Întrebuinţări surprinzătoare ale uleiului de măsline

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uleiul de măsline nu este bun doar în salate. Lichidul auriu şi dens este extrem de versatil şi se poate dovedi de ajutor în cele mai neaşteptate situaţii.

Legenda spune că maslinul ar fi fost dăruit omenirii de zeita Atena, iar Homer considera că uleiul de măsline ar fi la fel de preţios ca aurul lichid. Beneficiile sale pentru sănătate sunt cunoscute, dar la fel de bine poate fi utilizat pentru înfrumuseţare sau rezolvarea unor probleme casnice.

Lustruieşte mobilierul

Mobila sau uneltele din lemn pot fi lustruite cu un amestec de ulei de măsline şi zeamă de lămâie, mix care poate fi pus într-o sticlă cu pulverizator. Se foloseşte o cârpă moale pentru a lustrui suprafeţele cu soluţia astfel obţinută. Lemnului îi va fi redată strălucirea pierdută în timp. Chiar şi parchetul poate fi hidratat cu amestecul de ulei şi zeamă de lămâie. Se apiră bine podeaua, se spală, iar după ce se usucă bine, amestecul poate fi întins pe o lavetă sau mop cu care se şterge uşor întreaga suprafaţă.

Scoate petele de vopsea de pe piele

Atunci când ne murdărim pe piele cu vopsea, nu trebuie să apelăm la soluţii cu miros neplăcut sau care sunt agresive cu epiderma. Uleiul de măsline face minuni în astfel de situaţii. Frecaţi zona pătată cu puţin ulei şi lăsaţi-l să pătrundă în piele câteva minute. Apoi spălaţi cu apă şi săpun.

Unge sertare şi uşi care scârţâie

Atunci când nu avem la îndemână un lubrifiant special pentru ungerea balamalelor de la uşi sau sertare, chiar şi a lanţului de la bicicletă, uleiul de măsline este providenţial. Sunt suficiente câteva picături pentru ca lucrurile să meargă ca unse.

Curăţă şi dă luciu frunzelor

Adăugaţi câteva linguri de ulei de măsline în apa cu care stropiţi plantele. Aplicaţi soluţia pe frunze cu ajutorul pulverizatorului. Plantele nu numai că se vor curăţa şi vor căpăta un aspect strălucitor, dar uleiul va forma la suprafaţă un strat protector care va ţine parful la distanţă mai mult timp.

Împrospătează obiectele din piele

Întreţinerea pantofilor, genţilor şi a altor obiecte din piele naturală poate fi lăsată tot în seama uleiului de măsline. Pielea uscată, care şi-a pierdut elasticitatea şi strălucirea, poate fi recondiţionată cu ¼ ceaşcă de ulei turnată într-o sticlă cu pulverizator. Obiectul din piele se stropeşte cu ulei şi apoi se freacă încet cu o cârpă moale până lichidul se absoarbe complet.

Îndepărtează machiajul

Uleiul de măsline reprezintă o variantă mult mai sănătoasă pentru demachiere. În locul unui produs cosmetic puteţi folosi un ulei de măsline extravirgin. Nu numai că îndepărtează machiajul, dar ajută la catifelarea şi hidratarea tenului. Acest demachiant natural poate fi folosit şi de femeile care au reacţii alergice la alte tipuri de soluţii demachiante.

Tratament pentru păr

O singură lingură de ulei de măsline se poate dovedi miraculoasă pentru podoaba capilară. Uleiul de măsline trebuie aplicat cu mişcări circulare la rădăcina firului de păr şi lăsat să-şi facă efectul timp de 20 de minute. Folosit cu regularitate, o dată pe săptămână, acest balsam natural îmblânzeşte firele rebele de păr, hrăneşte scalpul şi combate mătreaţa.

Exfoliant pentru faţă şi corp

Un amestec de ulei de măsline şi zahăr se poate transforma într-un excelent exfoliant pentru faţă şi corp. Important este să nu frecaţi viguros şi să aplicaţi o cremă hidratantă după ce vă clătiţi, poate chiar puţin ulei de măsline. Pentru un exfoliant aromat, puteţi adăuga combinaţiei câteva picături de zeamă de lămâie sau de ulei esenţial de lavandă. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite