Afacerea de succes a unui agricultor din Ocna Mureş. Ioan Iakob scoate profit din cultura de lavandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Iakob în câmpul de lavandă pe care îl deţine în judeţul Alba
Ioan Iakob în câmpul de lavandă pe care îl deţine în judeţul Alba

Un întreprinzător din Ocna Mureş, judeţul Alba, a reuşit să dea lovitura cu o afacere mai puţin cunoscută, dar foarte profitabilă. Ioan Iakob a decis în urmă cu câţiva ani să cultive lavandă în detrimentul unor culturi tradiţionale precum porumbul şi orzoaică. A fost un pariu câştigat în condiţiile în care un hectar de lavandă  îi aduce un profit anual de până la 8.000 de euro.

“Am auzit de lavandă prima dată de la un cunoscut de la fabrică Fares Orăştie. Primul pas în această afacere l-am făcut în anul 2009. La început am avut multe probleme. Era o cultură despre care nu ştiam multe lucruri, dar pe parcurs din practică şi din studiu le-am depăşit. După achiziţionarea terenului am cultivat porumb respectiv orzoaică, însă neavând utilaje am constatat că atât cât învesteam atât şi scoteam. Astfel am hotărât să trec la o cultură perenă”, a spus Ioan Iakob, agricultor în vârstă de 54 de ani, cel care deţine această afacere de succes.

Investiţia iniţială a presupus câteva sute de euro pentru materialul săditor şi câteva mii de euro pentru terenul achiziţionat, Costurile unui hectar de pământ în zona Ocna Mureş variază între 2.500 şi 3.500 de euro. Preţul unui butaş este de 2 lei, în timp ce pentru un hectar sunt necesari 18.000-20.000 de butaşi de lavandă. ”M-am reorientat spre cultură de lavandă pentru că am prieteni în Franţa şi am început să mă documentez înainte de a face acest pas. Am renunţat la cultură de orz şi porumb, tradiţionale în zona, şi am făcut pasul spre lavandă. Nu a fost uşor, şi nu mi-a ieşit din prima, nu e că în poveste. Abia a treia încercare a fost cu noroc, după ce am aflat cu adevărat secretele culturii de lavandă“, a recunoscut Ioan Iakob.

A pornit cu un hectar şi 70 de ari, iar prima producţie nu a depăşit 500 de kilograme la hectar, în condiţiile în care acum ajunge şi la 4-5 tone pe o suprafaţă de un hectar. „Aşa se întâmplă până înveţi ce ai de făcut. La început, acum trei ani, eram bucuros că a răsărit cultură. Nici nu ştiam cum să o păstrez, am depozitat-o în pod, iar prin toamna am primit primele telefoane de la client“, şi-a amintit Iakob. Administratorul acestei afaceri de succes deţine acum două hectare de teren cultivate cu lavandă situate la marginea oraşului Ocna Mureş, la intrare în comună Noslac.

lavanda ocna mures

Investiţia iniţială poate fi amortizată în 2-3 ani în funcţie de cum este valorificată producţia. “Cultura lavandei prezintă avantaje economice şi cel mai important lucru avem piaţă de desfacere, fiind o plantă medicinală cultivată ecologic. La început costurile sunt ridicate, dar având în vedere că este o plantă perenă căutată pe piaţă în scurt timp se recuperează cheltuielile”, a mai spus agricultorul. Printre clienţii săi se numără producători de ceaiuri şi medicamente, magazine de produse naturiste, dar şi persoane fizice care doresc să cultive lavandă. Costurile pentru plantele verzi sunt situate între 6 şi 8 lei, iar pentru cele uscate între 12 şi 15 lei. Acesta şi-a amenajat şi un solar, unde usucă plantele la 35 de grade, iar umezeală e controlată, că să nu prindă mucegai.

Anul trecut a obţinut o cultură de peste patru tone de lavandă de pe un teren care are puţin peste un hectar. Profitul poate ajunge şi la 8.000 de euro pe an. Cât priveşte planurile pentru anul care vine, Ioan Iakob vrea să se extindă, să mai cumpere butaşi şi ia în calcul şi posibilitatea de a formă o asociaţie cu alţi fermieri care sunt dispuşi să dea culturile tradiţionale pe lavandă. 

Lavanda este un subarbust cu o înălţime de până la 50 cm, cu tulpini subţiri şi lemnoase, frunze mici de un verde-cenuşiu, flori liliachii-roşietice şi cu rădăcina lignificată, groasă până la 2-3 cm. În primul an după plantare, lavandă dezvoltă rădăcina principala mai mult în profunzime, ajungând, în funcţie de tipul de sol, până la 1,20 cm, iar după 5 ani până la 2,80 cm la plantele obţinute prin butaşii înrădăcinaţi şi până la 2,20 m adâncime la răsadul produs pe cale generativă, prin seminţe. 

Profit record din exploatarea lemnului la Holzindustrie Schweighofer Sebeş: 100 de milioane de euro în 2013

Compania belgiană VCST Automotive Alba Iulia estimează afaceri de aproape 8 milioane de euro în 2014

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite