Cum a ratat Lucian Blaga Premiul Nobel: propus de românii din străinătate, sabotat de comuniştii din ţară

Cum a ratat Lucian Blaga Premiul Nobel: propus de românii din străinătate, sabotat de comuniştii din ţară

Lucian Blaga a fost propus la Nobel de români din străinătate

Câştigarea „Paşaportului“ Nobel pentru Literatură ar fi constituit consacrarea definitivă a lui Lucian Blaga, dar ar fi însemnat şi o mare izbândă pentru literatura română aflată, în anii 1950, în nefericitul impas al realismului socialist. Cauzele „rătăcirii“ dosarului Blaga nu au fost încă pe deplin desluşite de către cercetători.

Ştiri pe aceeaşi temă

Opera poetică, filosofică, dramatică şi eseistică a lui Lucian Blaga se bucura prin 1945 de de largă recunoaştere în cadrul culturii române. Zece ani mai târziu, ajungem la propunerea sa la Premiul Nobel. Din lucrareaLucian Blaga inedit. Efigii documentare“, aflăm de la Basil Gruia că Blaga însuşi avusese în mâini referatul întocmit de prietenul său Basil Munteanu: ,,Citeşte-l cu atenţie – mi-a spus. Nici eu n-aş fi putut face o prezentare atât de clară asupra operei mele. E o sinteză extraordinară. Mi-l restitui în câteva zile. Nu mai am alt exemplar.“

„…după cum eşti tratat de ai noştri, nu cred că ai fost propus pentru această cea mai înaltă distincţie internaţională“

În aceeaşi lucrare găsim şi o relatare a Corneliei Blaga, legată de propunerea pentru Nobel. „Basil a plecat cu referatul la Stockholm, având certitudinea că toţi cei din comisie vor vota pentru acordarea premiului lui Lucian.”

Cu alte cuvinte, avem indicii că însuşi Lucian Blaga avea cunoştinţă de faptul că fusese propus pentru Premiul Nobel. Mai mult, chiar citise Referatul înaintat înaltei comisii de la Stockholm. Chiar fiica sa, Dorli, în lucrarea Lucian Blaga. Corespondenţă de familie“, scrie  că ,,în toamna 1956,  Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel. Statul român nu şi-a dat însă asentimentul”.

În romanul Luntrea lui Caron“ găsim un dialog între Axente Creangă (alias Lucian Blaga) şi doamna Ana Rareş, care-i aduce poetului marea veste:

,,N-ai auzit nimic? Se poate? Aseară am ascultat întâmplător postul de Radio Zϋrich. Se citeau comentariile corespondentului de la Stockholm. Corespondentul vorbea despre candidaţii la Premiul Nobel de literatură pe anul acesta. Şi la un moment dat se spunea că în cercurile Academiei de la Stockholm se vorbeşte foarte serios de şansele unui poet român: Axente Creangă!(…) Corespondentul mai da informaţia că ar fi sprijinit îndeosebi din partea ţărilor latine. Mai amintea printre candidaţi vreo patru nume. Nu le-am reţinut. Un spaniol. Doi francezi (…). Bănuiesc că este vorba despre o iniţiativă a străinătăţii, iar nu de la noi. Căci, după cum eşti tratat de ai noştri, nu cred că ai fost propus pentru această cea mai înaltă distincţie internaţională chiar de la Bucureşti!”

O confirmă şi Mihail Ralea  care susţine „că un grup de intelectuali români din Franţa şi Italia” l-au propus Comitetului Nobel, trimiţând şi „câteva antologii” cu poezii semnate de Lucian Blaga, împreună cu traducerea în germană a dramei „Meşterul Manole”.

Din romanul citat mai sus aflăm că Blaga face imediat o legătură între vestea adusă de Ana Rareş şi vizita pe care i-o făcuseră ,,oamenii partidului“(n.r. Partidului Comunist) poetului la Alba Iulia, unde era director la Biblioteca Bathyaneum. ,,Guvernul ţării, aşa-mi spuneam, a putut afla, pe cale diplomatică, despre cele ce se petreceau la Academia de la Stockholm. Îmi părea dintr-o dată foarte probabil că conducerea partidului, aflând despre ce se discuta la academia care de zeci de ani decerna premiile, considerate drept cea mai mare distincţie ce poate fi acordată unui om al spiritului, s-a grăbit să ia contact cu mine pentru ca eventuala mea încoronare cu laurii de la Miază-Noapte să nu mă găsească cufundat cu desăvârşire în anonimatul artificial, în care eram ţinut de-atâţia ani din şi prin bunăvoinţa noului regim. Pentru conducerea partidului întâlnirea a fost poate şi un prilej de tatonare în vederea unei tranzacţii. Nu mi s-a făcut oare o aluzie în acest sens? – Într-o atmosferă de teroare generală fusesem scos, în cursul anilor, din literatură, din teatru, de la Academia Română, de la Universitate, ca să fiu trimis la o muncă intelectuală de jos (…) Ajuns în oraş, pe strada principală, mă întâlnesc cu prietenul Basil Gruia, avocatul. El se repede spre mine: Am auzit! Am auzit! Te felicit cu toată căldura!”.

Trebuie să amintim că Blaga era de ani întregi în disgraţia regimului, pentru că era „exponent al regalităţii şi burgheziei“. Drept urmare, fusese scos de la catedră la 1 aprilie 1949 şi îndepărtat de la Academie, iar multe dintre cărţile lui au fost  trecute în incriminantul Index librorum prohibitiorum.“ Din anii negri ai valurilor de arestări şi epurări politice (1953-1958), Blaga ne-a lăsat în scris mărturia zguduitoare a acestei stări de nelinişte şi insecuritate, când i se părea că aude „bătăi în uşă”: „Nu mă scol să deschid. Sunt încredinţat că fiinţa care a bătut va intra cu deschizătoarea de uşi şi porţi.(…) Odată trezit nu mai dorm. Mă zvârcolesc până se crapă de zi, căci la această oră mai e posibilă, din clipă în clipă, vizita nocturnă. Mă văd mereu cuprins în conul de lumină al unei lămpi electrice, şi aud un glas cu modulaţii moscovite: Sunteţi arestat!“.

Blaga află de la Radio Paris că Nobelul pentru Literatură fusese ,,acordat unui poet spaniol în surghiun prin America de Sud” . ,,Eram al doilea (ca voturi primite, n.r.), imediat după spaniolul care a cules laurii. Personal eram nespus de mulţumit de succesul moral pe care izbuteam să-l obţin, cu totul pierdut, cum eram, într-un buzunar de provincie transilvană.”, nota poetul.

Leonte Pătrăşcanu a venit special la Alba Iulia să-l felicite pe Blaga, conform celor relatate în romanul „Luntrea lui Caron“. 

„,În momentul de faţă când scriitorii români au capitulat în chipul cel mai lamentabil în faţa liniei, în urma «scrutinului de la Stockholm» – tu ai salvat demnitatea tagmei. Atitudinea ta corespunde întocmai substanţei spirituale, ce-ţi vine din veacuri, din Câmpul Frumoasei. Este în ea, într-un fel, satul nostru. Să nu-ţi închipui că tu eşti altceva decât satul nostru. Un sat eşti. Un sat ridicat la nivelul azurului…”

Dosarul Blaga, „pierdut“ din Arhiva Nobelului

În volumul „Lucian Blaga printre contemporani”, găsim un interviu dat, în 1987, de criticul şi istoricul literar Şerban Cioculescu lui I.Oprişan, în care este adusă în discuţie dosarul Blaga pentru premiul Nobel, ce ar fi fost transmis Academiei Suedeze.„Vreau să vă fac o mărturisire asupra unui lucru, pe care nu l-am mai comunicat nimănui. Eu am scris Academiei Suedeze şi am rugat să mi se trimită în copii eventualele documente aflate la dosarul Blaga pentru premiul Nobel. Mi s-a răspuns că nu există nici un dosar Blaga în arhiva Premiilor Nobel”, spune Oprişan, la care Cioculescu răspunde: „Deci nu-i adevărat. Da.”„Am impresia că e o legendă creată. S-a zis că ar fi fost propus de prietenii lui de peste hotare”, continuă Oprişan, iar Cioculescu concluzionează:  „Nu. Eu te cred pe dumneata, pentru că dumneata ştii cât pun eu preţ pe document şi pe probe palpabile. N-am nici o probă palpabilă. Dar, fireşte, că merita acest lucru”.

„Să fi dispărut propunerea să nu fi fost înregistrată, din neglijenţă? Nimic nu este exclus. Sau – fapt perfect plauzibil: poate că propunerea n-a ajuns unde trebuia, ori pur şi simplu n-a fost luată în considerare pentru că nu venea din partea unei instituţii ştiinţifice sau culturale de recunoscută autoritate în materie, - o Universitate bine cunoscută, o Academie (naţională), o Asociaţie Ştiinţific – Culturală (internaţională); sau măcar – să vină din partea unui grup de personalităţi de notorietate europeană (cel puţin de nivelul redactorului „Revue de litterature companiee”, Bazil Munteanu). Dar nici asta nu înseamnă, evident, că o asemenea recomandare n-ar fi fost realmente înaintată Academiei Suedeze“,

Ovidiu Drîmba

Tot Drîmba susţine că Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, în acea vreme, a fost trimis de către guvernul din Bucureşti la Stockholm „ca să arate acolo în cercurile autorizate că guvernul român n-ar privi cu simpatie asemenea distincţie acordată lui Blaga. De aceea a şi fost abandonată pentru moment această idee” – relatează, într-o notă informativă prezentată Securităţii, un critic literar timişorean. Iar Zaharia Stancu ar fi răspuns la întrebarea (incomodă) a unor studenţi: „Nu am avut nici o dovadă reală, dacă era realitate sau simple zvonuri care circulă în Occident şi în România. Anume, că un grup de emigranţi români trăind în Franţa sau în altă ţară, ar fi făcut o hârtie prin care propusese ca acest premiu să fie acordat lui Blaga”.

Casa memorială Lucian Blaga din Lancrăm

În articolul lui Dorin Ovidiu Dan,Lancrăm, veşnicia s-a născut la sat, găsim comunicarea lui Constantin Noica la Festivalul Internaţional ,,Lucian Blaga” din 1984. Noica sublinia, încă de la început, că ,,secolul al XX-lea va fi socotit al lui Blaga”, regretând că noi românii n-am ştiut să valorificăm opera acestuia şi s-o impunem ,,logosului european”: ,,De aceea va trebui să tălmăcim veacului, în limbile care s-au impus în el, opera gânditorului nostru. Dar ne gândim că poate de aceea, printre limbile logosului european, nu se află şi graiul nostru: pentru că n-am ştiut la timp cum să înţelegem şi ce să facem cu opere ca aceasta a lui Lucian Blaga”.

„Marele nenoroc al lui Blaga a fost că a scris într-o limbă care nu era de circulaţie internaţională. Dacă limba ar fi fost o limbă cunoscută, Blaga ar fi fost recunoscut chiar în plan universal, tot atât de mare ca Brâncuşi.”spune Edgar Papu, înGalaxia Blaga-Brâncuşi“.

Ovidiu Drîmba susţine că, prin neacordarea „Paşaportului Nobel“ , şi Lucian Blaga şi noi, românii, am fost privaţi de orgoliul unei legitime recunoaşteri internaţionale a valorii personalităţii filosofice şi literare reprezentative a veacului său. (Text scris de NICU NEAG)

Citiţi şi:

Cât de şmecheri erau cei care aveau Dacie „cu număr mic“ pe vremea lui Ceauşescu şi ce însemna pe atunci să fii „un om cu relaţii“

Atrocităţile armatei sovietice asupra românilor: masacrele de la Fântâna Albă şi Bălţi, o pată roşie de sânge în istoria Bucovinei şi a Basarabiei

„Păcatul“ predării Istoriei la Blaj în Limba română şi nu în maghiară - motivul judecăţii dintre Episcopul Ioan Lemeni şi dascălul Simion Bărnuţiu

Cum a murit Avram Iancu - „Crăişorul Munţilor“. Răpus de inimă rea, a luptat până la sfârşitul vieţii pentru drepturile românilor din Transilvania

 

 

citeste totul despre: