Campionul de juniori la tenis de câmp Bogdan Borza din Cugir, partener într-un clip publicitar cu Roger Federer
0
Unul dintre cei mai buni tineri din România la tenis de câmp, Bogdan Borza din Cugir, a filmat un videoclip pentru o reclamă împreună cu celebrul Roger Federer. Evenimentul a avut loc marţi în SUA, în oraşul Indian Wells din California.
Oraşul american este recunoscut pentru turneul de tenis ATP care se desfăşoară aici în fiecare an. Ediţia din 2013 începe sâmbătă, iar Roger Federer (32 ani), care se află pe locul doi în clasamentul ATP, va participa la competiţie.
“Am fost foarte încântat când am aflat că am fost ales pentru această filmare. Cred că au contat rezultatele pe care le-am obţinut în urmă cu doi ani”, a spus sportivul român, în vârstă de 15 ani. În 2011, Bogdan Borza a fost desemnat cel mai bun sportive din judeţul Alba ca urmare a rezultatelor obţinute. Acesta a reuşit să obţină titluri de campion european la categoria lui de vârstă şi a fost de mai multe ori campion naţional.
În 2011 a fost desemnat „Jucătorului Anului“ în Europa. Premiul Player of the Year recompensează anual cele mai bune rezultate obţinute de-a lungul sezonului, iar Borza a strâns rezultate atât la dublu, cât şi singur. În 2013 a câştigat deja titlul naţional la dublu, în timp ce la simplu s-a clasat pe locul doi.
Bogdan Borza joacă tenis de la şase ani şi jumătate. Pasiunea pentru acest sport a moştenit-o de la tatăl său iar în timp a transformat-o în performanţă recunoscută la nivel internaţional. Spotul publicitar filmat în SUA alături de Roger Federer va apărea pe ecrane în luna decembrie.