Defilare în poziţia 69 şi „umeraşe umane” la Săptămâna Modei de la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din Prezentarea Rick Owens/ Imagine din prezentarea Vivienne Westwood FOTO Daily Mail
Imagine din Prezentarea Rick Owens/ Imagine din prezentarea Vivienne Westwood FOTO Daily Mail

Designerii Vivienne Westwood şi Rick Owens, „copiii” rebeli ai modei, au şocat la Săptămâna Modei de la Paris. Modelele lui Westwood au fost folosite pe post de umeraşe umane pentru haine, în timp ce modelele din prezentarea lui Rick Owens au defilat cărându-se reciproc, într-o postură care aminteşte de poziţia sexuală 69.

Săptămâna Modei de la Paris a fost ocazia creatorilor de modă şi să strălucească, dar şi să şocheze. Este cazul designerului britanic Vivienne Westwood, în al cărui spectacol de modă modelele care au defilat au fost folosite pe post de „umeraşe umane” pentru haine. Nici americanul Rick Owens nu s-a lăsat mai prejos. În prezentarea din Franţa, designerul şi-a instruit modelele să se care unul pe celălalt pe podium, în ipostaze care amintesc de binecunoscuta poziţie sexuală 69, în care partenerii îşi fac sex oral simultan.

Vivienne Westwood, în vârstă de 74 de ani, cunoscută pentru activismul său în probleme de mediu, a declarat că pentru realizarea colecţiei pe care a prezentat-o la Săptămâna Modei de la Paris s-a inspirat din operele artiştilor săi italieni favoriţi, printre care Titian, Giorgione şi Bellini. În cadrul defilării, modelele au purtat creaţiile nonconformistei creatoare într-o manieră inedită: pe umeraşe montate pe umeri, deasupra capului. 

moda

Ţinută Vivienne Westwood/ Defilare Rick Owens/ Prezentare Vivienne Westwood FOTO Daily Mail

Pe aceeaşi lungime de undă s-a aflat şi controversatul designer american Rick Owens, care anul trecut a şocat audienţa prin prezentarea sa din timpul Săptămânii Modei Masculine, când modelele au defilat în haine cu vedere în zona intimă. 

Anul acesta, la ediţia pariziană a festivalului de modă, Owens şi-a instruit modelele să defileze două câte două, în poziţii dificile, în care una din femei stătea pur şi simplu suspendată de cealaltă. 

Creatorul în vârstă de 52 de ani a declarat că prezentarea sa a fost o reprezentare a puterii feminităţii. 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite