Cum putem fi mai fericiţi şi mai sănătoşi potrivit oamenilor de ştiinţă: obiceiul care ne poate schimba starea generală de spirit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
nefericire

Dacă vreţi să fiţi mai fericiţi, dar şi mai sănătoşi din punct de vedere fizic, începeţi prin a alcătui o listă cu lucrurile pentru care sunteţi recunoscători. Această practică poate avea un efect semnificativ asupra fericirii noastre generale, potrivit cercetărilor ştiinţifice.

Menţinerea gratitudinii prin reamintirea motivelor pentru care ar trebui să fim recunoscători (putem face acest lucru alcătuind periodic câte o listă care să conţină aceste motive, oricât de insignifiante ni s-ar părea) poate face oamenii mai sănătoşi, mai concentraţi şi pur şi simplu mai fericiţi, sunt concluziile unor cercetări ştiinţifice, scrie Inc.com.

Psihologii de la Universitatea din Miami au făcut un experiment de 10 săptămâni în care au cerut unui grup de participanţi să scrie săptămânal despre lucrurile pentru care au fost recunoscători, iar unui alt grup să scrie despre lucrurile care i-au enervat sau i-au iritat. 

Drept rezultat, membrii primului grup s-au declarat mai optimişti şi au avut o stare generală mult mai bună decât cel de-al doilea grup. De asemenea, au făcut mai multă mişcare fizică şi au avut mai puţine vizite la doctor. 

La Universitatea din Pennsylvania, Dr. Martin E.P. Seligman, cunoscut ca „tatăl psihologiei pozitive“, a constatat că, cerând unui număr de 411 de persoane să „scrie şi să trimită personal o scrisoare de recunoştinţă unei persoane căreia nu i-au mulţumit niciodată în mod corespunzător pentru bunătatea arătată faţă de aceştia“ a condus la „o creştere uriaşă a bunei dispoziţii şi a fericirii generale“ care a durat mai bine de o lună.

„El este un om realist care nu se întristează pentru ceea ce nu are, ci se bucură pentru ceea ce are“

De asemenea, într-un lucrare publicată în revista Cereb Cortex, cercetătorii au stabilit că „recunoştinţa stimulează hipotalamusul (o parte esenţială a creierului care reglează stresul) şi zona tegmentală ventrală (parte a „circuitelor noastre de recompensă“ care produce senzaţia plăcerii). 

Este ştiinţă, dar şi bun simţ: alegerea de a vă concentra pe lucruri bune vă face să vă simţiţi mai bine decât să vă concentraţi asupra lucrurilor rele. În limbajul puţin mai elegant al filozofului Epictetus, acest lucru s-ar traduce prin: „El este un om realist care nu se întristează pentru ceea ce nu are, ci se bucură pentru ceea ce are. 

În plus, în construirea propriei fericiri, alegerea de a fi mai degrabă recunoscător poate scoate ce e mai bun din cei din jurul nostru, notează The New York Times. 

Cercetătorii de la Universitatea din California de Sud au arătat acest lucru într-un studiu din 2011 efectuat cu un grup de persoane influente, dar cu o siguranţă emoţională scăzută (gândiţi-vă la cel mai rău şef pe care l-aţi avut vreodată). 

Cercetarea a demonstrat, aşadar, că atunci când competenţa acestor persoane a fost pusă la îndoială de către ceilalţi, subiecţii au avut tendinţa de a fi agresivi şi denigratori. Când li s-au arătat recunoştinţă, subiecţii s-au comportat diferit, fiind mult mai prietenoşi. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite