Doi funcţionari de la Finanţele din Alba Iulia condamnaţi definitiv la închisoare cu suspendare pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat sentinţa definitivă într-un dosar de corupţie în care doi functionari de la AFP Alba au fost judecaţi pentru luare de mită. Sârbu Mihai-Ioan, Ispas Dănuţ Ioan şi omul de afaceri Lăpădat Eugen au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu suspendare.

ÎCCJ a pronunţat sentinţa definitivă în 27 iunie 2014. Instanţa a menţinut, practic, soluţia de la Curtea de Apel Alba Iulia. Omul de afaceri şi-a retras recursul. Astfel, Sârbu Mihai-Ioan şi Ispas Dănuţ Ioan au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de cinci ani, iar Lăpădat Eugen a fost condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare pe doi ani şi 2 luni. Cei doi funcţionari sunt suspendaţi din posturile deşinute la Administraţia Finanţelor Publice Alba Iulia.

”Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Sârbu Mihail Ioan şi Ispas Dănuţ Ioan împotriva deciziei penale nr.191 din 11 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori. Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul Lăpădat Eugen împotriva aceleiaşi decizii şi îl obligă la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu se plăteşte din fondul Ministerului Justiţie. Obligă recurentul inculpat Sârbu Mihail Ioan la plata sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Obligă recurentul inculpat Ispas Dănuţ Ioan la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă”, se afirmă în minuta deciziei de la ÎCCJ. 

Sârbu Mihai-Ioan şi Ispas Dănuţ Ioan au fost judecaţi pentru luare de mită, iar Lăpădat Eugen pentru dare de mită. Cei trei au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Alba Iulia în iunie 2011, iar infracţiunile pentru care sunt judecaţi au avut loc în 2009 Sârbu Mihai-Ioan şi Ispas Dănuţ Ioan erau la vremea respectivă consilieri în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba-Biroul de control fiscal. 

Potrivit procurorilor, la data de 5 iunie 2009, Sârbu Mihai-Ioan şi Ispas Dănuţ Ioan au acceptat promisiunea primirii sumei de 5.000 lei, iar la data de 10 iunie 2009 au primit efectiv suma respectivă de la inculpatul Lăpădat Eugen, spre a-şi îndeplini în mod defectuos un act legat de atribuţiile de serviciu. Concret, în schimbul sumei primite, cei doi funcţionari publici au consemnat în actul de control că societatea comercială administrată de mituitor are de plătit bugetului de stat obligaţii fiscale în cuantum substanţial mai redus decât cel ce reieşise în urma controlului, şi anume 2.153 lei în loc de 140.000 lei. Lăpădat Eugen este patronul societăţii Europexpres SRL Alba Iulia, cu obiect de activitate în domeniul comercializării carburanţilor şi materialelor de construcţii.

Cum s-au descoperit faptele

Fapta a fost descoperită în luna decembrie 2010, când poliţiştii au efectuat o percheziţie informatică la calculatorul fostui ofiţer de informaţii (SIE), Claudiu Vulpe, zis Fox. Acesta era cercetat şi a fost trimis în judecată într-un alt dosar, pentru cumpărare de influenţă, alături de fostul director de la DGFP Alba, Ştefan Anghel Bogin, fostul decan al Baroului de Avocaţi Doina Scutea şi alte două persoane.

În calculator au fost descoperite două filmuleţe video care cuprind înregistrarea unor discuţii purtate între Eugen Lăpădat şi cei doi funcţionari publici, în 4 şi 5 iunie 2009. Omul de afaceri a motivat, ulterior, în faţa anchetatorilor, realizarea înregistrărilor pe motiv că era stresat de controalele efectuate de angajaţii instituţiei de stat. Pentru descărcarea filmărilor, Eugen Lăpădat a apelat la Claudiu Vulpe, pe care îl cunoştea şi pe calculatorul căruia au rămas înregistrate.

„Marţi, 10 iunie 2009, Ispas şi Sârbu s-au prezentat la sediul societăţii unde au întocmit actul de control şi au primit în schimb suma de 5.000 de lei. Au stabilit că societatea comercială are de plătit la bugetul statului suplimentar suma de 2.153 lei“, se afirmă în rechizitoriul DNA Alba Iulia. În realitate, omul de afaceri trebuia să plătească suma de 140.000 de lei. Suma reprezenta redevenţe miniere (obligaţii financiare) calculate şi nedeclarate pentru activităţi de exploatare balast. Prejudiciul provocat la statului se ridică în aceste condiţii la 137.847 de lei

„Inculpatul Eugen Lăpădat a recunoscut integral fapta şi a indicat în detaliu modul în care a procedat. Inculpaţii Sârbu şi Ispas nu au recunoscut faptele, nici atunci când au fost confruntaţi cu Lăpădat“, se mai afirmă în rechizitoriu. Sârbu Mihai-Ioan şi Ispas Dănuţ Ioan mai sunt judecaţi, împreună cu alţi trei foşti angajaţi ai Finanţelor, într-o altă cauză pentru infracţiuni de favorizare a infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare şi complicitate la evaziune fiscală. Dosarul ”DGFP Alba – Pomponio” este pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia din august 2011.

Înţelegere cu procurorii DNA respectată: fost director de la CAS Alba, condamnat la închisoare cu suspendare

Conducerea DIICOT Alba Iulia, preluată de o femeie-procuror. Ionela Florea, în locul demisionarului Ioan Mureşan

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite