Remediul care înviorează căsniciile monotone, recomandat de o „profesoară de sex“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii au nevoie să iasă din ritmul plictisitor al vieţii sexuale de cuplu, dar le este jenă şi teamă să recunoască aşa ceva, este de părere un terapeut sexual supranumit „Profesoara Plăcerilor“. Aceasta spune că cea mai bună politică în cuplu este sinceritatea, nu monogamia, şi că întâlnirea sufletului pereche nu trebuie să echivaleze cu renunţarea la fanteziile pe care le avem.

Sexologul britanic Louise Van der Velde, în vârstă de 40 de ani, a început să organizeze petreceri sexuale cu circuit închis în urmă cu doi ani, în locuri precum Ibiza sau Marbella, în Spania, sau în Surrey, Marea Britanie. Iniţiativa s-a născut după ce a mers la o petrecere de acest gen pentru a vedea de ce sunt unele cupluri atrase de astfel de reuniuni.

Spre surprinderea ei, Velde a descoperit că astfel de întâlniri au un efect terapeutic asupra relaţiilor în care partenerii îşi pierduseră interesul faţă de sex, dar că participanţii erau destul de tensionaţi. Aşa a decis să organizeze la rândul ei petreceri sexuale, unde oamenii ajung adesea doar pentru a se distra într-o altă manieră, fără să ia parte la activităţi cu tentă sexuală, a povestit Louise Van der Velde pentru Daily Mail.

„Probabil că unele persoane consideră astfel de petreceri nişte locuri de pierzanie, dezgustătoare. Dar adevărul este că oamenii care vin aici sunt deschişi la minte. Într-un cuplu este nevoie de sinceritate, nu de monogamie“, a punctat sexologul, precizând că se ghidează după aceste principii şi în viaţa ei personală. 

Două zile de distracţie şi redescoperire sexuală 

Petrecerile organizate de sexolog durează două zile şi încep cu o baie în pielea goală în piscina vilei unde are loc evenimentul, distracţia fiind stropită din plin cu şampanie, alături de gustări pe bază de stridii, considerate afrodiziace. În vilă sunt amenajate patru încăperi, în funcţie de ceea ce-şi doreşte fiecare: una numai pentru masaj, o alta pentru iniţiere în sexul tantric, o alta botezată camera „fierăstrăului-uman“, despre care sexologul nu a vrut să ofere mai multe detalii, şi un fel de temniţă pentru cei care vor să încerce senzaţiile presupuse de practicile BDSM (bondage, disciplinare, sadism şi masochism).

Dacă oamenii nu vor înceta să se mai mintă şi să-şi mintă şi partenerii de viaţă în legătură cu nevoile lor sexuale, nu vom face decât să asistăm neputincioşi la creşterea numărului de divorţuri, de căsnicii distruse de infidelitate şi de minciună. La astfel de întâlniri, cuplurile restabilesc legătura emoţională şi au curajul să-şi împărtăşească fanteziile sexuale. Atunci când ajungi la astfel de petreceri, înseamnă că decizi să renunţi la înşelăciune şi să admiţi, alături de partener, că aveţi nevoie ca sexul să fie divers, este de părere sexologul britanic. Găseşte-ţi jumătatea pe Prima Love! 
Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite