Sunt Florentina şi sunt dependentă de patinaj

Vă spun de pe-acum: paginile care găzduiesc povestea asta n-ar trebui să se numească „Hobby“, ci „Dependenţă“. Pentru că eu, Florentina Ţone, 32 de ani, sunt dependentă de patinajul artistic. Şi de dependenţa asta colorată, veche de vreo 20 de ani, nu vreau să mă vindec. Am zis!

Ca orice dependenţă, ea a presupus pe parcursul anilor măsuri extreme: încuiat pe dinăuntru în camera de lectură a internatului liceului – „Bogdan Petriceicu Hasdeu“ din Buzău – ca să văd în linişte Europenele sau Mondialele de patinaj artistic, la singurul televizor (alb-negru) pe care-l poseda internatul; sărit gardul aceluiaşi liceu, în 1998, şi alergat cu limba de-un cot la o librărie din centrul oraşului, ca să urmăresc ultima evoluţie olimpică a patinatorilor mei favoriţi din proba de dans, Oksana Grişciuk şi Evgheni Platov – librăria cu pricina avea un televizor fixat pe Eurosport (după fuga asta nebună a urmat o lucrare de control la logică şi-o stare de rău pe care mi-o amintesc şi azi); certuri la cuţite cu prietena mea de-o veşnicie, Ali, cu care merg astăzi la concursurile de patinaj: eu ţineam cu Aleksei Iagudin, ea, cu Evgheni Pluşenko; şi, mai târziu, la facultate, culmea culmilor: împodobit un perete al camerei de cămin din Regie cu fotografii alb-negru înfăţişându-i pe Aleksei Urmanov (un patinator foarte drag mie), Maria Butîrskaia, Irina Sluţkaia.

Florentina la Budapesta, alături de unul de idolii săi, Evgheni Platov

Colajul ăsta pestriţ, care includea şi un steag cu stema tăiată, de la revoluţia din satul Jirlău, a rezistat pe perete vreo doi ani şi şi-l amintesc, desigur, toţi cei care au trecut, fie şi pentru 5 minute, prin camera 602 din căminul U6. Nu mai devreme de acum trei săptămâni, când m-am pozat, mândră nevoie mare, cu Viktor
Petrenko, la Campionatele Europene de la Budapesta, Andreea, colega mea de cameră din facultate – cea
care-a fost obligată de împrejurări să suporte „opera fotografică“ – mă întreba: „...pe ’mnealui l-am avut afişat? Că nu-mi mai amintesc...“. Şi tot ea: „Fată, te-am văzut la TV; doar moţul, în spatele drapelului. Şi mă gândeam: ce fericire era pe tine când erai în faţa TV-ului, dar ce fericire o fi acuma, când eşti în el...“.

Fotografii cu patinatorii de ieri şi de azi

Căci adevărul ăsta e: pe mine mă bucură teribil patinajul artistic. Şi, de câţiva ani, de când am început să văd competiţiile pe viu, la Torino, Nisa, Zagreb, Paris sau Budapesta, bucuria asta e şi mai şi. Doar că e, evident, o bucurie care atentează serios la finanţele familiei (o dependenţă în toată regula, cum vă spuneam) – iar soţul, deşi nu-i pasionat de patinaj, priveşte cu înţelegere acest moft. Şi-atâta vreme cât eu stau, de dimineaţă până noaptea, în arena de patinaj, el vizitează pe îndelete oraşele-gazdă şi împrejurimile.

Florentina la Zagreb, în 2013, alături de Carolina Kostner

Amintiri şi emoţii de la concursurile de patinaj am o sumedenie – nu mi-ar ajunge un număr întreg de „Weekend Adevărul“ să le înşir; dar uite, pe repede-înainte, câteva: zâmbetul până la urechi, al meu şi-al prietenei Ali, în faţa arenei „Palavela“ din Torino, în 2010 – tocmai ne recuperaserăm abonamentele la primul concurs de patinaj din viaţa noastră de fane şi eram, se înţelege, în culmea fericirii; entuziasmul de a-i vedea la mantinelă, pe viu, pe foştii noştri patinatori favoriţi, acum antrenori – iar entuziasmul a atins cote paroxistice când moaca mea zâmbăreaţă a început să se regăsească în fotografii cu patinatorii de ieri şi de azi;  bucuria de a „pescui“ autografe – de la Aleksei Mişin, o patină, de la Mao Asada, o semnătură înconjurată de steluţe...

„Am împlinit săptămâna trecută 83 de ani...“

Vă mai spun ceva: să fii admirator de patinaj e minunat. E ca şi cum ai face parte dintr-o mare familie, căci, după doi-trei ani de mers la competiţii, începi să observi figuri pe care le-ai mai văzut: „Uite-le pe nemţoaice, mama şi fiica, uite-o pe fata care stătea pe rândul din spate la Nisa, uite-l pe rusul ăla care stătea lângă tine la Torino...“.

Florentina şi prietena sa de „suferinţă“, Ali, în 2010, la Torino

Desigur, eu şi Ali ştim ce vrem: să ajungem ca doamna aceea, cu părul alb şi foarte în vârstă, care stătea în spatele nostru la Campionatele Mondiale de la Torino din 2010; şi pe care-am reîntâlnit-o, în noiembrie 2013, la Trofeul Eric Bompard de la Paris. Se sprijinea într-un baston, avea un tricou albastru cu „Les Supporters du Patinage“ şi-a turuit zâmbind: „Am împlinit săptămâna trecută 83 de ani; stau la graniţa Franţei cu Elveţia şi am ajuns uşor la Paris...“. Fusese şi la Mondialele de la Nisa, din 2012, şi la Europenele de la Zagreb, din 2013 – aşa că, în ultimii ani, traseul nostru de fani de patinaj a coincis puţin.

O linie oblică, un cerc, un punct

Vă întrebaţi când a început povestea mea cu patinajul? M-am psihanalizat, aşa că ştiu bine răspunsul. Printre cele mai vechi amintiri ale mele au în centrul lor Jocurile Olimpice de la Albertville, din 1992: cămaşa colorată a lui Viktor Petrenko, campion olimpic în anul cu pricina; umbrela verzulie, din programul de gală, a patinatoarei japoneze Midori Ito (argint în proba feminină), fluturii din proba de dans: Marina Klimova şi Serghei Ponomarenko.

Şi tot din 1992 datează, se pare, şi cel mai vechi caiet cu notiţe despre patinaj. L-a descoperit mama acum ceva vreme, printre foile ei cu planificări de profesor de română, iar eu l-am răsfoit cu ochi mari, curioşi; avea în centrul lui Campionatele Mondiale de la Oakland, California, aşa cum le povestea Cristian Ţopescu la televizor: „Patinatoarea x poartă o rochie roz cu paiete argintii, e antrenată de cutare, e căsătorită cu cutare...“.

Florentina alături de spaniolul Javier Fernandez, dublu campion european la Budapesta, acum trei săptămâni

Desigur, la vremea respectivă, inventasem propriul sistem de arbitraj, cu trei semne grafice distincte, corespunzătoare calificativelor „foarte bine“, „bine“, „rău/aşa-şi-aşa“; şi, după evoluţia fiecărui participant, era obligatoriu ca fiecare membru al familiei, care urmărea concursul cu mine, să-şi aleagă semnul: o linie oblică, un cerc sau un punct. Cred şi-acum, cu naivitate, că era un sistem care corespundea preferinţelor publicului mai mult decât o face actualul sistem de punctaj.

În timp, caietul acela s-a transformat în teancuri de caiete cu poveşti ale campionatelor de patinaj văzute la televizor, caietele s-au transformat, în februarie 2007, într-un blog (pretextul fusese prima mea întâlnire – în rea­litate, o conferinţă de presă – cu Evgheni Pluşenko), iar în toamna anului trecut, în debutul sezonului olimpic, mi-am lansat propriul site de patinaj, www.insideskating.net, pe care încerc să-l aprovizionez constant cu poveşti şi cu fotografii. ;

Să înceapă Jocurile!

Vineri, 7 februarie, încep la Soci, în Rusia, Jocurile Olimpice de Iarnă – dar concursul olimpic de patinaj a debutat joi, cu o zi înaintea festivităţii de deschidere, cu primele etape ale unei probe în premieră, cea pe echipe. Întrecerile obişnuite (masculin, feminin, perechi, dans) sunt însă piesele de rezistenţă ale Jocurilor Olimpice, iar ele încep abia din 11 februarie; trebuie să ştiţi, de pildă, că biletele la patinaj artistic şi la hochei sunt de departe cele mai scumpe, alături de biletele de acces la ceremoniile de deschidere şi închidere.

Aşa că, da, participarea ca spectator la o ediţie a Jocurilor Olimpice se poate dovedi o iniţiativă care ruinează bugetul, orice buget. Căci să nu credeţi că n-am luat în calcul şi o vizită la Soci, pentru una sau mai multe probe ale concursului de patinaj – aceasta ar fi fost chintesenţa experienţei mele de fan. Dar, în absenţa unui câştig consistent la Loto, vizita în Rusia s-a dovedit... ei bine, nerealistă; şi asta, în ciuda faptului că Soci e peste drum de Marea Neagră. Vă spun şi de ce: un bilet la programul scurt al băieţilor se vindea, în februarie anul trecut, cu 65 de euro (categoria D) şi cu 572 de euro (categoria A – locurile cele mai apropiate de gheaţă); iar pentru programul liber, un bilet costa minimum 98 de euro şi maximum 627 de euro. Adăugaţi aici alte trei probe (fete, perechi, dans), adăugaţi biletele de avion şi cazarea şi o să înţelegeţi de ce Jocurile Olimpice nu sunt chiar pentru toate buzunarele.

Pe parcursul acestei ediţii a Jocurilor voi fi, aşadar, în faţa televizorului şi pe site. Şi vă spun de pe-acum: nu rataţi nimic, dar nimic, din concursul olimpic de patinaj! Eu ştiu deja: va fi in-cre-dibil. 

Concursul olimpic de patinaj

8-9 februarie: finalele probei pe echipe

11 februarie: perechi program scurt

12 februarie: perechi program liber

13 februarie: băieţi program scurt

14 februarie: băieţi program liber

16 februarie: dans program scurt

17 februarie: dans program liber

19 februarie: fete program scurt

20 februarie: fete program liber

Nume de urmărit la Soci

Aliona Savcenko şi Robin Szolkowy, Daisuke Takahashi, Yuzuru Hanyu, Jason Brown, Evgheni Pluşenko, Tessa Virtue şi Scott Moir, Meryl Davis şi Charlie White, Nathalie Pechalat şi Fabian Bourzat, Kaitlyn Weaver şi Andrew Poje, Mao Asada, Yuna Kim, Carolina Kostner.

Preţuri

Un abonament la un campionat de patinaj, care oferă posesorului posibilitatea de a urmări toate probele competiţiei, inclusiv sesiunile de antrenamente, poate costa între 100 de euro (la Europenele de la Zagreb, din 2013) şi 300-550 de euro (la Mondialele de la Nisa, din 2012).

Florentina Ţone scrie pe www.insideskating.net