Roşul, culoarea seducţiei şi a puterii: cum ne influenţează comportamentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre toate culorile, roşul are cel mai puternic efect asupra creierului uman. El ne intimidează adversarii, ne creşte performanţele şi ne influenţează inclusiv viaţa sexuală – efecte demonstrate de experimente.

Când strămoţii noştri au început să-şi picteze corpul, au folosit mai întâi un ocru roşu, culoarea sângelui, simbolul vieţii, dar şi al morţii. Deloc întâmplător, asociem roşul cu puterea, cu agresivitatea şi cu sexualitatea.

O nouă ramură a psihologiei, numită „psihologia culorilor“, confirmă efectele pe care această culoare puternică le are asupra stărilor şi acţiunilor noastre, notează bbc.co.uk. Influenţa ei este atât de puternică, încât ne poate perturba chiar şi echilibrul hormonal.

Modul în care percepem această culoare are legătură cu un moment important din evoluţia speciei umane. Multe mamifere, precum câini, nu reuşsesc să deosebească roşul de verde. Pentru a se adapta vieţii în junglă, ochii strămoşilor noştri au început să dezvolte un tip de celule în retină care le permitea să identifice fructele roşii în frunziş. Pentru multe primate, pielea de culoare roşie este un semn de dominare. Cel mai bun exemplu în acest sens este coloraţia roşie a feţei mandrililor masculi care semnalează poziţia în ierarhia grupului. Cu cât masculul este mai puternic şi mai dominant, cu atât roşul este mai intens, iar acesta avertizează maimuţele cu o poziţie inferioară în ierarhie să evite conflictele cu el.  

Strategie de intimidare

În 2004, psihologii Russell Hill şi Robert Barton, de la Universitatea din Durham, au încercat să descopere dacă şi oamenii reacţionează similar la culoarea roşie. Jocurile Olimpice din 2004 le-au dat ocazia să urmărească performanţele pugiliştilor care purtau echipamente de culoare roşie şi albastră. Concluzia lor: cei care au purtat echipament roşu au avut performanţe cu 5% mai bune decât adversarii în albastru. „Să porţi roşu nu este suficient pentru a avea performanţe, dar influenţa poate fi decisivă atunci când sportivii sunt la un nivel apropiat“, a precizat Russell Hill.

Oamenii care poartă haine roşii se simt mai puternici, mai încrezători în forţele proprii, este de părere Andrew Elliot, de la Universitatea din Rochester, New York.  Roşul creşte ritmul cardiac şi nivelul testosteronului, iar de aici performanţele mai mari ale sportivilor, crede Elliot. O altă explicaţie ar putea fi că această culoare intimidează adversarii, ca în cazul mandrililor cu o poziţie inferioară în ierarhia grupului

Un fenomen similar se întâmplă şi jucătorilor în cazinouri: cei care au jetoane roşii pariază mai mult decât jucătorii cu jetoane albastre sau albe, probabil pentru că le oferă mai multă încredere în şansele lor de câştig, potrivit unui studiu. Din acelaşi motiv, candidaţii care poartă haine roţii la interviurile de angajare au şanse mai mari să obţină postul, susţine un studiu publicat în „Journal of Experimental Social Psychology“.

La locul de muncă, hainele roşii inspiră autoritate şi putere, spune Mark Woodman, consultant de stil care studiază psihologia culorilor. Nu întâmplător, mulţi politicieni poartă cravată roşie în apariţiile publice. „Cravata roşie este simbolul puterii“, spune el. Mesajele tale vor avea un impact mai puternic asupra clienţilor, angajaţilor sau chiar copiilor atunci când porţi o cravată roşie.

Culoarea seducţiei?

Puterea de seducţie a acestei culorii a fost intens studiată de specialiştii în psihologia culorii de-a lungul timpului. Acelaşi Andrew Elliot a realizat o serie de experimente pentru a confirma acest efect şi toate au avut aceeaşi concluzie: atât femeile, cât şi bărbaţii lasă o impresie mai puternică persoanelor se sex opus dacă poartă roşu.

Deşi majoritatea studiilor au fost realizate în laborator, unde subiecţii au fost rugaţi să evalueze persoane de sex opus din fotografii, efectele au fost observate şi în situaţii reale. De exemplu, un experiment a demonstrat că ospătăriţele cu uniforme roşii primesc mai mult bacşiş decât cele care poartă alte culori. O pisibilă explicaţie ar fi aceea că pielea roşie este semnul unei circulaţii sangiune bune şi, deci, al unei stări bune de sănătate. Prin extensie, hainele roşii ne transmit un astfel de mesaj.

Cu toate acestea, psihologii spun că efectul culorilor asupra noastră nu este pe deplin înţeles. „Am putea folosi psihologia culorilor pentru a crea un mediu de muncă mai productiv, dar suntem încă departe de o asemenea realizare“, mai spune Elliot. În vreme ce roşul creşte performanţele, alte culori precum verdele sau albastrul stimulează creativitatea. Totuşi, ele nu au un impact atât de puternic asupra noastră precum roşul, „culoarea fructelor coapte, a chipului furios din faţa ta, a excitării sexuale“, concluzionează specialistul.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite