Inspiraţie pentru rezoluţii de Anul Nou: tânărul care şi-a oferit 12 provocări în decursul unui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michael Bandar este un om de afaceri care vrea să elimine monotonia din viaţa sa
Michael Bandar este un om de afaceri care vrea să elimine monotonia din viaţa sa

Dornic să iasă din zona de confort, un britanic în vârstă de 24 de ani s-a supus unor provocări mai neobişnuite, în decursul unui an: a învăţat limba franceză, a iniţiat discuţii cu străini, a mers cu caiacul la serviciu şi a meditat mai serios ca niciodată.

În 2013, Michael Bandar a transformat 12 mari provocări în realitate. Fiecare lună a anului avea să-i aducă experienţe noi, menite să-l scoată din zona de confort, să-l provoace şi să-l ajute să se cunoască mai bine. 

„În loc să-mi scriu rezoluţii pentru un an întreg pe o foaie, pe care, cel mai probabil, nu aveam să le respect, am decis să fiu sincer cu mine. Aşa că am 12 lucruri pe care voiam să le încerc sau la care să renunţ, pe care le-am structurat în provocări de 30 de zile”, a povestit Bandar pentru dailymail.co.uk. 

„Dacă mă gândesc la anul trecut, îmi dau seama că sunt foarte mândru de tot ce am reuşit să fac. În fiecare lună a apărut ceva diferit în viaţa mea, iar fiecare zi a fost o ieşire din banalitate”, a descris acesta perioada sa de reinventare. 

Michael, direcotrul unui site de matrimoniale, Toyboywarehouse, a recunoscut că anumite sarcini au fost îndeajuns de grele de la bun început, chiar dacă nu păreau iniţial. 

„Una dintre cele mai mari provocări a fost luna septembrie, când a trebuit să vorbesc cu câte un străin în fiecare zi, pentru cel puţin 10 minute. Arătam ca un ciudat care se introducea singur în faţa oamenilor, pe stradă, dar în tot acest timp am cunoscut nişte oameni fabuloşi”, spune acesta, menţionând că nu a avut nimic de pierdut de pe urma acestui experiment, dimpotrivă. 

image

O altă sarcină dificilă a fost „Martie de carne”, când a fost nevoit să mănânce carne zilnic, deşi este vegetarian de 15 ani. A ajuns, astfel, să iubească gustul cărnii, chiar dacă în primele zile avea dificultăţi până şi cu mestecatul ei. 

În luna iulie, Bandar a folosit caiacul ca metodă de transport către serviciu. „Să folosesc caiacul pe canalele oraşului a devenit divertismentul locuitorilor. Au fost oameni care au început să vorbească cu mine de pe mal, ţinând pasul cu caiacul meu”, povesteşte acesta. 

Lecţiile de canto pe care le-a luat timp de o lună nu l-a făcut mai plăcut în faţa vecinilor, dar l-a ajutat să realizeze că este în stare de mai multe lucruri decât se credea în stare. 

„Nu aş putea să recomand mai mult tuturor acest tip de provocări. O lună reprezintă timpul ideal pentru a pierde un obicei prost şi pentru a încerca ceva nou”, a spus el. 

„Am de gând să fac acest lucru până la sfârşitul vieţii mele”, a conchis el. 

Aventurile de 30 de zile ale lui Michael sunt prezentate pe Twitter, pe contul său personal. 

Provocările lui Michael Bandar în 2013

  • Ianuarie: fără televizor şi sală în fiecare zi, în loc de stat pe canapea. 
  • Februarie: meditaţii timp de o oră, zilnic. 
  • Martie: mese cu carne zilnic, în ciuda faptului că este vegetarian. 
  • Aprilie: învaţă franceza zilnic. 
  • Mai: scrie 500 de cuvinte zilnic. 
  • Iunie: scularea la ora 6, în fiecare dimineaţă. 
  • Iulie: cu caiacul la serviciu, zilnic. 
  • August: fără alcool, timp de o lună. 
  • Septembrie: vorbeşte cu străini, cel puţin 10 minute pe zi. 
  • Octombrie: lecţii de canto, în fiecare zi. 
  • Noiembrie: înoată 10 km zilnic. 
  • Decembrie: întâlniri cu vechi cunoştinţe sau rude în fiecare zi.
Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite