Greşeli ale părinţilor care pot afecta viitorul copilului: ce consecinţe se află în spatele prea multor activităţi educative sau a laudelor excesive
0Creşterea unui copil este pe cât de importantă, pe atât de complexă. Copiii cu părinţi prea protectivi sau perfecţionişti riscă să devină adulţi cu probleme de comportament.
După asigurarea nevoilor primare ale unui copil, cel mai important lucru pe care trebuie să îl primească este educaţia. „Pregăteşte copilul pentru drum, nu drumul pentru copil“, spun filosofii. Părinţii trebuie să conştientizeze că au un rol decisiv asupra viitorului copiilor, neglijarea sau educaţia greşită fiind cea mai întâlnită formă de abuz. Mulţi părinţi cad în capcana greşelilor, de cele mai multe ori fiind făcute fără voia lor, din dorinţa de a oferi o cât mai bună educaţie copiilor.
Supraîncărcarea programului copiilor
Există mai multe activităţi care sunt foarte importante pentru dezvoltarea copilului, cum ar fi cursuri de înot, dans sau lecţii de muzică. Deşi sunt folositoare, acestea pot deveni dăunătoare prin suprasolicitarea copilului. Un program încărcat va aduce stres întregii familii, copilul fiind mereu pe fugă. Puteţi alege una sau două activităţi esenţiale, lăsându-i copilului timpul necesar pentru a se bucura de recreerea specifică sfârşitului de săptămână, prin activităţi cum ar fi ieşitul în parc, scrie mariefranceasia.com.
Supra-părintele
Supra-părentale este un subiect fierbinte în multe din cele mai recente discuţii despre fricile parentale. Sunt acei părinţi care se implică în viaţa copilului prin supracontrol, protecţie excesivă şi încercarea de a atinge perfecţionismul. Din dorinţa de a fi un părinte responsabil, se ajunge la un comportament extrem. În cazul în care vă doriţi un copil care să-şi poată gestiona viaţa cu succes, încercaţi să-i stabiliţi obiceiuri sănătoase care să-i aducă echilibrul necesar. Nu te transforma în mama care să rezolve mereu problemele copilului, astfel încât acesta să capete obiceiul de a apela la tine de fiecare dată când apare o situaţie nouă.
Prea multe complimente
A-ţi lăuda copilul pentru că a reuşit să realizeze ceva, a câştigat un concurs sau a luat o notă bună, este un obicei foarte bun de a-i creşte stima de sine. Cu toate acestea, există o diferenţă între complimentele adecvate şi supra-complimente. Lăudând excesiv un copil, fără obiectivitate, poate deveni un obicei dăunător pe termen lung. Ideea că este special şi că întotdeauna va ieşi învingător se va dizolva în cele din urmă pe măsură ce înaintează în vârstă şi interacţionează cu mai multă lume. Copilul va observa şi va începe să se îndoiască de obiectivitatea ta.
Nu-ţi recunoşti greşelile
În cazul în care sunteţi părintele unui adolescent, împărtăşind cu sinceritate greşelile şi capcanele vieţii de adolescent, ar putea fi un mod util de a-l ajuta să navigheze mai uşor prin această perioadă a vieţii. Povestiţi-le despre greşelile pe care le-aţi făcut atunci când eraţi de vârsta lor şi cum aţi reuşit să faceţi cele mai bune alegeri. Nu deveniţi un părinte cicălitor care vorbeşte toată ziua doar despre învăţat, note bune, cât de dăunător este fumatul sau alcoolul.
Nu practici ceea ce predici
Este responsabilitatea părinţilor de a modela viaţa şi obiceiurile copiilor. Fiţi foarte conştienţi de acţiunile şi alegerile dumneavoastră şi aveţi grijă să nu fie contrare celor pe care le oferiţi exemplu, deoarece copiii sunt foarte conştienţi de aceste lucruri.