Dacă vreţi să fiţi mai slabe, alergaţi în patru labe
0
Un nou tip de exerciţiu fizic face furori în Australia. Se numeşte crunning şi este o combinaţie între alergatul clasic (running) şi târât (crawling) sau, mai bine spus, alergat în patru labe, ca o maimuţă. Important este să te deplasezi cât mai repede în această poziţie foarte solicitantă fizic.
Ciudatul exerciţiu este descris de adepţi ca un coşmar pentru zona coapselor, fiind inventat de un pasionat de fitness, australianul Shaun McCarthy.
Exerciţiul, deşi pare ridicol, dă rezultate în timp record, aşa că a câştigat rapid adepţi, iar în parcurile din Melbourne au apărut deja persoane care aleargă în patru labe.

Este un exerciţiu care îţi lucrează coapsele şi umerii în acelaşi timp, iar caloriile sunt arse mai eficient decât în timpul unei partide de jogging, susţine inventatorul. Pe de altă parte, medicii consideră că atunci când nu sunt făcute în mod corect, ţinând cont că oamenii sunt bipezi, aceste exerciţii pot să afecteze încheieturile sau alte articulaţii.