Tribut închinat băieţelului sirian găsit înecat pe o plajă din Turcia: „L-am adormit pe el pe veci. Este timpul ca noi să ne trezim”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băieţelul în vârstă de trei ani, pe nume Aylan Kurdi, şi fratele său în vârstă de cinci ani, Ghalib, sunt două din victimele din rândul imigranţilor care au încercat să traverseze Mediterana cu o barcă gonflabilă. Fotografia cu trupul lipsit de viaţă al lui Aylan a făcut înconjurul lumii şi a atras un val de simpatie din partea internauţilor de pretutindeni care i-au dedicat micuţului o serie de desene, în semn de tribut.

Băieţelul sirian în vârstă de trei ani Aylan Kurdi, împreună cu fratele său în vârstă de cinci ani, Ghalib, şi mama Rihan, au fost găsiţi decedaţi pe o plajă din Bordum, Turcia. Cei trei imigranţi încercau să ajungă, într-o barcă gonflabilă, pe insula grecească Kos, pentru a ajunge mai apoi în Canada, unde locuieşte mătuşa celor doi micuţi.

Fotografia care înfăţişează trupul neînsufleţit al micuţului Aylan a făcut înconjurul lumii şi a devenit un simbol pentru drama imigranţilor sirieni, dar şi pentru ororile unor fiinţe nevinovate, alungate din casele lor de conflicte sângeroase. 

Inspiraţi de drama copilaşului înecat, adus la mal de valurile Mediteranei, cu faţa adâncită în nisip, artiştii din toată lumea i-au adus acestuia un tribut prin desenele lor, distribuind fotografiile pe reţele de socializare precum Facebook şi Twitter, însoţite de hashtag-urile „#KiyiyaVuranInsanlik” sau „#HumanityWashedAshore” şi comentarii emoţionante. 

„L-am adormit pe el pe veci. Este timpul ca noi să ne trezim”, a scris un utilizator Twitter, în timp ce altul a consemnat: „Iadul este realitatea în care trăim”. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite