara semnelor heraldice zona Blaj-Târnave şi zona numită tradiţional „Ţara Moţilor”.

”Este astfel scos din stemă sigiliul lui Avram Iancu, un simbol nu doar al judeţului Alba ci al tuturor românilor. Ideea că însemnul lui Avram Iancu nu ar fi actual în contextul integrării României în Uniunea Europeană este falsă. Simbolul lui Avram Iancu  nu este doar naţional ci şi european având în vedere evenimentele revoluţionare care au avut loc în Europa anilor 1848 – 1849”, se susţine în acţiunea PSD-ului. Procesul a fost iniţiat de deputatul Ion Dîrzu, preşedintele PSD Alba, consilierii judeţeni şi primarii partidului. Aceştia mai reclamă faptul că revizuirea stemei nu s-a făcut printr-o consultare publică reală a populaţiei.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite