Pericol pe tocuri, la 840 de metri înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Faith Dickey şi-a pus pantofii cu toc, de culoare roz bombon, şi a mers pe o sfoară întinsă la 840 de metri înălţime, în munţii Pedra da Gávea. FOTO Caters
Faith Dickey şi-a pus pantofii cu toc, de culoare roz bombon, şi a mers pe o sfoară întinsă la 840 de metri înălţime, în munţii Pedra da Gávea. FOTO Caters

O tânără curajoasă, în vârstă de 26 de ani, a oferit un spectacol incredibil în timpul festivalului Highgirls (Fete la înălţime-n.r.), care a avut loc zilele trecute în Brazilia.

Faith Dickey şi-a pus pantofii cu toc, de culoare roz bombon, şi a mers pe o sfoară întinsă la 840 de metri înălţime, în munţii Pedra da Gávea. Cascadoarea americană a fost asigurată doar cu o coardă subţire, în cazul în care s-ar fi împiedicat şi ar fi căzut în gol.

Cu această ocazie, Faith a reuşit să stabilească recordul pentru cel mai lung traseu parcurs pe sfoară, la înălţime, de o femeie. Curajoasa femeie a povestit pentru publicaţia „Daily Mirror“ că s-a antrenat pentru cascadorie în stil clasic, adică desculţă.

foto caters

FOTO Caters

„Plimbarea asta a fost mult mai dificilă decât altele: sfoara a fost mai lungă şi pantofii cu toc au fost cam mici. Prin urmare, continuă căutarea perechii perfecte de pantofi cu toc “, a mărturisit amuzată Faith.

foto caters

FOTO Caters

Tânăra nu a reuşit să facă traversarea din prima încercare, ţinând cont de faptul că nu era obişnuită să păşească pe sfoară încălţată cu pantofi eleganţi.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite