Top 10 destinaţii romantice din Grecia pentru 2015, recomandate românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îndrăgostiţii pot opta anul acesta ca destinaţie de vacanţă sau pentru luna de miere de cele mai frumoase locuri din Grecia, opţiunea de vacanţă vedetă în 2015.

Cel mai mare tour operator de vacanţe charter din România, Christian Tour, le recomandă pentru acest an turiştilor români aflaţi în căutarea unei vacanţe romantice şi accesibile ca preţ zece locuri de vis din Grecia.

10. Plaja de marmură - Thassos

Având o carieră la dreapta şi stânci unde se pot face scufundări la stânga, această plajă exotică şi retrasă, situată într-un mic golf, e compusă doar din pietricele de marmură. Contrastul dintre acestea şi marea de un albastru electric, dar şi peisajul parcă rupt de lume, fac din această plajă vedeta Insulei Thassos. 

plaja

FOTO Facebook 

9. Oia  - Santorini
Un sat tradiţional grecesc aflat pe o stâncă, cu străzi înguste şi biserici cu domuri albastre, Oia oferă privelişti spectaculoase: poţi vedea “vulcanul” – aşa numesc localnicii insulele din lavă solidificată Palia şi Nea Kameni - şi insula Thirassia. Priveliştea merită savurată pe deplin când soarele apune în Marea Egee. 

grecia

FOTO lipstiq.com

8. Morile de vânt  - Mykonos
Construite de veneţieni în secolul XVI şi aflate în uz până la începutul secolului XX, morile albe cu acoperiş de lemn de lângă oraşul Mykonos rămân un simbol al trecutului prosper al insulei; una din ele a fost transformată în muzeu şi poate fi vizitată. 

grecia

FOTO turistik.ro

7. Keri – Zakynthos
De la plaja din Kerri se poate urca pe un drum pietruit spre far şi până pe malul stâncos al insulei, la câteva zeci de metri deasupra mării, unde poate fi “savurat” un apus de soare atât de captivant, încât, la final, turiştii îl aplaudă. 

grecia

6. Paradise Beach – Corfu
O plajă pe cât de stâncoasă şi “inaccesibilă” (se poate ajunge doar cu barca), pe atât de spectaculoasă, iar grotele sunt  perfecte pentru snorkeling şi scufundări. 

grecia

5. Valea Fluturilor – Rodos
Celebra vale împădurită aflată de-a lungul râului Pelekanos merită vizitată din luna mai, când fluturii ies din crisalidă şi se răspândesc în întreaga zonă, până în august, când mii de lepidoptere împânzesc valea pentru a-şi găsi perechea. 

grecia

4. Plaja Navaggio – Zakynthos
De la plimbări cu barca în Peşterile Albastre până la drumeţii, escaladă şi scufundări, dar şi priveliştea unei epave spectaculoase, asta are de oferit plaja Navaggio, situată într-un mic golf din insula Zakynthos. 

grecia

FOTO tourists360.com

3. Mica Veneţie – Mykonos
Una din cele mai fotografiate destinaţii turistice din Europa, fostul cartier de case a devenit o zonă pitorească dedicată barurilor şi restaurantelor şic, cu o viaţă de noapte intensă. Turiştii pot savura un cocktail de cinci stele în timp ce valurile li se sparg la picioare. 

grecia

FOTO vangviet.com

2. Plaja Elafonisi cu nisip roz  - Creta
Potrivit unor reviste de profil, apa limpede, turcoaz, şi plaja cu nuanţe de roz fac din această destinaţie “un adevărat paradis de care te vei desprinde foarte greu după ce l-ai cunoscut”. 

grecia

FOTO gloholiday.com

1. Canal d’Amour – Corfu
Conform legendelor locale, îndrăgostiţii care traversează înot canalul, ce se aseamănă pe alocuri cu o peşteră, nu se vor despărţi niciodată, iar cei care se scaldă în apele canalului când acesta e umbrit vor fi mereu norocoşi în dragoste. 

grecia

FOTO panoramio.com

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite