Articol publicitar

Importanţa alăptării în Primele 1000 de zile

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Importanţa alăptării în Primele 1000 de zile

Seria de întâlniri special concepute pentru mame şi viitoare mame a continuat ieri, 5 august, cu cel de-al doilea seminar de nutriţie şi stil de viaţă din cadrul programului Primele 1000 de zile (primele1000zile.ro), la care au participat aproximativ 150 de femei însărcinate.

Şi pentru că ne aflăm în săptămâna mondială a alăptării, Seminarul de promovare a alaptarii in primele 1000 de zile le-a oferit viitoarelor mămici informaţii educaţionale despre beneficiile alăptării exclusive în această perioadă, pentru mamă şi copil, precum şi secretele unei nutriţii corect adaptate nevoilor mămicii care alăptează. Alături de viitoarele mame au fost prezenţi şi specialişti din domeniu, care au putut să le răspundă la întrebările legate de această perioadă importantă din viaţa viitorului adult.

Organizaţia Mondială a Sănătaţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni şi continuarea alăptării alături de începerea diversificării la sfatul medicului. Laptele matern este cel mai bun aliment pentru copil, iar beneficiile acestuia se vor simţi pe tot parcursul vieţii lui. Programul Primele 1000 de zile a fost special conceput pentru ca mamele să aibă acces la aceste informaţii şi să conştientizeze din timp importanţa alimentaţiei în primele 1000 de zile.

Sandra Alexiu

Dr. Sandra Alexiu  este Vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi medic primar de medicina familiei. Un susţinător declarat al programului Primele 1000 de zile, le-a povestit viitoarelor mame despre ce înseamnă primele 1000 de zile şi impactul lor asupra sănătăţii viitorului adult, precum si beneficiile laptelui matern pentru copil: reducerea incidenţei diareei, a infecţiilor respiratorii, a bolilor alergice sau, pe termen lung, reducerea riscului de obezitate, hipertensiune arterială sau hipercolesterolemie la vârsta de adult. Dar alăptarea este asociată şi cu reducerea riscului de cancer mamar sau ovarian sau a riscului de osteoporoză al mamei.

Mihaela Timofte

De asemenea, Consultantul de lactaţie şi Asistent SAMAS, Mihaela Timofte  le-a povestit viitoarelor mămici beneficiile alăptării pentru mamă şi sugar şi le-a recomandat cele mai bune poziţii de alăptare dar şi regulile unei alimentaţii corecte pe perioada alăptării în primele 1000 de zile.

image

Tily Niculae, fericita mămică a unei fetiţe de 4 ani, ne-a povestit despre experienţa ei în primele 1000 de zile. De la ea am învăţat că un copil nu vine cu un ghid de creştere, şi că este bine să cerem ajutorul celor din jurul nostru atunci când este cazul. Iar, cel mai important, ai grijă de tine ca să ai grijă de bebe!

diana stanculeanu

În perioada alăptării se stabileşte o legătură emoţională importantă între mamă şi copil, iar starea pe care o are mama poate să influenţeze cu uşurinţă starea copilului. Diana Stanculeanu, Psihoterapeut si Coordonator programe "Salvaţi Copiii" le-a povestit mamelor cât de importantă este această legătură emoţională şi ce trebuie să facă fiecare mamă pentru ca starea de spirit a mamei să nu o influenţeze pe cea a copilului.

Discursul Anei Măiţă, moderator şi Vicepresedinte Asociaţia SAMAS, promoter al drepturilor mamelor din România, a prezentat femeilor însărcinate programul special creat pentru a raspunde nevoilor mămicilor şi copiilor din primele 1000 de zile - SAMAS. Asociaţia  SAMAS este mereu alături de mame şi le susţine în această călătorie prin oferirea de servicii specializate pentru mame şi viitoarele mame.

„Vrem să fim alături de viitoarele mămici care au nevoie de aceaste informaţii şi să le oferim un sprijin pentru a ne asigura că le putem ajuta în a lua cele mai bune decizii atunci când vine vorba despre nutriţia din primele 1000 de zile. Ştim cât de importante sunt primele 1000 de zile şi vrem ca acest lucru să fie cunoscut de toate mămicile în devenire”, sustine Ana Maita.

Toate informaţiile furnizate la întâlnire din data de 5 august pot fi urmărite şi pe site-ul primele1000zile.ro, unde se regăseşte link-ul cu întâlnirea înregistrată. Astfel, toate mămicile şi viitoarele mame pot avea acces la aceste sfaturi venite din partea specialiştilor.

Programul Primele 1000 de zile îşi va încheia seria de seminarii destinate viitoarelor mame cu o întâlnire ce va avea ca temă nutriţia şi diversificarea alimentelor în dieta copilului de la 6 la 24 luni. Informaţii şi sfaturi despre această perioadă pot fi regăsite şi pe site-ul programului primele1000zile.ro.

Ceea ce faci şi mănânci în primele 1000 de zile reprezintă cheia sănătăţii pentru întreaga viaţă. Primele 1000 de zile se referă la perioada cuprinsă între prima zi de sarcină şi a doua aniversare a copilului. Primele 1000 de zile oferă o oportunitate unică de consolidare a sănătăţii pe tot parcursul vieţii. Fundaţia NUTRICIA Early Life Nutrition susţine un parcurs sănătos al primelor 1000 de zile prin studii de cercetare, materiale educationale şi servicii de informare continuă a părinţilor, alături de partenerii: Societatea Naţională de Medicina Familiei, Societatea Română de Pediatrie şi Asociaţia SAMAS. 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite