Ce trebuie să ştie mamele despre prima bancă de lapte matern din România: cum vor putea să salveze vieţile nou-născuţilor prematuri VIDEO
0Cu ocazia Săptămânii Internaţionale a Alăptării, care se desfăşoară până pe 7 august, mamele din Bucureşti au stat de vorbă cu specialişti din domeniul sănătăţii despre beneficiile alăptării naturale atât pentru copil, cât şi pentru mamă. Întâlnirea a prilejuit şi prezentarea modalităţii prin care mamele vor putea să doneze lapte matern pentru salvarea vieţilor prematurilor, prin intermediul primei bănci de lapte care se va deschide în România.
În cadrul Săptămânii Internaţionale a Alăptării, mamele şi viitoarele mame au stat de vorbă cu specialişti în cadrul unui eveniment organizat azi, 4 august, de Philips Avent şi Regina Maria, la Spitalul Băneasa din Capitală, prin care se doreşte susţinerea alăptării naturale în ţara noastră.
În timpul întâlnirii s-a subliniat că din 2004 şi până în 2011 numărul mamelor care îşi alăptează copiii în primele şase luni de viaţă a scăzut constant în ţara noastră, fenomen îngrijorător indicat de studiile realizate în România în acest interval.
Dacă la nivel global rata medie a alăptării este de 32%, la noi în ţară - conform ultimului studiu realizat pe un eşantion naţional, rural-urban, de către Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului ”Alfred Rusescu” şi UNICEF, în 2011 - este de 12,6 %. Un copil este considerat ca fiind alăptat exclusiv dacă în afară de laptele matern nu mai primeşte niciun fel de alte lichide (apă, ceai, suc etc.) Rezultatele acestui studiu arată că ponderea copiilor alăptaţi exclusiv în prima lună de viaţă este de 31%, în următoarea lună de 22.7%, ajungând în luna a şasea la doar 3.4%.
Tocmai de aceea, în cadrul întâlnirii s-a pus accentul pe importanţa accesului la informaţie corectă, venită din partea specialiştilor, pentru ca mamele să înţeleagă cât de importante sunt beneficiile laptelui matern în dezvoltarea copilului şi asupra sănătăţii sale ca viitor adult. Mamele prezente, interesate de alăptat, au aflat de la neonatologi, consultanţi în lactaţie şi educatori perinatali cum să alăpteze într-un mod corect, pentru mai mult timp, cum să aleagă poziţia de alăptare potrivită, dar şi despre alimentaţia potrivită în timpul alăptării sau relaxare.
Evenimentul moderat de vedeta de televiziune Anca Serea, mamă a cinci copii, i-a adus împreună pe Ana Măiţă, purtător de cuvânt al Asociaţiei SAMAS (Sănătate pentru Mame si Sugari), Andreea Andrei, educator perinatal SAMAS, certificat şi consilier în alăptare, Eugenia Dobrescu, consultant în lactaţie certificat internaţional IBCLC şi în secţia de terapie intensivă pentru nou-născuţi a Spitalului Clinic de Urgenţă Pentru Copii Marie Curie din Buureşti, dr. Mădălina Dobrescu, medic primar secţia neonatologie la Regina Maria şi Florentina Gheorghiu, consultant lactaţie certificat ICBLC, din partea Philips Avent şi Regina Maria.
FOTO Vedeta de televiziune Anca Serea, mamă a cinci copii, alături de Ana Măiţă, purtător de cuvânt al Asociaţiei SAMAS.
Cu participarea unor persoane publice, printre care jurnaliştii Realitatea Tv Dorin Chioţea, tată a patru copii, şi prezentatoarea Eli Roman, Daniel Osmanovici, prezentatorul emisiunii „Observator” de la Antena, sau actorul Adrian Nartea, Asociaţia SAMAS a iniţiat campania intitulată „Îţi mulţumesc, mamă, pentru că m-ai alăptat!”. Clipul emoţionant realizat în acest scop promovează beneficiile alăptării şi susţine mamele din România pentru sacrificiile şi eforturile pe care le fac în creşterea copiilor lor, prin intermediul campaniei fiind puse la dispoziţia mamelor informaţii şi suport pentru alăptare, ţinând cont de faptul că lipsa de informaţii teoretice şi practice este motivul pentru care româncele renunţă la alăptare.
Prima Bancă de Lapte din România, în cadrul Spitalul de Copii Marie Curie
Tot în cadrul evenimentului de azi, mamele au aflat cum pot dona voluntar lapte matern prin intermediul primei bănci de lapte matern din România, care se va deschide în Secţia de terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul de Copii Marie Curie, unde bebeluşii cu probleme de sănătate vor primi o şansă.
Proiectul se află în linie dreaptă şi, cât de curând, în funcţie şi de sprijinul financiar venit din partea oricui îşi doreşte să doneze pentru deschiderea cât mai rapidă a Băncii de Lapte, va începe colectarea laptelului care face diferenţa între viaţă şi moarte în cazul nou-născuţilor prematuri, după cum a subliniat Eugenia Dobrescu, consultant în lactaţie certificat internaţional IBCLC şi în secţia terapie intensivă nou-născuţi a Spitalului Clinic de Urgenţă Pentru Copii Marie Curie. Proiectul Banca de Lapte Matern a fost iniţiat încă din 2014 de Asociaţia Inima Copiilor şi Asociaţia Consultanţilor în Lactaţie din România, în parteneriat cu Spitalul de Copii Marie Curie, beneficiind de susţinerea programului Philips - Idei de Viitor.
Banca de Lapte a fost realizată după modelul proiectelor similare existente în toată lumea, cu 210 astfel de bănci numai în Europa, în timp ce Brazilia este ţara cu cele mai multe centre, 218, ceea ce a contribuit decisiv la scăderea mortalităţii infantile în acestă ţară, lucru dorit şi în cazul României. Ţara noastră se numără, din păcate, printre statele unde rata mortalităţii infantile este în continuarea foarte ridicată, cu 9 decese la 1000 de născuţi vii, în primul an de viaţă.
Procedura de selecţie pentru mamele voluntare care vor dona lapte
Din momentul funcţionării Băncii de Lapte, mamele vor putea dona voluntar lapte, urmând ca laptele să fie colectat, analizat, pasteurizat, stocat şi distribuit prematurilor din cadrul Secţiei de terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul de Copii Marie Curie, în condiţii de maximă siguranţă. Şi alte spitale din ţară şi-au exprimat dorinţa înfiinţării unor astfel de bănci, a mai declarat Dobrescu.
FOTO www.bancadelapte.ro
Mamele care vor dori să contribuie voluntar, trebuie să facă o cerere către banca de lapte, după care vor trece printr-un proces de selecţie care presupune realizarea istoricului medical şi un set complex de analize de sânge, pentru a se vedea dacă este aptă pentru a dona lapte. După ce sunt declarate mame donatoare, acestea sunt instruite pentru a înţelege măsurile de igienă pe care trebuie să le respecte în timpul colectării de lapte, care se face acasă, şi primesc un pachet cu instrumente de care au nevoie în acest scop, cum ar fi pompă de sân, recipente pentru colectare, echipament de protecţie etc.
Laptele extras de mamă trebuie etichetat şi păstrat la congelator, aceasta urmând să fie colectat de acasă, la un interval de 14 zile. Laptele este păstrat apoi la bancă, la -25 de grade Celsius, în congelatoare de uz spitalicesc, fiind în prealabil testat microbiologic şi din punct de vedere nutriţional. Laptele se pasteurizează prin fierbere timp de 30 de minute la 62,5 grade Celsius, tempratură care pastrează mare parte din valoarea nutritivă a laptelui. Eugenia Dobrescu a punctat că mamele donatoare nu sunt remunerate pentru că donează lapte, ci totul se face pe bază de voluntariat. Întregul procesul este confidenţial, acestea nu ştiu cine sunt copiii care beneficiază de lapte şi nici părinţii nu cunosc identitatea mamelor.
CUM FUNCŢIONEAZĂ BANCA DE LAPTE
Cei care doresc să ajute la cumpărarea aparaturii necesare pentru Banca de Lapte şi la acoperirea costurilor de funcţionare în primul an, estimate la 74.526 euro, pot afla datele necesare pe bancadelapte.ro. Până acum s-a adunat 50.204 euro, a mai precizat Dobrescu.
Nu în ultimul rând, Andreea Andrei, educator perinatal SAMAS certificat şi consilier în alăptare a subliniat că toate cercetările recente arată cât de importante sunt pentru viitorul copilului primele 1000 de zile de viaţă, începând din momentul concepţiei şi până când acesta împlineşte 2 ani. În toată această perioadă, alăptarea naturală este crucială, laptele matern fiind alimentul optim pentru sistemul digestiv al copilului, compoziţia sa modificându-se în funcţie de nevoile sugarului, dar şi în funcţie de anotimp, motiv pentru care nu poate fi replicat. Alăptarea exclusivă în primele şase luni de viaţă, dar şi după diversificare, până la vârsta de 2 ani, previne în timp o serie întreagă de boli, printre care şi diabetul de tip 2. Beneficiile alăptatului există şi în cazul mamei, ajutând la refacerea rapidă a tonusului uterin după naştere, reducând incidenţa cancerului de col uterin şi mamar etc. Alăptatul natural are şi un efect benefic la nivel social, ţinând cont de faptul că s-a demonstrat că acţionează în prevenţia unei serii întregi de afecţiuni pe termen lung, în viaţa viitorilor adulţi.