FOTO Scrisoarea unui român care iubeşte România: „La Alba Iulia, istoria are un viitor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Alba Carolina FOTO Alexandru Danila
Cetatea Alba Carolina FOTO Alexandru Danila

Un cititor „Adevărul“ a trimis o scrisoare prin care a însemnat încă o pagină din jurnalul de vacanţă scris de o ţară întreagă. „Alba Iulia este un loc prin care, de oricâte ori trec, simt aerul vechi şi curat al istoriei”. Aşa începe o nouă poveste din cadrul campaniei „Adevărul” - „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”.

În cadrul celei mai frumoase campanii ”Adevărul” - ”125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă” corespondenţii ”Adevărul” împreună cu cititori, bloggeri şi oricine care îşi doreşte să povestească despre locuri frumoase din România construiesc împreună un adevărat ”Jurnal de vacanţă”.

Cu această ocazie, periodic, ”Adevărul” vă invită la o pauză din cotidian în care citim o scrisoare trimisă de iubitorii de ţară, cum ne place nouă să-i numim. De această dată, îi mulţumim tânărului Alexandru Danilă care a trimis acest frumos periplu prin Alba Iulia şi prin Cetatea Alba Carolina.   

Redăm mai jos textul integral exact aşa cum ne-a fost trimis.

Am să vă povestesc puţin despre Alba Iulia şi a sa minunată cetate. Îmi doresc din inimă să vorbesc despre acest unic obiectiv, deoarece este un loc prin care, de oricâte ori trec, simt aerul vechi şi curat al istoriei. Dar, cel mai mult mă bucură să descriu Cetatea Alba Carolina, pentru că sunt albaiulian. Un albaiulian mândru de ceea ce vede în orăşelul lui micuţ, dar plin de viaţă datorită cetăţii bastionare şi turiştilor care rămân uimiţi când o văd.

Toată cetatea se remarcă prin unicitatea ei, dar un obiectiv cu totul special este Catedrala Reîntregirii Neamului, cunoscută şi sub denumirea "Catedrala Încoronării". Construcţia acestui adevărat monument arhitectonic, o clădire emblematică a oraşului, a început chiar de Paşti, în 1921.

A reprezentat şi pentru membrii familiei regale un obiectiv de primă importanţă, aceştia vizitând, împreuna cu reprezentanţi ai Guvernului, foarte des şantierul, aşa încât până la finalul anului era finalizată chiar şi clopotniţa! Tot atunci a fost făcut drumul de acces dinspre Gară către cetate, realizat special pentru capetele încoronate, care astăzi e o arteră principală de-a municipiului: Bulevardul Încoronării.

Frumuseţea catedralei este sporită de detaliile arhitecturii în stil bizantin, de măreţia curţii, de curăţenia din ea, iar sunetul clopotelor din turnul înalt, care străjuieşte cetatea, parcă ne trimite la emoţia măreţelor evenimente istorice petrecute la Alba Iulia.

Desigur, fiecare vizitator face un popas în Alba Iulia îndeosebi pentru cetatea bastionară de tip "vauban" Alba Carolina. Aici se găsesc numeroase monumente istorice de mare însemnătate pentru neamul românesc. Fiind oraşul Unirii, aici se află Muzeul Naţional şi Sala Unirii, în care, la 1 Decebrie 1918, s-a adoptat Declaraţia de Unire a Transilvaniei cu România, care a fost citită, mai apoi, celor peste o sută de mii de reprezentanţi adunaţi pe Dealul Furcilor.

Lângă Muzeul Unirii se află statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul. Situată în faţa acesteia, Catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice îşi desfăşoară măreţia. Construcţia actualului edificiu a început în secolul XI, ca mai apoi, în 1242, să fie parţial distrus la marea invazie tătară.

Impunătoarea catedrală a fost extinsă în secolul XIV, iar în interiorul ei se găseşte sarcofagul lui Iancu de Hunedoara. Nu trebuie ratate Traseul Celor Trei fortificaţii, care arată cetăţile dezvoltate aici pe vremea romanilor, a lui Mihai Viteazul şi cea austro-ungară, Traseul Porţilor, care cuprinde cele şase porţi construite în diferite stiluri, din piatră sau cărămidă, biserica memoriala "Mihai Voievod Viteazul", platoul Obeliscului "Horea, Cloşca şi Crişan", ansamblul arhitectural al Hotelului medieval şi monumentele Custozza şi Losenau din Piaţa Cetăţii.

Acum şapte ani, de exemplu, cele şase porţi arătau complet diferit: Poarta I, aflată în extremitatea estică a fortificaţiei, la capătul de jos al dealului cetăţii, era în paragină, Poarta a II-a, situată în vârful aceluiaşi deal, nu mai există, Poarta a III-a era într-un proces de restaurare parca interminabil, iar celelalte trei porţi (IV, V şi VI) erau inchise de multă vreme.

