Trucuri pentru a cuceri un bărbat: cum îl poţi prinde în mreje în 10 paşi chiar şi pe cel mai inabordabil amorez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vorbiţi cu încredere, fiţi uşor inaccesibile şi discutaţi despre pasiunile, hobby-urile şi lucrurile care vă fac fericite. FOTO datingasociopath.com
Vorbiţi cu încredere, fiţi uşor inaccesibile şi discutaţi despre pasiunile, hobby-urile şi lucrurile care vă fac fericite. FOTO datingasociopath.com

Trucuri pentru a cuceri un bărbat. Fie că vreţi să captaţi interesul unui bărbat de care sunteţi atrasă, fie că pur şi simplu vă doriţi să vă revigoraţi relaţia cu actualul partener, următoarele trucuri nu-i vor lăsa cale de ieşire.

Femeile care îşi doresc să cucerească „iremediabil” un bărbat, dar şi cele care deja se află deja într-o relaţie şi îşi doresc, în taină, ca partenerul să facă o mică obsesie pentru ele, ar trebui să acorde foarte mare atenţie acestor sfaturi, potrivit portalului de ştiri pentru femei „Cosmopolitan”: 

Trucuri pentru a cuceri un bărbat.  Înainte de întâlnire

1. Înainte de a avea o întâlnire, asiguraţi-vă că sunteţi în cea mai bună formă din toate punctele de vedere. Când arătaţi şi vă simţiţi foarte bine, veţi fi mult mai încrezătoare, iar bărbatul ca v-a captat interesul va fi, la rândul lui, atras de această calitate. Astfel, lucrurile vor merge ca pe roate.

2. Pulverizaţi parfum în păr înainte de întâlnire şi asiguraţi-vă că el va remarca acest lucru. Mirosul este simţul care se află în cea mai strânsă legătură cu memoria, iar bărbatul va asocia acel miros cu cea care l-a purtat mai târziu, când va trage concluziile primei impresii.

3. Daţi dovadă de personalitate. Dacă veţi fi întrebate despre ce doriţi să faceţi, sugeraţi un restaurant care vă place sau un film pe care vă doriţi cu ardoare să-l vedeţi. În acelaşi timp însă, este recomandat să vă menţineţi aerul de „putem face orice sau merge oriunde”. Faptul că ştiţi ce vă place şi că nu îl supuneţi chinului de a încerca toate variantele până la cea câştigătoare, va reprezenta un stimul important pentru acesta.

Trucuri pentru a cuceri un bărbat. Ce să facem la întâlnire

4. Duceţi conversaţia într-o zonă în care să îi facă plăcere să dezbată. Atunci când un bărbat vorbeşte despre un lucru care îl pasionează, devine exuberant şi, pe viitor, acesta va asocia acest gen de stări de bine cu voi.

5. Discutaţi despre pasiunile, hobby-urile şi despre lucrurile care vă fac fericite. Potrivit cercetărilor, atunci când vorbim despre ceva ce iubiţi, ni se luminează chipul şi devenim mai atractivi pentru cei din jurul vostru.

6. Fiţi uşor inaccesibile. Puteţi flirta, dar nu lăsaţi impresia că se poate ajunge mai departe. Ideea este să îl faceţi să înţeleagă faptul că sunteţi interesate de persoana lui, dar şi că mai are de „muncit” pentru voi.

7. Vorbiţi cu încredere. Când sunteţi emoţionate, este foarte posibil să vorbiţi mai repede şi mai tare decât în mod obişnuit. Dacă vă veţi menţine tonul scăzut şi calm, le veţi arăta partenerilor voştri de întâlnire că sunteţi relaxate, în ciuda furtunii din interior, ceea ce le va induce şi acestora o stare confortabilă.

Trucuri pentru a cuceri un bărbat. Cum să îl atragem şi după întâlnire

8. Reţineţi aspectele importante din ce aţi discutat în timpul întâlnirii şi abordaţi-l ulterior pe anumite subiecte care urmau a avea o continuare. De exemplu, dacă în timpul întâlnirii, el vă menţionează un proiect important pe care trebuie să-l finalizeze la job, îi puteţi trimite un SMS doua zi pentru a-i ura succes. Acesta va percepe mesajul ca pe o dovadă de interes pentru viaţa lui şi va aprecia foarte mult.

9. Complimentaţi-l şi pentru alte calităţi în afara aspectului fizic. De exemplu, dacă tipul este foarte concentrat pe cariera lui, vă puteţi declara impresionată de ambiţia lui. El va simţi că aţi observat pe ce pune preţ şi va aprecia că îl încurajaţi în acest sens.

10. Atunci când vă sună şi vă întreabă cum v-a mers ziua, este recomandat să povestiţi ceva amuzant, interesant sau diferit din ce vi s-a întâmplat în ziua respectivă. Un astfel de răspuns va fi perceput ca fiind mai sincer decât un banal „A fost OK”, şi în plus, îi va arăta că aveţi propria voastră viaţă şi propriile voastre preocupări cotidiene.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite