Cum ceri o mărire de salariu, potrivit unui fost negociator de ostatici al FBI: de ce nu trebuie să aducem în discuţie alte oferte de salariu
0Cum ceri o mărire de salariu. Pentru multe persoane, negocierea salariului la un nou loc de muncă, precum şi cererea unei măriri salariale, sunt motive de stres. Un expert în negocieri şi fost negociator de ostatici spune care sunt, de fapt, cele mai importante aspecte pe care trebuie să le aducem în discuţie.
Negocierea sau renegocierea salariului poate reprezenta o adevărată provocare pentru un angajat. Este, totuşi, un pas obligatoriu pe care oricine trebuie să-l facă de-a lungul carierei. Profesor la Universitatea din Georgetown şi fost agent FBI expert în negocierile de ostatici, Chris Voss spune că multe din tehnicile de negociere folosite în aceste situaţii limită pot fi aplicate şi în viaţa de zi cu zi, potrivit publicaţiei „The Atlantic”. De exemplu, atunci când vrem să cerem o mărire de salariu.
Potrivit specialistului, atunci când discutăm o creştere a salariului, banii în sine sunt doar unul dintre termenii negocierii. Este foarte important ca atunci când cerem un salariu mai mare să aducem în discuţie succesul pe care l-am avut şi faptul că prin succesul nostru şi compania a avut câştigat. Acest lucru se întâmplă adesea în cazul persoanelor care ocupă funcţii importante, de decizie. Aşadar, există cazuri în care funcţia este mai importantă ca salariul.
Cum ceri o mărire de salariu: cum putem obţine mai mult decât cerem
Voss mai spune că nu este recomandat să ne concentrăm pe un singur obiectiv şi să ne intereseze doar ce ne dorim noi şi ce avem de spus. În schimb, trebuie să fim atenţi la ce ni se spune pentru că uneori putem obţine mai mult decât ne-am propus dacă suntem flexibili şi atenţi, nu fermi sau încăpăţânaţi într-o negociere. Cu cât vom fi mai amabili şi vom zâmbi mai frumos, cu atât putem primi mai mult.
De asemenea, este important ca atunci când discutăm şi punem întrebări în legătură cu mărirea salariului să fim atenţi ca ceea ce spunem să aibă un impact emoţional puternic, să nu se adreseze doar intelectului.
În situaţia în care ne lovim de un refuz din partea şefului, care nu ne poate oferi mai mulţi bani pentru că bugetul nu îi permite acest lucru, trebuie să ne păstrăm calmul. În loc să îl acuzăm direct că este neputincios, recomandat este să îi dăm de înţeles că înţelegem situaţia delicată în care se află.
Cum ceri o mărire de salariu: când avem mai multe şanse
Cea mai mare greşeală pe care o putem face este să aducem în discuţie alte oferte de salariu primite de la alte companii. Şeful nostru se va simţi manipulat, astfel existând posibilitatea să refuze negocierea. Potrivit lui Chris Voss, trebuie să ţinem minte că există posibilitatea ca bugetul chiar să fie o problemă în mărirea de salariu, iar dacă menţionăm alte oferte vom crea o situaţie tensionată. Cel mai bine este, aşadar, să punem accent pe calităţile noastre şi pe proiectele de viitor.
În plus, abilităţile nostre de negociere şi atitudinea sunt şi ele importante. Pasiunea şi convingerea cu care vorbim în propriul avantaj ne recomandă şi când vine vorba de interesul companiei, pe care vom da de înţeles că îl putem susţine cu la fel de multă pasiune. Dacă vom face o impresie plăcută prin atitudinea noastră, este foarte posibil ca angajatorul să dorească să ne păstreze şi să caute soluţii pentru a ne mulţumi, chiar dacă pe moment nu ne poate oferi nimic în plus.