Cetatea oraşului, care cuprinde toate obiectivele despre care am vorbit până acum, a fost construită între anii 1715 şi 1738,  iar, în anul 2008, ajunsese într-o stare deplorabilă: clădirile nu mai fuseseră restaurate de multă vreme si aleile erau pline de sparturi. De asemenea, plimbările prin cetate erau stricate de miile de ciori şi Poarta a III-a a cetăţii, cea mai impunatoare, era înconjurată de schele, fiindcă se afla, la acea vreme, în restaurare de mai bine de …doisprezece ani!

Aceea a fost perioada în care administraţia locală a început să atragă fonduri europene: rând pe rând, fiecare parte din cetate a fost închisă pentru lucrări, au fost restaurate aproape toate clădirile, au fost amenajate aleile în “Şanţuri” (zona care înconjoară cetatea pe marginea ei, printre ziduri), a fost finalizată restaurarea pentru toate porţile cetăţii, aşa că turiştii au început să apară.

Un semn că se poate şi în România

Acum se mai lucrează doar pe o foarte mica porţiune, în faţa catedralei ortodoxe, deci lucrările sunt foarte aproape de final.  Acesta este un semn că SE POATE şi în România!

Din luna iunie, primăria a stabilit ca vânzătorii din interiorul cetăţii trebuie să îşi expună produsele în trăsuri din lemn, frumos decorate, pentru a da un aer medieval arterei pietonale principale.

Cel mai bine de vizitat oraşul si cetatea este vineri şi sâmbătă, pe durata verii. De ce? Toţi turiştii vin să vadă ceremonialul schimbării gărzii cetăţii şi al salvelor de tun, care se desfaşoară în amiaza zilei de sâmbătă, la Poarta a III-a şi respectiv Traseul Celor Trei Fortificaţii. Ei, asta chiar nu trebuie ratat! Garda cetăţii şi-a început activitatea în 2007 şi a fost primul pas spre atragerea turiştilor; soldaţii în uniformă austriacă specifică secolelor XVII-XVIII îi întâmpină pe turişti la porţile cetăţii şi le stau la dispoziţie, aceştia putând fi întrebaţi despre orice are legătură cu fortificaţia.


De curând, în fiecare vineri se desfăşoară şi o defilare spectaculoasă a luptătorilor romani, urmată de o scurta legendă povestită de unul dintre aceştia. Deci, îi sfătuiesc pe toţi cei care vor să viziteze Alba Iulia să rămână în oraş măcar o noapte, între vineri şi sâmbătă, pentru a prinde atât parada romană cât şi cea austriacă!

În Alba Iulia se ajunge uşor, oraşul din centrul ţării fiind străbătut de DN1,  DN74 şi o importantă magistrală feroviară. De asemenea, autobuze şi autocare ajung des în cele două autogări.
Este bine de ştiut pentru toţi cei care ne vizitează bijuteria de cetate că preţurile la mâncare sunt destul de mici, îndeosebi în afara perimetrului cetăţii.

Pentru cei care vin cu maşina personală este uneori greu să ajungă în zona istorică, datorită lipsei indicatoarelor de dirijare. Dar, dacă întrebaţi un albaiulian, vă îndrumă cu siguranţă! O excursie în Alba Iulia este ieftină, preţurile de cazare fiind rezonabile.

De asemenea, există o singură taxă în Cetate, la intrarea în Traseul Celor Trei Fortificaţii, de doar 10 lei. Probabil, începând cu sezonul turistic din 2014, va fi valabilă şi o mică taxă de parcare în zona Cetăţii. Există, în zona turistică, câteva plăci de sticlă pe care sunt scrise detalii despre diferite monumente, valabile în română, engleză şi franceză, iar în Catedrala Romano-Catolică, informaţiile se gîsesc ân română şi maghiară.

În concluzie, Cetatea Albă Carolina este un loc unic, în care se ajunge uşor, în care ai ce vizita, şi, cu siguranţă, este un obiectiv care lasă fiecărui vizitator amintiri placute! De ce? Pentru că la Alba Iulia istoria are viitor!

Dacă ai fost în aceste locuri minunate şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem, ne poţi poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.

Citiţi şi:

FOTO VIDEO Clisura Dunării, cel mai frumos defileu din Europa. Locul în care o să vă îndrăgostiţi de primul sat lacustru din ţară, în Banatul Montan

Povestea Ierusalimului Ardealului, a mănăstirii de la Sâmbăta de Sus şi a celei mai vechi herghelii de lipiţani din Europa

FOTO VIDEO Secretele unui oraş copleşitor. Excursie în Bucureşti, pe urmele istoriei: parcuri, muzee, Casa Poporului

FOTO VIDEO Vacanţă în România. Toate poveştile ştiute şi neştiute ale Braşovului: peşteri, lacuri subterane şi tuneluri secrete sub Tâmpa

FOTO VIDEO Vacanţă în România: Litoralul, aşa cum trebuie cunoscut. Poveşti cu kilometri de plajă virgină şi faţa mai puţin cunoscută a Mării Negre

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite