Sexul cu un bărbat mult mai tânăr: de ce se implică femeile mature în relaţii cu tinerei
0Sexul cu un bărbat mult mai tânăr. Dacă bărbaţii tineri sunt atraşi de femei mature datorită experienţei şi alurei de mentor, femeile trecute prin viaţă preferă să-şi împartă patul cu bărbaţi considerabil mai mici de vârstă din motive total diferite.
Criteriul vârstei este, pentru unele persoane, destul de important, fie că vorbim despre femei îndrăgostite de bărbaţi care pot fi numiţi cu uşurinţă „puşti”, fie că vorbim despre bărbaţi aflaţi în floarea tinereţii care au o pasiune pentru femei „coapte”.
Sexul cu un bărbat mult mai tânăr: armăsari de cursă lungă
Principalul avantaj pentru o femeie trecută de 30 de ani în ceea ce priveşte relaţiile este experienţa dobândită, mai ales pe plan sexual, dar există cazuri în care un bărbat tânăr poate surprinde foarte plăcut. Femeile mature vor aprecia întotdeuna entuziasmul şi energia unui tinerel, dar şi apetitul lui sexual înfloritor. Pauzele dintre partidele de sex sunt de obicei mult mai scurte decât întreruperile de care bărbaţii de vârsta a doua au nevoie ca să-şi tragă sufletul, aşa că performanţa mai multor reprize de sex fierbinte în şir este mult mai probabilă în cazul reprezentanţilor de sex masculin mai tineri. De asemenea, rezistenţa şi vigoarea de care aceştia dau dovadă în timpul actului sexual pot duce la un adevărat maraton, un motiv în plus pentru care unele femei preferă sexul cu bărbaţii mai tineri.
Sexul cu un bărbat mult mai tânăr: o viaţă sexuală condimentată
De cele mai multe ori, spiritul de aventură se diminuează odată cu avansarea în vârstă, aşa că o relaţie sexuală cu un bărbat matur poate fi destul de convenţională şi monotonă. Pe de altă parte, cei aflaţi în floarea vârstei vor fi gata oricând să schimbe poziţia misionarului cu o partidă de sex aventuroasă şi îndrăzneaţă pe mobila din bucătărie sau cu sexul pe furiş într-o cabina de probă.
Sexul cu un bărbat mult mai tânăr: alegerea perfectă pentru o aventură
Pentru o relaţie strict sexuală, tinereii sunt alegerea perfectă, iar o relaţie de tipul „prieteni cu beneficii“ funcţionează cu siguranţă mult mai bine cu un bărbat tânăr, care nu-şi doreşte obligaţii. Fie că este vorba doar de o aventură amoroasă scurtă, sau o relaţie mai îndelungată, dar fără pretenţii, sexul cu un bărbat mult mai tânăr este alegerea făcută de un număr tot mai mare de femei trecute de 30-35 de ani.