VIDEO Ocolul Pământului în patru ani: un britanic a vizitat toate statele din lume fără să urce vreodată în vreun avion
0Graham Hughes, un britanic în vârstă de 33 de ani, şi-a petrecut ultimii patru ani din viaţă călătorind. Prin toată lumea. Mai exact, a străbătut 201 ţări fără să zboare cu avionul, folosindu-se doar de maşină, tren sau autobuz. La întoarcere, el a comprimat cei patru ani pe drumuri şi cei peste 250.000 de kilometri străbătuţi într-un filmuleţ interesant, de mai puţin de patru minute.
Temerarul Hughes, originar din Liverpool, şi-a început călătoria prin lume, parcă o reeditare a cărţii celebre scrise de Jules Verne, la 1 ianuarie 2009. În cele 1.426 de zile petrecute departe de casă, Hughes a străbătut mai bine de 257.0000 de kilometri, cheltuind săptămânal doar o sută de dolari.
Britanicul a filmat toate locurile prin care a poposit, iar la începutul fiecărei secvenţe anunţă în ce oraş sau ţară a aterizat. Anul trecut, când s-a întors acasă, i-a fost „uşor” să compileze toate cele 201 de ţări şi să facă un filmuleţ. În materialul rezultat, putem să vedem un bărbat mereu cu pălărie pe cap, însă cu un decor în continuă schimbare. Pentru fiecare ţară a alocat câte o secundă.
Hughes mărturiseşte că a avut probleme când a avut să intre în anumite ţări. Nu i-a fost greu să viziteze Irakul, Afganistanul sau Coreea de Nord, însă călătoriile spre Maldive sau Seychelles s-au dovedit de-a dreptul anevoioase.
Ocolul Pământului făcut în patru ani, comprimat în patru minute