De ce au nevoie copiii de Moş Crăciun: trăsături adaptative pe care le dezvoltă interacţiunea cu personajul de poveste
0De Sărbători, copiii s-au obişnuit să primească ce i-au cerut Moşului, să împodobească bradul, fiind o perioadă specială. Cea mai frumoasă surpriză rămâne însă întâlnirea cu Moş Crăciun, oriunde ar avea loc. Psihologii spun că o astfel de interacţiune le dezvoltă celor mici o serie de trăsături adaptative, iar actorii Pavel Bârsan şi Radu Ciobănaşu, familiarizaţi cu rolul Moşului, povestesc în ce ipostaze delicate sunt puşi de pici.
Fiind atât de obişnuiţi cu tehnologia, momentul întâlnirii cu un personaj mitic, în carne şi oase, îi fascinează pe copiii din ziua de azi. Iar psihologii spun că, o astfel de interacţiune îi ajută pe cei mici să-şi dezvolte trăsături adaptative de persoanalitate: sociabilitatea, încrederea, toleranţa, respectul etc.
Cât de pragmatici sunt, cât de mult îşi folosesc imaginaţia şi în ce ipostaze delicate îl pun pe Moş copiii din noua generaţie aflăm de la doi actori profesionişti, experimentaţi în acest rol de basm, Pavel Bârsan şi Radu Ciobănaşu.
Adevărul: Cine e Moş Crăciun în era 2.0 şi de ce mai au nevoie copiii de el?
Pavel Bârsan: Moşul a fost prietenul meu când eram mic şi e în continuare, dar cel mai important e că e şi prietenul micuţilor şi va rămâne aşa atunci vor creşte. Că trăim în era 2.0 nu-i periclitează cu nimic existenţa, eventual îl mai upgradeaza tehnologic şi pe el! (râde)
FOTO Pavel Bârsan
Radu Ciobănaşu: Se gândesc tot anul la el – sunt mai cuminţi, îşi fac temele, mănâncă tot din farfurie, se culcă mai devreme... 2.0 a oferit acces la mai multe poveşti şi la multă informaţie, dar copiii au nevoie să creadă în mitul rotofeiului cu sacul plin de cadouri – mai ales dacă sub barba bogată şi costumul roşu se află cine trebuie. La Giumbuşluc party, proiectul pe care îl conduc de opt ani, Moş Crăciun e un excelent actor şi improvizator, îmbrăcat de la cele mai reputate case de modă lapone, e mereu pe fază şi adoră să apară în fotografii. Da, e puţin narcisist, dar la el e o calitate: niciun părinte nu rămâne fără fotografii de la prima serbare sau întâlnire a comorii sale cu Moşu’.
FOTO Radu Ciobănaşu
Realizaţi adevărate poveşti de iarnă prin jocurile şi personajele aduse la petreceri. Care sunt ingredientele unui eveniment de Crăciun de succes?
P.B.: Prezenta Moşului, evident. Dacă mai e şi vreo Crăciuniţă şi un Elf, doi, cu atât mai frumos. Crăciuniţele le plac şi copiilor, nu doar Moşului! (râde)
R.C.: Iar ca organizare, e important să fie anunţat din timp, deşi răspundem cu brio la provocări (teatrul de improvizaţie ne-a învăţat asta), să existe o bună comunicare cu persoana de contact. Vizitez locul evenimentului ca să aflăm cum îl putem exploata cel mai bine, iar animatorul trebuie să fie un entertainer cu experienţă şi talent, de asta, noi lucrăm doar cu actori. Mă bucur că pot colabora cu Pavel: e un Moş fascinant, un izvor de glume pentru părinţi şi copii, care dozează perfect umorul cu sensibilitatea.
P.B.: Dacă plusăm cu un spectacol de teatru de păpuşi, cu puţină animaţie, face-painting, cu un mini-show de magie, le oferim o seară imposibil de uitat prea curând.
Trupa din care faceţi parte, Improvisneyland, este printre primele care au conceput spectacole de improvizaţie şi pentru copii. Ce v-a inspirat să faceţi asta?
R.C.: Improvizaţie înseamnă interactivitate. Orice părinte sau educator îşi doreste să-l vadă pe copil implicat, să i se pună imaginaţia la treabă. La un astfel de spectacol, e implicat de la început până la final. Jocurile au aceeaşi structură, dar conţinutul e mereu nou. Asta le place şi celor mici, şi celor mari.
P.B.: E un stil foarte apropiat de copii prin fantezia pe care o implică şi prin pofta de joc pe care-o cere. S-a dovedit şi s-a re-dovedit ca nu ne-am înşelat.
Dar copiii pot fi dificili uneori. Să spunem că vor să vă desconspire, vă trag de barbă sau încep să plângă. Cum gestionaţi, în rolul de Moş Crăciun, „situaţiile de criză”?
P.B.: Adaptându-ne şi... improvizând! E singura cale.
R.C.: De asta sunt copii, să fie imprevizibili şi puşi pe şotii, nu? Cu trasul de barbă, îţi cam dai seama în câteva secunde şi povesteşti cu cel mic în aşa fel încât să previi. Daca văd un copil agitat, îmi netezesc cu înţelepciune barba pe tot timpul dialogului. Unii se sperie, încep să plângă sau nu vor să stea în braţe, atunci nu insist mult. Alţii sunt aşa entuziasmaţi că nu se mai opresc din vorbit. Sunt partenerii ideali de poveste, dar Moşul are grijă să le acorde tuturor acelaşi timp.
Psihologii spun că jocurile şi improvizaţia au multiple beneficii, pentru că îi pun în situaţii neaşteptate, provocându-i să se exprime şi să acţioneze creativ. La ce se referă mai exact?
R.C.: Da, având multă imaginaţie necenzurată de acea "voce din cap" care spune ce e bine şi ce nu, care să te certe, exerciţiile şi jocurile de improvizaţie îi ajută să devină dezinvolţi, să-şi exprime curajos punctul de vedere, nu vor fi rezervaţi în a lua iniţiativa şi nu se vor ruşina să "greşească" pentru a învăţa din asta. Este foarte confortabil să ştii că, dacă "greşeşti", este absolut în regulă. Asta nu se întamplă în şcoala tradiţională unde "greşeala" e pedepsită de Bau-Bau.
P.B.: Exact. Cel mai important e că prind încredere în ei la o vârstă la care nevoia de susţinere este esenţială. Iar spontaneitatea şi adaptabilitatea sunt calităţi ce merită antrenate astfel.
R.C.: Potenţialul imens pentru dezvoltare personală ne-a convins, cu Improvisneyland, să lansăm cursurile de improvizaţie pentru copii cu două module: Intro în impro (16 ianuarie - 16 aprilie) şi Curajul se învaţă (23 aprilie - 23 iunie).
Sunteţi actori în această trupă de 7 ani. Ce calităţi are cel mai potrivit şi credibil Moş?
PB: Pe lângă cele spuse deja, dragostea sinceră pentru copii. E ceva ce cu greu poţi mima.
R.C.: Aş completa cu „bucuria“. Dacă te bucuri de fiecare întâlnire cu ei, vei şti să îi aduci în poveste. Daca esti îmbrăcat impecabil, îţi place sa te joci, nu ţi-e frică de nicio întrebare, ai răbdare şi te adresezi atât lor, cât şi părinţilor în discursul tău de Moşulică, ai toate şansele să-i vezi lăcrimând de fericire. Inclusiv pe tătici. Eu i-am văzut.
Din experienţa cu copiii, ce credeţi că îi face cu adevărat fericiţi la întâlnirea cu Moşul?
P.B.: Dacă cel mic simte căldura lui în voce, dacă Moşul îl pune să-i zică poezioara sau cântecul învăţat special pentru el, fericirea copilului va umple toată încăperea.
R.C.: Şi joaca. Să nu le înşeli aşteptările. Să le spui poveşti. Să le oferi afecţiune şi să se bucure de toata atenţia părinţilor în mediul familial.
Pavel Bârsan şi Radu Ciobănaşu sunt actori profesionişti, cu opt ani de experienţă în organizarea de evenimente pentru copii. Amândoi fac parte din cea mai longevivă trupă de teatru de improvizaţie în aceeaşi formulă – Improvisneyland – prima care a realizat spectacole de impro pentru cei mici. În timpul rămas între spectacole de teatru clasic la Teatrul Naţional Bucureşti, Excelsior, Metropolis sau alte teatre independente, Radu şi Pavel îl „joacă”pe Moş Crăciun, dar şi alte personaje de poveste, prin Giumbuşluc Party.
A consemnat Andreea Enea.