O familie a primit o pizza cu o svastică din felii de salam: „Am rămas fără cuvinte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pizza cu svastică din felii de salam
pizza cu svastică din felii de salam

O familie din SUA a avut parte de o surpriză nedorită în timpul cinei. Pizza adusă acasă avea o svastică realizată din felii de salam.

Doi tineri din Ohio povestesc şocul simţit în momentul în care şi-au deschis pizza şi au văzut că feliile de salam erau aranjate în formă de svastică.

„Lucruri de genul acesta provoacă ura în această lume, iar noi avem nevoie de lucruri exact opuse în acest moment”, a declarat unul dintre tineri pentru CNN.

Se aflau în drum spre casă când s-au oprit să ia pizza pentru întreaga familie, ănsă tinerii au văzut simbolul abia când au deschis cutia de pizza în faţa familiei.

„Am rămas literalmente fără cuvinte. Am încercat să sunăm la pizzerie pentru a primi clarificări, dar linia era ocupată", a spus tânărul. Aşa că au postat pe reţelele de socializare, dorind să îşi exprimăm furia.

După ce postarea a devenit virală, doi angajaţi şi-au asumat vina, aceştia fiind concediaţi imediat.

„Avem toleranţă zero pentru rasism şi discriminare sub orice formă. Suntem profund dezamăgiţi de faptul că s-a întâmplat acest lucru, deoarece această conduită este complet împotriva valorilor noastre. De asemenea, am contactat clientul pentru a ne prezenta personal scuze", a spus managerul pizzeriei.

Svastica este unul dintre cele mai detestate simboluri din lume. Este asociat cu anti-semitismul,cu holocaustul şi una dintre cele mai ucigaşe grupări de extremă dreapta din lume. Svastica este simbolul folosit de partidul nazist german în cel de-al doilea război mondial, avatarul preferat al lui Hitler. Astăzi este folosit în continuare de grupările neo-naziste şi în unele părţi din lume este interzis, reproducerea sa în public fiind pedepsită prin lege.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite