Modul dureros în care un băieţel de 11 ani diagnosticat cu autism a mărturisit că nu are niciun prieten: tatăl copilului a transmis un mesaj emoţionant FOTO

Christoper este un copil isteţ şi cu simţul umorului FOTO Arhivă personală Bob Cornelius/Facebook

Un bărbat din New Jersey a povestit momentul sfâşietor în care a realizat că băieţelul său diagnosticat cu autism nu are niciun prieten şi a făcut un apel emoţionant către părinţi.

Bob Cornelius şi-a vizitat fiul, Christopher, la şcoală şi a făcut o poză unei fişe completate de băiatul în vârstă de 11 ani. Ceea ce credea că este o lucrare drăguţă, în care puştiul dezvăluie felul de mâncare şi show-ul de televiziune preferate, s-a dovedit la o privire mai atentă a fi mărturia extrem de dureroasă a unui copil. În dreptul sintagmei „câţiva dintre prietenii mei sunt…“ băiatul a scris „no one (nimeni – trad.)“. „Niciodată cinci litere nu m-au durut atât de tare şi nici măcar nu mi-au fost adresate. A fost o simplă afirmaţie care însă spune atât de multe lucruri“, a scris tatăl pe Facebook în dreptul lucrării fiului său. 

Acela a fost momentul în care Cornelius a realizat cât de singur se simte fiul său şi cât de trist trebuie să fie pentru un copil să nu aibă niciun tovarăş de joacă: „Până acum nu am ştiut cât de conştient este de această barieră, deşi am observant că nu vorbeşte niciodată despre prietenii lui. Nu ar trebui să fiu surprins întrucât se face foarte bine înţeles când vine vorba de nevoile sale (nu şi de cele emoţionale), dar am fost. Îl cunosc foarte bine, am avut atât de multă grijă de el şi ştiu că acest lucru îl face să se simtă singur şi trist. De obicei, îmi dau seama ce încearcă să-mi spună, modalitatea lui fiind foarte directă, dar de data asta nu am reuşit.“

Lucrarea lui Christopher FOTO Facebook

Această situaţie i-a amintit lui Cornelius de o poveste recentă, în care fotbalistul Travis Rudolph, aflat în vizită la o şcoală, a luat prânzul cu un băieţel autist care stătea singur la o masă. Un profesor a surprins momentul cu aparatul foto, imaginea s-a răspândit pe internet, iar mai târziu a fost dezvăluit că gestul sportivului i-a determinat pe ceilalţi copii să mănânce în fiecare zi alături de colegul lor. 

„Dacă acel sportiv nu s-ar fi aşezat lângă acel copil şi dacă povestea nu ar fi devenit o ştire, acel copil încă ar fi mâncat singur. Şi nu este vina celorlalţi copii, asta este cea mai tristă parte. În mod clar ei nu au fost învăţaţi să-i accepte pe cei diferiţi. Nici de către profesori, dar nici de către părinţi. Nu vreau să insinuez că părinţii care nu au această discuţie cu fiii lor sunt nişte oameni răi, doar că niciodată nu s-au gândit, între orele de muncă, antrenamente şi teme, să deschidă acest subiect. Sunt sigur că dacă Christopher era la fel ca toţi ceilalţi copii, nici eu nu aş fi avut această discuţie cu el“, a mai scris bărbatul. 

„La sfârşitul zilei totul se rezumă la compasiune, empatie şi înţelegere“

În continuare, Cornelius a făcut un apel emoţionant la ceilalţi părinţi prin care le explică faptul că un copil cu nevoi speciale înţelege şi suferă mai mult decât ne putem da seama şi îi roagă să-şi înveţe copiii să-i accepte pe cei diferiţi, să le vorbească despre empatie şi compasiune. Despre cât de important este un prieten.

„Nu am o soluţie, nu am un răspuns pentru această situaţie. Realitatea este că trebuie să mă bazez pe compasiunea celorlalţi, pe capacitatea oamenilor de a fi incredibil de înţelegători pentru a se aşeza lângă el, pentru a încerca să stea de vorbă cu el, să-l facă să se simtă acceptat. Fiul meu este foarte deştept şi are un simţ al umorului grozav. Fiecare adult care îl cunoaşte este cucerit de el. Dar, din senin începe să-şi agite mâinile şi să facă zgomot, atrage toată atenţia. Dacă nu eşti obişnuit, e normal să te simţi ruşinat. Pune aceeaşi întrebare de cinci ori. De obicei, trebuie să-i rog pe chelneri să îi dea adresa localului. În momentul în care primeşte un răspuns satisfăcător, se opreşte. Cum am spus, nu există un răspuns uşor, la sfârşitul zilei totul se rezumă la compasiune, empatie şi înţelegere. Dar cel mai mult la empatie. Nu de la voi, ci de la copiii voştri. Din câte ştiu, cu mici excepţii, colegii de clasă ai lui Christopher nu au fost niciodată răutăcioşi cu el, însă l-au exclus. Sincer, înţeleg acest lucru. Îmi este clar că îşi doreşte cu disperare să facă parte din grup. Singura soluţie la care m-am putut gândi a fost să vă rog să aveţi o discuţie cu micuţii voştri. Vă rog să le spuneţi că aceşti copii cu nevoi speciale înţeleg mai multe lucruri decât credem noi. Obervă când ceilalţi îi exclud. Şi, mai ales, ştiu când ceilalţi se comportă diferit cu ei. Credeţi-mă când vă spun că aceste lucruri îi rănesc. Chiar dacă nu este evident pentru mine sau pentru voi. Conştientizarea şi empatia sunt singurele soluţii. (…) Iar copilul care va veni lângă el, care îl va ajuta, care îl va include va fi cel mai bun şi band copil, copilul care face un lucru bun. Iar acel copil va fi primul prieten al lui Christopher“, a încheiat tatăl. 

Povestea a fost mediatizată de marile publicaţii din străinătate, iar zeci de oameni i-au trimis scrisori şi cadouri puştiului (foto jos). Nu e târziu, puteţi face acelaşi lucru la adresa: 96 Valley View Drive, Rockaway New Jersey, 7866.