Prima eutanasie în doi din lume. „Dacă ar muri doar unul dintre ei, celălalt ar fi foarte trist“, spun copiii bătrânilor
0Doi bătrâni şi-au şocat rudele după ce au anunţat că vor fi primul cuplu eutanasiat din lume, deşi niciunul dintre ei nu suferă de vreo boală în stadiu terminal.
Decizia lui Francis, în vârstă de 89 de ani, şi Anne, în vârstă de 86 de ani, de a muri împreună asistaţi de un medic, este susţinută de cei trei copii adulţi ai cuplului, care afirmă că nu ar putea avea grijă de unul din ei, în cazul în care celălalt ar muri primul. Copiii cuplului au început chiar să caute o persoană specializată care ar putea duce la capăt planul celor doi bătrâni, pe motivul că suferinţa văduviei ar fi atât de cruntă încât viaţa ar fi de nesuportat. Cu toate acestea, motivul lor nu este suficient de puternic pentru a justifica legal eutanasia.
Cuplul locuieşte în Bruxelles şi primeşte regulat îngrijire medicală pentru diverse afecţiuni puse în seama vârstei înaintate. Francis face tratament pentru cancer de prostată de 20 de ani şi nu poate petrece nici măcar o zi fără morfină, iar Anne este parţial oarbă şi aproape surdă. Cei doi bătrâni merg întotdeuna împreună la cumpărături de teamă că, dacă unul din ei ar rămâne acasă, celălalt ar putea să nu se mai întoarcă niciodată, iar viaţa într-un azil de bătrâni este prea scumpă pentru a fi o opţiune în ceea ce îi priveşte.
Francis şi Anne plănuiesc să se sinucidă împreună pe 3 februarie anul viitor, când vor împlini 64 de ani de căsnicie. Planul lor de rezervă era să se sufoce cu pungi de plastic după supradoze cu somnifere, în cazul în care nu ar fi găsit un medic care să-i asiste.
„Vrem să murim împreună pentru că amândoi ne temem de viitor, de singurătate şi, mai presus de toate, de consecinţele singurătăţii. Trebuie să fii curajos să te arunci de pe o clădire sau să te spânzuri şi, deşi sunt sigur că asta îmi doresc, nu aş putea. În schimb, dacă un doctor îţi face o injecţie după care adormi pur şi simplu nu ai nevoie de curaj”, mărturiseşte Francis.
Fiul lor, John Paul, în vârstă de 55 de ani, l-a consultat iniţial pe doctorul de familie care se ocupa de cei doi soţi, în legătură cu cererea de eutanasie, legalizată în Belgia în 2002, însă acesta a refuzat, spunând că pacienţii nu au motive suficient de serioase ca să apeleze la această metodă extremă. Aşa că John Paul a căutat al doctor şi a găsit unul dispus să efectueze eutanasia părinţilor lui într-un spital din Flandra, o parte a Belgiei în care sunt efectuate aproximativ 82% din cererile de eutanasie.
„Fără fiul şi fiica noastră, acest lucru nu ar fi fost posibil. Nu suntem trişti, ci fericiţi. Când ni s-a spus că ne putem sfârşi viaţa uşor, împreună, am plutit pe un norişor. Ne-am simţit ca şi cum am trăit într-un tunel, iar acum vom ieşi împreună la lumină din nou”, a declarat împăcat Francis.
Fiica acestora a observat că părinţii săi vorbesc despre moarte cu uşurinţa cu care ar vorbi despre o vacanţă, iar John Paul este de părere că eutanasia celor doi este cea mai bună soluţie. „Dacă ar muri doar unul din ei, celălalt ar fi foarte trist şi ar fi în totalitate dependent de noi. Ar fi imposibil să avem grijă zilnic de cel care rămâne”, a mai declarat bărbatul.