Amendă pentru un primar care şi-a angajat soţia la primărie. Judecător: ”Activitatea presupus infracţională, atingere modică a valorilor sociale”
0Judecătoria Cîmpeni a publica motivarea deciziei privind sancţionarea cu amendă administrativă a primarului comunei Lupşa, Dănuţ Bârzan, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese.
Potrivit instanţei de judecată, din raportul de evaluare întocmit în 2015 de Agenţia Naţională de Integritate, rezultă faptul că primarul Dănuţ Bârzan a emis şi a semnat dispoziţia de numire în Compartimentul Urbanism al primăriei a soţiei sale, care a primit drepturi salariale în valoare de 24.031 lei. La stabilirea în concret a gradului de pericol social, instanţa a ţinut seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
”În cauză, activitatea presupus infracţională desfăşurată de inculpat a adus o atingere modică valorilor sociale ocrotite de lege, situaţie ce rezultă din împrejurările în care fapta a fost comisă urmarea produsă, (folosul material 24.031 lei ) şi datele personale ce caracterizează inculpatul. Cu privire la aspectele favorabile ce caracterizează inculpatul, constatăm că nu are antecedente penale, are studii medii, este integrat în societate, ocupând în prezent funcţia de primar al comunei Lupşa şi a recunoscut comiterea faptei în sensul că a semnat dispoziţia nr. 58/7.02.2013 de numire în cadrul compartimentului urbanism din aparatul de specialitate al primăriei comunei Lupşa a soţiei sale, a manifestat interes în desfăşurarea procedurilor, prezentându-se în faţa organelor de urmărir e penală şi a instanţei de fond.
Astfel, considerăm că scopul procesului penal poate fi atins faţă de inculpat prin aplicarea unei sancţiuni cu amendă administrativă nefiind oportună condamnarea sa şi prin urmare (…) achită pe inculpatul Bârzan Dănuţ Vasile pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interes şi aplică inculpatului sancţiunea administrativă cu amendă în cuantum de 1000 lei”, se precizează în motivarea deciziei de la Judecătoria Cîmpeni. Decizia nu este definitivă, soluţia fiind atacată chiar de către primar cu apel, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel Alba Iulia.
Primarul Dănuţ Bârzan continuă demersurile judiciare şi pe cale civilă pentru a desfiinţa decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost declarat în conflict de interese administrativ. Nu mai puţin de cinci procese a deschis acesta la Tribunalul Alba, Curtea de Apel şi ÎCCJ. Pe lângă solicitarea privind revizuirea sentinţei definitive, primarul din Lupşa mai doreşte anularea ordinului emis de prefectul de Alba în octombrie 2018 prin care s-a constatat încetarea mandatului de primar. În decembrie 2018, acesta a obţinut suspendarea ordinului astfel încât a revenit în funcţia de primar la comunei.
Citiţi şi:
FOTO Regatul de gheaţă din Cheile Râmeţului. Imagini spectaculoase cu „opera de artă” realizată de natură
Exporturi record de armament pentru România în 2018: vânzări de 250 de milioane de euro în ţări de pe tot globul
FOTO VIDEO Izolaţi în Apuseni. Cum se luptă oamenii munţilor cu stratul uriaş de zăpadă