Sănătoasele alimente nesănătoase: sosul care poate fi mai periculos pentru sănătate decât un hamburger

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sosul pesto nu este indicat copiilor dacă este cumpărat din comerţ şi conţine prea multă sare
Sosul pesto nu este indicat copiilor dacă este cumpărat din comerţ şi conţine prea multă sare

Un grup de cercetătorii care au demarat un amplu studiu privind sarea din alimente avertizează că unele produse considerate sănătoase sunt de fapt mai periculoase decât ne-am putea imagina. De pildă, specialiştii citaţi de The Telegraph susţin că sosul pesto folosit pentru pregătirea mesei copiilor ar putea avea un efect mai nociv asupra sănătăţii decât un hamburger de la McDonald’s.

The Telegraph scrie că a crescut cantitatea de sare folosită pentru sosul pesto. În timp ce un astfel de sos cumpărat din magazin conţine în medie 1,5 grame de sare, un hamburger de la McDonald’s are 1,2 grame.

Pericolele consumului ridicat de sare sunt bine documentate: creşterea tensiunii arteriale, ceea ce sporeşte riscul dezvoltării unor probleme cardiace sau apariţiei accidentelor vasculare cerebrale. 

Aşadar, un echilibru în alimentaţie este imperial necesar. Deşi majoritatea dintre noi mâncăm mai multă sare decât ar trebui, cu toţii avem nevoie de o cantitate minimă de sodiu pentru a ne menţine organismul hidratat în mod corespunzător şi pentru că este benefică activităţii musculare şi a sistemului nervos. 

Un adult are nevoie, în medie, de 6 grame de sare pe zi, în timp ce la copii este recomandat următorul gramaj în funcţie de vârstă:

1-3 ani: 2 grame de sare pe zi

4-6 ani: 3 grame de sare pezi

7-10 ani: 5 grame de sare pe zi

Peste 11 ani: 6 grame de sare pe zi

„E păcat că este adăugată atâta sare în sosul pesto, pentru că are potenţialul de a fi un aliment foarte sănătos. Uleiul de măsline, migdalele şi busuiocul sunt minunate pentru sănătatea noastră datorită conţinutului ridicat de grăsimi nesaturate“, afirmă medicul nutriţionist Sarah Schenker, membru al Asociaţiei de Nutriţie.

Specialiştii avertizează că mai multe alimente care erau considerate sănătoase trec treptat pe lista celor mai puţin sănătoase din cauza cantităţilor mari de zahăr şi sare. Aşadar, ei recomandă oamenilor să verifice foarte atent etichetele produselor pe care urmează să le cumpere şi, în general, să consume totul în cantităţi moderate. 

Printre alimentele care nu sunt chiar atât de sănătoase pe cât se credea se numără şi următoarele: 

Sosul de salată

O cantitate mare de dressing (bogat în grăsimi şi sare) este adăugat salatelor care de altfel sunt sănătoase, subminând astfel beneficiile nutriţionale. Medicul Sarah Schenker recomandă consumul de salate fără sos sau cu o cantitate considerabil mai mică. 

Sucul de fructe

„Toată lumea spune că este benefic consumat zilnic, dar chiar şi o sticluţă mică, de 300 de mililitri, cu fresh de portocale făcut în casă conţine echivalentul a şase linguriţe şi jumătate de zahăr. Sigur, veţi spune că este zahăr natural, dar organismul nu cunoaşte diferenţa dintre zahărul din sucul de fructe şi zahărul dintr-o cutie de Coca-Cola. Zahărul e zahăr“, avertizează un alt medic nutriţionist, Kim Pearson. Specialistul atrage atenţia şi asupra sucurilor naturale din comerţ, precizând că de multe ori conţin mult mai mult zahăr decât ne-am putea imagina. 

Alimente fără grăsimi sau cu un conţinut scăzut de grăsimi

Alimentele procesate cu un conţinut scăzut de grăsimi sunt adesea recomandate în diete. „În realitate, când înlături grăsimea dintr-un produs, îi reduci în mod semnificativ gustul, astfel încât producătorii înlocuiesc grăsimea cu zahăr, îndulcitori, arome artificiale sau chiar o combinaţie dintre toate acestea. De cele mai multe ori este mai indicat să consumăm varianta originală a produsului, chiar dacă are grăsimi“, explică Pearson.

Un exemplu în acest sens este iaurtul: „Iaurturile slabe în grăsimi conţin în schimb o cantitate uimitoare de zahăr. Iaurtul fără grăsimi are la fel de mult zahăr precum un desert. Cel mai bine consumaţi iaurt grecesc şi, pentru o aromă mai bună, adăugaţi fructe proaspete“.

Cerealele

„Sunt multe tipuri de cereale care se pretind a fi sănătoase, dar de fapt nu sunt deloc. Fiţi deosebit de atenţi la cele crocante, de regulă sunt pline de zahăr“, atenţionează Pearson.

Specialistul precizează şi că produsele din ovăz din comerţ sunt de multe ori nesănătoase, deoarece nu au un conţinut bogat de fibre şi au un indice glicemic mai mare, ceea ce înseamnă că îşi pierd capacitatea de a elibera încet energia şi de a regla nivelul zahărului din sânge. 

Pâinea integrală sau cu multi-cereale

„Poate părea sănătoasă, dar de cele mai multe ori pâinea brună feliată este procesată. Citiţi eticheta şi veţi vedea că în unele cazuri este plină de aditivi chimici – emulgatori, inhibitori de mucegai, conservanţi şi grăsimi trans“. 

Uleiul din nucă de cocos

„Este bine să folosiţi diferite uleiuri şi grăsimi pentru diverse feluri de mâncare, însă uleiul din nucă de cocos este bogat în grăsimi saturate. Adaugă aromă în cazul anumitor preparate şi are un punct de topire bun, dar nu este indicat să înlocuiţi complet uleiul de măsline sau pe cel de rapiţă cu uleiul de cocos“, explică Schenker. 

Batoane 

„Conţin întotdeauna zahăr pentru că altfel nu ar sta lipite cerealele. Ar fi mult mai bine pentru sănătatea noastră dacă am consuma în schimb un bol cu ovăz şi fructe proaspete“, recomandă Sarah Schenker. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite